Despre foști, foste si ipocriți.

E plin si nu pot să nu observ.

Instagram, facebook, google+. Am conturi în toate aceste rețele și "prieteni" mai mult sau mai puțin cunoscuți, iar la o mare parte dintre ei am observat un cancer gestic care îmi zgârie retina. 

Momentul acela când postează cutare 10 poze pe zi cu iubitul, cu fericirea lor supremă, cu descrieri de maximă dăruire, de numa-numa îi vezi in 3 zile la altar. Dulce, zahăr, miere, lapte...

DAR!...

Se despart. Se despart si aia e. Doar că se mai întămplă ceva destul de penibil. Toate pozele alea perfecte cu descrieri care mai de care...dispar. Ca prin minune, tot ce a fost atât de frumos și magic acum 2 zile se pierde adânc in bazele de date ale marilor companii si definitiv de pe peretele amorezilor. 

Hei, voi, nefericiților, nu credeți că sunteți cam ipocriți? Nu credeți că persoana aia a fost totuși alegerea voastră si amintirile acelea chiar există? Cred că măcar din respect pentru ceea ce a fost frumos merită păstrate. Dacă ați vrut ca relația voastră să fie sticlă, văzută de toata lumea, măcar asumați'vă totul si lăsați pozele alea acolo. 

Aaaa, scuze. Faceți loc pentru alte poze, cu altă persoană, dar cu aceleași descrieri, nu? Nu ar da bine la indigo, am înțeles. Cât de falși puteți să fiți? E grețos. Câtă credibilitate poți cere când pentru tine nu au valoare amintirile, de fapt, ci ceea ce cred alții despre ele? 

Ești rupt de durere și așa te descarci? Vei regreta, o pot confirma toți oamenii care au facut asta la un moment dat si au puțină minte. Dar voi nu o faceți de asta, ci pentru că asa e trendul, dragoste mare, laudă cât cuprinde, ipocrizie infectă.

Am avut cândva o prietenă care mi'a zis că mă iubește...în prima seară de relație? Am gândit că ar trebui să mă port cât mai frumos cu ea și o admiram că a putut nutri sentimente atât de frumoase pentru mine atât de curând. La o săptămână mi'a dat papucii. A fost prima si singura care a făcut treaba asta, până acum... Că mă iubește ca pe un prieten, apoi nici că am mai vorbit. 

Atunci am mai realizat o dată ce ușor e să arunci cu vorbe. Un chip frumos si o educație bună nu te scapă de un spirit ipocrit, din păcate. Si e greu să nu dai importanță când în ființa ta partea vibrantă e tocmai sufletul, în cazul meu. 

Nu mai fiți lași! Nu mai fugiți de voi. Nu mai fiți atât de interesați de ce văd alții. Nu mai fiți ipocriți, voi ați trăit lucrurile alea, respectați asta! 

Că o să vă treziți la sfârșit de drum că toate amintirile voastre se învârt in jurul unei persoane sau câtorva persoane care nu că au făcut mare brânză, dar nu au fost atât de "nasoale" încât să nu le dai pur și simplu "erase" din Universul tău mic si irelevant.

Pe vremuri pozele erau rare si făcute la ocazii speciale. De aia erau așa prețioase. Acum sunt peste tot și'si făcute oricând, de'aia nici nu mai contează așa mult. 

Dar bătrânul cu 30 de poze toată viața le știe povestea, le iubește si le revede cu plăcere.

Tu, cel cu 30 de poze pe săptămână, mai știi măcar ce făceai in ele?