miercuri, 20 februarie 2019

Vise și visuri. Viața bună și iluzia unei vieți bune.

 Da, e frumos acasă, îmi era dor să stau mai mult de 4 zile legate, mulțumesc de întrebare. Sunt în ceva practică, așa că îmi pot odihni (aproape) liniștit trupescu-mi trup prin zona de domiciliu.
  După prima sesiune care a fost (puțin) cam prea diferită de restul actelor mele școlare (dacă învățam pentru BAC cum am învățat pentru asta rupeam Prahova'n 5) am ajuns în sfârșit și în practică.

 Păi bine, dar de ce "Vise și visuri", și care e diferența? 

 Ideea a pornit de la ceea ce văd prin oraș, în zilele de practică. Oameni cu diferite probleme. Tineri, bătrâni, drogați rupți și căzuți prin oraș, bețivi care umblă cu copiii nemâncați după ei, dau ultimii bani luați din cerșeală pe alcool fabricat în cadă. Da-l dreacu de copil, că se crește și singur, îi crește stamina și bara de respect dacă aleargă singur după mâncare (aviz jucatorilor de GTA😅). Și altfel nu știe. Și se apucă să dea în cap și să buzunărească de mici. Sunt frumoase poveștile cu copiii care se ridică din sărăcie și ajung oameni de vază, dar sunt puține. Adevărul e că majoritatea ajung pleava societății.

 E simplu să fii dependent. Cel mai ușor mod în care scapi de sevraj e să redai doza potrivită. O dată, încă o dată. Banii vin și se duc, trăiești doar prin vise. Dar nu mai ai visuri. Nu îți permiți, având în vedere că realitatea e doar un șir de evenimente nefericite. Plină de bătăi, scuipați, amenzi, aresturi și lipsă de respect la adresa ta, o actuală ființă umană căzută în dizgrație. Nimeni nu îi mai înțelege pe oamenii ăștia. Dar și ei știu, se mulțumesc că sunt înțeleși de pahar și de dozaj.
   Comunicând cu ei, i-am umanizat, nu mai sunt doar "boschetarul de la colț" sau "betivu'de pe Farcaș". Sunt oameni, au un nume, s-au născut într-o zi. Au o zi de naștere și ei, se bucură poate că le-a mai trecut un an de amărăciune, poate blesteamă că încă sunt în viață, poate realizează în ce mizerie au ajuns, poate se blamează că încă nu au ieșit. Nu știu. Dar știu că și ei sunt oameni. Din păcate știința nu e tot una cu interesul. Nu mă interesează că sunt și ei oameni. M-ar interesa dacă ar dovedi că sunt buni de ceva. Actualmente se predică că fiecare e bun la ceva. Dar se omite partea cu doveditul.
 
 Astăzi, un tânăr născut în '99, mai mic ca mine, deci, cu vreo 2 ani, urla la oameni pe stradă, era într-o stare cel puțin sinistră. Ajungem la fața locului o dată cu salvarea. Da, era drogat. Băiat din ceva centru de plasament. Întins pe targă, delira, nu era în stare să scoată ceva cuvinte inteligibile. Pentru acest sub-om, o persoană care avea nevoie de salvarea aia poate a murit. Un om de bine, un cetățean util societății așteaptă în zadar pentru că e nevoie de salvare ca să care un drogat la spital. Unde probabil vomită pe câțiva doctori, scuipă câteva injurii că e deranjat, iese, iar peste 3 ore e tot acolo, cu dozajul pregătit.

 E important să ai visuri. E important să lași visele în somn, iar în realitate să clădești pentru visuri. E o realitate violentă și nedreaptă, lipsită de empatie și răbdare. E o realitate în care ambulantierii gândesc la pleava asta ca la simplă carne de tun. "În 2-3 luni se curăță, măcar nu mai stăm după ei. ; Ne întâlnim cu el peste o vreme după vreo supradoza și aia a fost."Și ăsta e adevărul.
  

 Ai grijă ce alegi, toate sunt imposibile până ți se întâmplă ție. 

 E tare să te uiți la filme, e fantasmagoric să privești documentare, e mirobolant să citești articole pe net. E simplu, sunt alții, sunt alții care au pățit, sunt alții care sunt la dezintoxicare, sunt alții care au rămas fără casă de la jocuri de noroc, sunt alții care se aruncă în fața metroului din cauza datoriilor și sevrajului. Aruncăm un emoticon trist și mergem mai departe. Nu înțelegem nimic, pe scurt.

 Ne hăhăim peste tot și despre toate, memes, pamfleturi, emisiuni de calitate îndoielnică, seriale și mizerii. Dar realitatea e aia de afară. Și se întâmplă. Și e mișto să bagi un cui când te duci în discotecă. Poate e chiar indicat să tragi o linie din ingredientul secret al domnitei "Coca-Cola" de pe la mijlocul secolului 20. Dar e un pas. Și pas după pas s-ar putea să ajungem în partea cealaltă a baricadei. Uneori visele sunt mai frumoase decât realitatea, de aia le căutăm cu atâta ardoare, le dorim peste măsură. Sunt exact ceea ce ne trebuie. Și asta ar fi total în regulă, dacă nu am trăi într-o societate care e nevoită, vrând- nevrând, să aibă grijă de toți. Și într-o lume în care visele sunt atât de aproape, cine mai are nevoie de visuri?  

 Lasă artificialu' pentru alții. 

 Măsură în toate. Conștiința nu e cel mai bun prieten chiar mereu, dar e tot ce avem și tot ce ne poate ajuta într-o mică sau mare măsură. E păcat să o aruncăm la gunoi. Nu de alta, dar tot ea înmagazinează amintirile. Pe care presupun că fiecare le dorește. Și dacă e greu, și când e simplu, și când merge mai bine și când merge mai rău...
 Asta a fost doar o notă de subsol pentru gândurile care nu mi-au dat pace astăzi. Căci privind mai de aproape lucrurile devin reale.Devin deranjante. Și să fiu al dracului dacă nu mi se pare jenant să stai rupt în 2 întins pe o targă și să nu poți să îngâni o vorbă? Sau să căzi pe mijlocul trecerii de pietoni...

 Oare de mai mult nu ești în stare? Nu poți mai mult? Prizonieri închiși afară. 

Imagini pentru drugs