joi, 22 aprilie 2021

Fir cuConcluzii despre altceva înafară de COVID, că de ăla suntem sătui toți.

 

La rece, dar fără vreo bere rece (că primăvara-i iarnă, vara-i iarnă și iarna-i toamnă, 'tui muma ei de încălzire globală)

O lungă perioadă nu am mai scris nimic, mi-am văzut de ale mele, am stat pe burtă, am stat pe spate, am mai făcut și aia, am mai facut și pe aia și pe ailaltă, per total, m-am descurcat, de bine, de rău, nu m-am plictisit foarte tare, ba chiar am mai pus o experință în raftul (pe care îl doresc nemărginit, în viața asta) de experiențe. După cum îmi e felul, am mai tăcut și am ascultat, am explodat și am vorbit, am învățat de la unii, de la alții, ce era de învățat și mi-am luat și făcut lecțiile, ca un elev prea silitor în banca aia care contează(pentru mine, cel puțin).

E tare să vezi că oamenii se mai și schimbă și încearcă să o vadă din cât mai multe unghiuri. Plăcut să vezi oameni care au ajuns să-și reconsidere viața după ce au dat nas cu mocirla și au prins, greu ce e drept, da au prins scârbă de ea și au reușit să iasă. Ăștia fac elementul virtuții. Mi-a zis și mie taică-meu o vorbă într-a IX- a când, deși eram mare sculă de basculă președinte pe scoală la mine în liceu, am avut cea mai mică medie din clasă: “Nu-i cu supărare, dacă pleci de jos, nu poți să ajungi decât mai bine ca înainte!”

Nu au fost chiar astea vorbele lui (a trecut ceva timp, n-am creieru TDI cu motor de 4.000, totuși) dar pot să zic că așa e. Dacă ești direct din partea decarilor, n-ai cum să mai întelegi si cum e să te zbați pentru altele. Că ești decar și te zbați suficient pentru asta, nu ai de ce să te mai zbați pentru altceva.

Cine pleacă de jos, în toate, le vede parcursul. Întelege și omul prost, mintea puțină, întelege și omul luptător pentru cauze pierdute dar și pe ăla care se zbate să iasă din noroi, si îl întelege chiar și pe ăla care face tot ce poate, da în felul lui. Experinențe diverse, areal mai mare, orizonturi mai largi, dezvoltare pe mai multe paliere.

După o perioadă în care toată lumea, unde mă duc, mă întreabă dacă am făcut vaccin, toți peste tot aruncă în stânga și în dreapta cu teorii despre orice, m-am cam lecuit de discuțiile și știrile astea. Ăsta e nivelul, atât se poate. Asta e realitatea, am înteles eu de la ăștia. Eu zic că asta e realitatea lor. Așa că nu mă mai bag, dau din cap și ascult, fiecare ce-i poate capul, și așa sunt peste tot, pe orice stradă la orice scară, la orice birou și în orice parcare, toți au auzit ei la un prieten care are un prieten asistent la spital. Da frate, cred că prietenul tău te-a ajutat pe tine cu o vorbă bună la asistentul ăla să te lase să ieși de la spitalu 9. Că dacă auzea careva ce-ți debitează mecla, zburai direct acolo cu cățel și purcel.

 În fine, voiam să mă răcoresc cu privire la treaba asta, că o aveam pe suflet, trebuia zisă și asta pe undeva.

Da, continuăm de mai sus. Una peste alta, toate ca toate, mă închin în fața puterii spiritului omenesc, în ultima vreme, când văd câte și mai căte pot oamenii să facă după ce se dedau cu totul unor scopuri greșite si-și dau seama că nu e chiar așa. Suntem câștigători din momentul în care aflăm care-i lucrul care ne lipsește. Și facem ceva, oricum, oricât, oricând, să ajungem unde trebuie. N-am trișat, personal, decât când am știut că efortul meu depus acolo e subevaluat, neinteresant și invizibil, atât pentru mine, cât și pentru omul care se află în poziția de a mă descoperi. Dacă voia să știe, probabil s-ar fi străduit. El nu s-a străduit, nu am făcut-o nici eu. O mână spală pe alta, apa curge și va mai curge multă pe Dunăre, și cât oi fi...și a mai curs și cât n-am fost.  Ideea e să o duci la capăt, așa cum simți, de bine de rău, o să iasă. Dacă n-a ieșit, mai ai de lucrat. Dacă a ieșit, mai ai de lucrat oricum, n-ai cum să ajungi în vârf și să ai pretenția să stai acolo o viață.

Îmi place să văd în jur oameni diferiți. Să încerc să îi ințeleg, să mă pun în locul lor și să încerc să le port pantofii (cum ar zice americanul) chiar și pentru o secundă. Azi i-am lăsat lu unu care vindea ziare la semafor 10 lei. Era bătrân și ramolit, i-am dat 10 lei și mi-a întins 3 ziare, că 3 avea, i-am zis să ia banii și să i le vândă altuia. Da, fraier, încurajez cerșetoria, da chiar mi-a părut bine când am văzut ce s-a luminat la față omul. Nu-mi place când dau de oameni obsedați de adevărul lor. Da, ok, e al tău și eu chiar încerc să-l înțeleg, poate chiar o fac. Dar aici moneda trebuie întoarsă și pe cap, dar și pe pajură. O fac pentru tine, dar fă-o pentru mine. Ascultă și întelege, fiecare-și are povestea și de multe ori ai să constați că ai arunca o căruță de bani pe cartea în care ai putea găsi o astfel de poveste, dacă ai știi că există pe undeva.

Una peste alta, câteva gânduri si impresii din ultima vreme, unele mai relevante ca altele, dar, de la mine pentru voi, o mică concluzie: Capul sus, framilor, da, ne țin ăștia cum ne-or ține și ne zbatem să facem un alta, ne trec anii, unu, doi, câți or fi, dar nu disperați. Încercați să faceți ce nu ați făcut până acum.

Ascultai mai des, fii tu ăla care lansează conversația. Ieșeai des și uitai să mai ajungi pe acasă? Acum alegeți oamenii pe care chiar vrei sa ii vezi, spune-le asta, iar timpul acela mai puțin petrecut cu ei, să fie petrecut cu noimă. Gândeste puțin mai puțin, dacă înainte o duceai la extrem, relax, seara e a ta, învață să o petreci sublim. Te urăști, în mare măsură? Da, și eu, dar împrietenește-te cu tine, ai tot timpul acum, deprinderile bune pot lua locul deprinderilor proaste.

Mai fă un pas, iar dacă ești ca mine și îți place uneori să mai sari niște trepte sau să încerci prin orice mijloace să mai iei liftul... Ei bine, mai fă un pas. Pentru că fără un pas nu pot exista mai mulți pași. Și abia atunci o să simți că lucrurile se întămplă.

Curaj!!!

 O imagine random, de primăvară, luminos, cald, primăvăratic, spre deosebire de vremea de afară...
    

 Ce optimist sunt, meeeeam!

duminică, 6 decembrie 2020

Blestemul celor privilegiați

 

Ochii mei au privit, de-a lungul existenței lor, mii de zâmbete. Sute de răsărituri, dar au vărsat mii de lacrimi văzând atâta incorectitudine și superficialitate. Au semănat ură în suflet cât pentru 2 vieți, deși nici nu am trăit încă jumătate din una singură. Nefericit sunt pentru nefericirea acelor ochi care nu s-au lăsat pătrunși o viață de o rază de soare, dar acei ochi stiu oare că nu tot ce ar fi putut vedea este frumos, încântător? Oare știu ei durerea pe care o simți când stâlpii vieții tale de copil, cu timpul, devin doar niște umbre? Zâmbetul plin de vitalitate al părintelui tău devine cu timpul o grimasă, atât de rară. Chipul, odinioară tânăr, este asemeni unei foi mototolite de un timp găunos, brăzdat de riduri adânci.

Și uneori ai vrea pentru un moment să vezi dincolo, doar că ochii vor vedea doar ceea ce este, iar realitatea e asta, a trecut timp. Și ochii vor vedea și momentul în care ii vei pune în pământ, și momentul în care nu se va fi schimbat nimic, deși în momentele din viața ta o să fie durere nemăsurată, natura își va desfășura liniștită ciclul. Doar noapte după zi, nimic mai mult. Ochii vor vedea zâmbetele batjocoritoare, vor vedea cum zâmbetul odinioară drag, iubit poate, se va transforma în câteva momente în cel mai dizgrațios lucru din viața ta. Aceiași ochi vor vedea lacrimile lor, mă vor face să simt, fără echivoc și fără vreo cale de ieșire, durerea lor, va fi meritat? Asta vor vedea ochii, și tot ce vor vedea ei se va imprima veșnic undeva.

Gura mea a cuvântat multe vorbe frumoase, a proliferat multe injurii, vocea mea m-a ajutat de multe ori să exprim ceea ce gândeam, m-a îmbrățisat în dulci brațe când totul în jur tăcea, murea, dar oare să uit câte au fost momentele în care cu aceeași voce am distrus și mi-am bătut joc, de tine, de el, de ea, uneori și de mine. De câte zeci de ori am blestemat vieți și Dumnezei... Tot ea, vocea mea. Cum ieri i-am spus că o iubesc, dar azi i-am aruncat vorbe atât de grele încât orice altceva și-a pierdut sensul. Sufletul și-a cântat adesea muzica prin această voce, tot el și-a urlat durerea când, pentru câteva momente, părea că poate nu mai e nimic altceva de făcut. Asta a făcut ea, totdeauna, asta va face, pănâ ea, gura, se va astupa veșnic cu pământ binefăcător.

Urechile mele au auzit destule. Au auzit vorbe de încurajare, au auzit totdeauna vorbele frumoase, m-au păzit de pericol și m-au menținut prezent în lumea în care trăiesc. Dar oare nu tot ele mi-au dezvăluit urletele dizgrațioase? Vorbele aruncate în vânt de ei, vorbele care au lăsat scârbă si pâclă pe suflet? Nu tot ele m-au aruncat în vina de a fi veșnic martor al păcatului de a auzi ceea ce nu trebuia auzit? Oare nu tot ele au deformat vocile pe care le-am iubit, transformându-le în ecoul durerii nemeritate poate, uneori? Câte lucruri poate auzi un om? Poate auzi totul sau vine un moment când pur și simplu poți pune stop, când ai auzit pur și simplu suficient? Să fie totuși un privilegiu că-mi pot păta sufletul la nesfărșit cu mizeria umană care-mi umple paharul, picătură cu picătură? Cu siguranță voi știi cândva și cum e să nu mai aud nimic. Poate va fi mai rău, poate va fi puțin mai bine.

Nasul meu, care mi-a imprimat veșnic în memorie mirosul mâncărurilor pregătite de mama mea, în copilărie. Mirosul copilăriei, aș putea distinge unele arome dintre alte miliarde. Dar oare trebuie să uităm cum, cu timpul, mi s-a oferit șansa să miros moartea, putreziciunea, nefastul miros al descompunerii? Mirosul de sânge proaspăt, acel miros greu, de fier lichid, de viață care se scurge, mixul de arome pestilențiale pe care le emană un om rămas fără nimic, sărac, fără scăpare. Asta a făcut el, mi-a lăsat amintirea pe care o iubesc, dar mi-a lăsat și șansa unei veșnice reamintiri a tot ceea ce este urât, a morții prea prezente în viață.

Corpul meu, momentan tânăr și viguros, puternic și funcțional, cândva doar o ideea a ce este acum, cândva va fi doar o umbră a celui de azi. Sute de îmbrățișări primite sau dăruite, mii de kilometri parcurși, sute de cerceafuri mototolite. Dar oare nu e același corp care de atâtea ori a lovit, care a apucat cu intenția de a face rău, de a strica si a duce în derizoriu? Același corp care prin gestică și mimică i-a făcut pe alții să se îndoiască de ei, i-a întristat, i-a traumatizat, poate fizic, poate psihic. Același corp care a ucis poate animale, le-a lovit sau schingiuit. Pe altele le-a spălat și le-a salvat, le-a îmbrățișat și îngropat în îmbrățișarea moale, caldă și veșnică a binevoitorului pământ.

Mintea mea în aparență întreagă, gândind cu dragoste sute de daruri, mii de momente și milioane de scenarii demne de o lume puțin mai bună decât asta pe care o avem, nu e oare aceeași care gândește atât de des răul, moartea, care propovăduiește o ură viscerală pentru atât de multe și atât de mulți. Atâta toxicitate în claritatea ei, atâta viziune împăienjenită de sinapse care-mi curentează toate simțurile și duc omul care sunt astăzi catre atâtea decizii crude. Mintea care discerne răul de bine, episodic, epuizând resurse de suflet pentru o funcționare normală într-o lume puțin anormală. Minte care mă face să mint, să rănesc, pentru că așa-mi spune că e mai bine. Pentru mine, cât egoism. Oare cât de mult e destul, câte gânduri rele încap într-o simplă cutie craniană? Dar câte gânduri bune? Cu siguranță mai puține decât cele rele.

 

Și toate astea, împreună, alcătuiesc un individ văzut ca fiind întreg, în accepțiunea generală. O epavă de simțuri disproporționate, o tragedie comică într-un mediu aseptic croșetând cu grijă o realitate subiectivă, de cele mai multe ori potrivnică în cele mai diverse moduri față de dorințele și visurile noastre de fapt și de drept. Să fie de preferat o minte întreagă care ciobește metodic sufletul, să fie de preferat un cumul de simțuri ascuțite care înfățisează deopotrivă câteva momente de fericire absolută de-a lungul vieții și de 100 de ori mai multe dezamăgiri și tristeți?

Cu siguranță da. Dar cu siguranță privilegiul absolut al întregului aduce cu sine și blestemul veșnic al nefericirii.

sâmbătă, 21 noiembrie 2020

Doar 2 oameni.


Pentru mulți dintre noi, prietenii sunt familia pe care ne-o putem alege. Putem alege ceea ce dorim de la un om, ceea ce dorim să facem împreună cu acel om. Când vorbim de prieteni, vorbim despre alegeri. De a face, de a nu face, de a da (sau împrumuta) o mică părticică din viața și emoțiile tale. Din păcate, cum e peste tot, lucrurile se schimbă. Prioritățile se schimbă, obiectivele se schimbă. În câteva cuvinte, omul se schimbă și el, pentru că ceea ce contează pentru el se schimbă.

Și prietenia rămâne undeva jos. Ci nu jos, bine întipărită în conștiință “prietenilor”, nu, jos, în fundul listei priorităților.

    Pentru o femeie, mulți uita că le-ai fost aproape sau că i-ai ajutat. Măcar de-ar avea vreun scop nobil, de-ar vrea să o “salveze” pe ea de un eventual “tu” absolut dezagreabil. Nu e așa, niciun scop nobil, nimic mai presus. Doar un cineva care nu știe ce e aia prietenie și își pune dorințele pe primul plan. Scârbos, grotesc, din păcate absolut real și prezent în viața fiecăruia la un moment dat (numai eu cați din ăștia, mai mult sau mai puțin pe față am avut). Baftă lor, pentru fiecare prieten de genul, înțelegere. Atâta pot, atâta vor face. Cu timpul se va vedea câți le-au rămas prieteni și cați îi vor ajuta când vă conta de fapt, o sumă egală cu numărul de oameni pentru care au nutrit sentimente sincere. Asta fiecare știe pentru el. Asta a fost mereu consolarea mea. 

    Pentru frustrări, oamenii ce iți erau prieteni iți devin dușmani. Și nu pentru că nu ar mai simți sentimente de prietenie. Pentru că, prin prisma timpului trecut și problemelor nerezolvate, pur și simplu niste șanțuri adânci sunt săpate în inimile și sufletele lor. Se simt neînțeleși. Și cum ai putea tu, unul cu care, deși era prieten, să vii să îl înveți pe el? Să îi zici și să îl sfătuiești? Cine ești tu? Ești cineva? Ai vreo importanță? Tu ai zice că da. Eh, pentru prietenul ăsta al tău, faptul că ai fost uneori absent, chiar și fară voia ta la unele evenimente din viața lui, te îndepărtează de el. Nu mai știi toate detaliile, nu poți să pretinzi că îl înțelegi așa cum ar vrea el. Așa că mereu există o barieră. Tu nu o să o poți doborî niciodată. Nu poți decât să speri că celalalt va vrea cândva, într-o zi, să îți spună totul. Și poate în acea zi să te vadă din nou ca pe un prieten, nu ca pe un intrus care vrea să îi schimbe viața, desi nu știe nimic despre viața lui.

    Pentru avantaje mulți uită că te disprețuiesc. Pentru că nu au caracter și nu își pot asuma unele comportamente. Da, e amuzant cum fix ăla pe care îl știi că nu te înghite e primul ce vine când vrei să faci ceva frumos, să organizezi ceva. E amuzant cum atunci când zboară dopuri de pe sticle, îți spune vorbe frumoase și te face să te simți bine, iar când pe jos sunt doar cioburile de la paharele sparte, îți aruncă o mătură și un șut în fund, să te descurci singur. Primii ce vin, primii ce pleacă. Așa sunt “prietenii”.

Scârbos cum fiecare ființă cerebrală stă și calculează momentul în care poate să facă ceva să te ardă. Vorbe sau fapte. Fiecare o face în felul lui, fiecare o face cândva. Loial nu cunosc. E frumos cum scuzele există de fiecare dată, fiecare are un motiv, fiecare găsește o vină care nu e niciodată a lui. Dar prietenia era a lui. Sentimentul era al lui, era intrinsec. Daca e mai puternic ceea ce vine de afară, cât tupeu și câtă nesimțire poți avea încât să spui că a existat ceva mai presus, ceva înlăuntrul tău?

Cu timpul se vede, dacă ai ochi cât de cât și minte să poți distinge, cine vrea ceva și cine vrea să ofere ceva. Cu timpul toți se îndepărtează, cu timpul pe toți ne va interesa altceva mai mult decât ce ne-a interesat inițial. Fie că e vorba de familie, fie că e vorba de un nou job sau alte sacrificii sau lucruri frumoase care intră în viețile noastre. Nu judecăm alegeri, nu judecăm oameni, nu judecăm motive. 

Judecăm și vom judeca mereu atitudini și coloană vertebrală. Dacă am vrut să fiu rău cu cineva, am fost. Dacă am vrut să fiu bun, am fost. Dacă am vrut să fiu loial, să nu înșel o persoană în ceea ce privește ceea ce simt, am fost. Nu am cărat vorbe, desi alții mi-au cărat mie vorbele de la unii la alții. Am jucat bine, am jucat prost, am ales bine, am ales prost. Dar nu m-am jucat cu sentimente. Sau cel puțin, am făcut tot ce am putut ca oamenii care s-au simțit lezați de modul în care am făcut ceva să inteleagă de ce și în ce mod o gândesc eu.

Prietenia nu-i decât un ideal, iar pe aia câțiva pe cați îi consider, îi număr pe degetele de la o mână. Sper să rămână așa. Și când mă gândesc că e atât de simplu. Loialitate și transparență, puțină înțelegere și o vorbă bună când trebuie. 

Cum viața e că o gară, cum mii de trenuri se opresc, mii de oameni, mii de orizonturi. La sfârșit nu contează decât cine a rămas. Sau mai bine zis, cine a mai făcut încă o dată cale’ntoarsă pentru o discuție în vechea gară. Ca de la om la om, fară bariere de status, fară reproșuri. Doar doi oameni, care discută despre ei și își doresc pur și simplu binele, binele unul altuia.

Să simți este cancerul sufletului, să nu simți este moartea lui. Dar oare ce e de preferat? Să simți știind că o să doară sau să nu doară niciodată, dar să nu mai simți nimic?




marți, 27 octombrie 2020

Purtarea sau nepurtarea măștii, o alegere. Bunul simț, o obligație.

 

Dacă am face toți parte din tabăra corectă, am trăi raiul pe pământ.

De aici e normal să încep, așa că de aici încep. După ce marele Covid19 ne-a îngenunchiat, atât la nivel de mapamond, cât și la nivel de națiune, după ce plini de spume am trecut printr-o așa numită “stare de urgență când puteam ieși din casă cu porția, asta în cazul în care chiar era necesar să ieșim, după ce a plouat cu amenzi în valoare de multe mii de iepuroi și s-au aruncat vorbe de duh de la toți către toți, iată-ne aici.

Octombrie pe sfârșit, încă 2020. Se cam știe cum e treaba cu virusul, nu mai este un element de noutate. Frica de necunoscut nu mai este prezentă, la majoritatea persoanelor. Știm că, la fel de bine, putem fi asimptomatici, pierdem din vedere că nu e o regulă, că unii nu doar că vor avea simptome, dar acele simptome pot chiar să îi coste viața.

Și am ajuns unde mă interesa, prezentul mai mult decât perfect.



 În România anului 2020, avem grupuri sociale care se bat cu pumnul în piept că poartă mască, în timp ce, de cealaltă parte, avem celelalte grupuri sociale de băieți și fete care au aflat adevărul despre cum se întâmplă de fapt lumea asta, așa că nu doar că își bagă piciorul în regulile temporare menite să ajute populația în această situație. Nu, deja văd totul ca pe o mare conspirație. Sigur, lucru deja bine cunoscut.

Creștini ultra-naționaliști care văd toate măsurile de distanțare socială ca pe o încercare a statului de suprimare a valorilor hieratice ale neamului românesc, urăsc tot ce ține de măsuri , inclusiv pe oamenii care iau acele măsuri, nu au ochi să citească și urechi să asculte nimic din ceea ce pare să nu le împărtășească valorile, chiar dacă ne referim aici la un frate la fel de supărat ca ei, dar cu opinii diferite.

Conspiraționiști care se simt, în momentul ăsta, ca peștele în apă. Sunt în elementul lor, lumea e dornică să asculte, să audă și să vadă dovezi, chit că ele au acoperire logico-științifică sau nu. La o adică, dacă sună adevărat, înseamnă că sunt mari șanse sa fie adevărat, nu? Dar dacă pe lângă faptul că sună adevărat mai e și fix ceea ce îmi doresc să aud? Clar așa e, nu încape îndoială.



Speriații de medicamente, vaccinuri, medicație de orice natură (cu excepția celor care sunt chiar din natură, măcar atât).

 Progresiștii, tinerii nu foarte frumoși, nu foarte liberi, care fac surfing pe internet si pe rețelele sociale și fac mișto de toți cei de mai sus. Ok, ăștia au bulină albă din partea mea că barem sunt în stare să respecte niște reguli de bun simț fără să facă prea mare vâlvă, dar și bulină neagră, că din cauza lor ceilalți se concentrează în ură și preferă să se înconjoare de oameni asemeni lor, pentru a se simți apreciați, luați în serios.

 

După părerea mea, neimportantă, dar a mea,  la sfâșitul zilei deja nu mai este vorba despre cine are dreptate. Despre gradul de mortalitate al virusului, despre cifre umflate și măsuri prea drastice sau prea puțin drastice. Despre conducături inapți sau eminențe ce nu se pot exprima nefiind în punctul de forță, la conducere.E vorba despre a fi om cu omul de lângă tine. E vorba despre respect reciproc și bună-cuviință.

 Sătul să văd creștini care merg pe Athos, dar își permit să scuipe ură și venin pe internet, de parcă le-ai făcut vreun rău având o părere diferită de a lor. Și oricum, parcă era vorba ca întoarcem și celălalt obraz și încercăm să ne ajutăm aproapele, nu să îl ponegrim. Bine, în fine.

Sătul de oameni pro-mască care iau in derâdere orice înseamnă oricare categorie de mai sus. Dacă vrei să îți impui părerea, folosește argumente. Dacă nu îți iese, retrage-te elegant.

Sătul de oameni anti-mască care sunt în stare să te ia la bătaie pentru faptul că tu chiar porți mască din convingere, care te înjură și jignesc, fără ca măcar să te cunoască.

 Sătul de tot adevărul absolut pe care îl dețin toți, cele mai bune idei, cele mai bune argumente, cele mai corecte optici și perspective. Toți le au, cu excepția celorlalți care nu-s ca ei.

 

Și mergând pe firul logicii primei propoziții... chiar așa e? Sincer, pare puțin altfel. În cel mai rău sens.

Chiar nu se întreabă nimeni puțin mai mult decăt pătrățica lui? Chiar nu sunt în stare oamenii să vadă că treaba-i nasoală și la ei în ogradă?

Toți sunteți născuți din părinții care îi au drept părinți pe oamenii ăștia care pun botul la teorii. Vedeți și partea lor, au trăit altfel, au ieșit direct din fundul comunismului ca să dea puțin cu nasul de democrație, apoi să se întâmple asta. NORMAL că se simt puțin lezați.

98% sunteți botezați, deci ortodocși. Aveți idee despre cele 10 porunci? Măcar atât. Nu? Păi nu poți să combați ceea ce nu cunoști. Decăt dacă ești ignorant. Iar dacă esti ignorant și îți permiți să îl numești pe “bigotu’ ălaignorant, scuză-mă, dar ești de-a dreptul imbecil.

Voi, ăștialalți, trebuie doar să purtați o bucată de textilă pe față. E chiar atât de greu? Nu aveți încredere în cele comercializate? Le puteți confecționa acasă din material textil + / - alte materiale pe care le considerați utile pentru filtrarea aerului.




E atât de simplu.

Fără ceartă, fără jigniri, fără mizerie, fără sute de argumente aruncate în van într-o lume în care a ajuns la modă să asculți doar ca să poți combate, fără să mai conteze dacă celălalt chiar are ceva important/relevant de zis sau nu.

marți, 2 iunie 2020

Despre bărbați, femei, violuri și păreri.

Din start vă anunț că e o postare destul de lungă, așa că fiți pregătiți să vă rupeți vreo 7-8 minute pentru ea.

Am 22 de ani și sunt băiat/bărbat/posesor de penis, sau cum ne mai numim noi în ziua de azi. Nu prea urmăresc vlogguri, nu prea urmăresc oameni care influențează oameni. Dar și eu, chiar aici, sub ochii voștri, am un blog. Pe care scriu, opinez despre chestii sau îmi expun gândurile. Blog-ul ăsta rudimentar în care nu am băgat nici 1 leu și care are probabil maximum 300-400 de vizualizări la un articol în ultimul timp (pentru că nu sunt constant) a avut, la vreo 3 articole câteva mii de vizualizări, iar la un articol, la un moment dat, vreo 60.000. Din momentul ăla puteam să mă apuc să cresc, să scriu și să înnebunesc scriind despre toate care nu mă interesează. Diferența dintre mine și acela care ar fi făcut asta e că pe mine nu mă interesează să livrez pentru voi, dacă eu nu sunt interesat de subiect. Eu nu scriu ce se vrea și nu scriu ceea ce place, am o grămadă păreri proaste despre extrem de multe lucruri, sunt de un negativism și/sau realism ieșit din tipare și nu sunt o marfă care se vinde la colț, pe tarabă. Avram Alexandru nu e „ce se cere” și nu gândește și nici nu face „cum se cere”. Livrez ce vreau eu, pentru voi, îmi exprim gândurile și nu o fac spre a căpăta faimă, pentru că consider că degeaba ești faimos într-o lume care iți cere să te degradezi moral că să rămâi sus. 

Bun, am creat un context
Problema de azi este în legătură cu binecunoscutul (de care am auzit azi)  Alexandru Bălan, un băiat care face vlogguri și spune povesti interesante despre cum fute el de rupe și își urcă gagica pe pereți. Bun, trecem peste părerea mea despre genul ăsta de povesti (și da, sunt băiat și eu, poate că acum o să par cam fraierel în ochii la băieții de cartier cu coaele mari și tărie de caracter) și intrăm direct în subiect (intrăm cum intra și baiatu' ăla în ființa aia care îl accepta ca și „iubit”). 
Domnii mei, omul a spus într-un live că ar vrea să i-o dea uneia de vreo 15-16 ani, să o ia să o ciocănească cu mâini, cu picioare, cu scuipați în gură și ce mai zicea el acolo. Idioți vocali care există și se exprimă umplu drumurile, casele și mașinile din România și din lumea asta mare dintotdeauna. Problema e când idioții ăștia spun idioțenii de față cu alți idioți care le împărtășesc părerile. Din păcate s-a ajuns la un fenomen social, și din una în alta, ca un efect de domino, au început să se nască diferite „caste”, grupuri sociale.
Să mă explic. 


Începem cu prima problemă:

 "Efectul Dunning Kruger este o eroare de apreciere în care persoane care nu au competență într-un domeniu anume apreciază eronat competența lor că fiind mult mai mare decât este în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţîi persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu."

Luam problema asta și o adaptam la tot ce mișcă în societate. O să vedem că avem de-a face cu oameni mulți cu minte puțină, care nu doar că sunt ei toxici pentru mediul lor limitat în care trăiesc și se exprimă, în familiile lor sau în relațiile inter-umane pe care le dezvoltă. Nu, libertatea de exprimare și modul în care se pot face auziți cresc șansele că acești oameni toxici, care nu doar că nu recunosc autoritatea unora sau altora (nu vorbesc de poliție, armata, jandarmi și altele din astea în mod special, ci de autorități în anumite domenii, oameni specializați să facă și să dreagă ce dreacu fac și dreg ei) și își permit și să arunce cu noroi în absolut tot ce li se pare lor ciudat, deși nu au nici un fundament relevant și nici argumente care să se apropie măcar de realitate despre problema despre care ei vorbesc, să strângă în jurul lor o comunitate de oameni. Oameni bogați, săraci, oameni cu studii, oameni cu diferite meserii și ocupatii de o mie de feluri, nu asta contează. Ideea de bază este că oamenii ăștia stau ei cu ei și își validează ideile. Își validează ideile în timp ce “restul” devine o masă amorfă de idei și argumente proaste.

 Problema e că unde sunt mulți, puterea creste. Și cei mai periculoși oameni mulți sunt idioții. Pentru că au puterea și inconștienta să facă ceva sau să lupte pentru ceva greșit moral și pentru că le lipsesc scrupulele.

AdministratorDin tot ce e scris mai sus vreau să punctez în mod direct în problema noastră următorul aspect
Exista niște oameni care susțin ce a zis papliciul ăla. Că da, frate, la ce dreacu se îmbracă astea așa, că și-o cer si că cică merită să și-o și primească. Bă voi sunteți nebuni? În 2020 exista încă oameni care au luat-o randeaua în așa hal încât nu consideră normal să iți înfrânezi instinctele animalice, chiar dacă exista o “tentație” în fața lor. Violul nu e ok. E departe de a fi ok. Mai ales când vorbim despre niște fete care încă nu prea stiu ele cu ce se mănâncă viața, vorbim despre niște copile, care vor și ele să fie populare și să fie cum consideră ele că e “șmecher” să fii. Și da, bărbații lu' peste, voi le învățați să își dorească să fie așa.

 Toată media este dictata de societate iar societatea se mulează pe ce dictează media. Cum? Simplu. O șleahtă de pulărăi nesimțiți și libidinoși își doresc poze cu gagici goale. La început, gagicile o să fie reticente, apoi unele o să rupă bariera și vor apărea diferite industrii (pornografie) care să îi fac pe respectivii de mai sus fericiti, ei vor livra bani, în fine, marketing pur. Fetele, orice fel de fete, vor vrea și ele la rândul lor să se integreze și sa primească atenție de la băieți, și o să ajungă să aibă un comportament similar cu cel care este cerut și care exista în social media, pentru că fetele alea sunt băgate în seamă, așa vor fi și ele băgate în seamă, se vor dezgoli mai mult sau mai puțin.

 Asta e punctual de vedere social acceptabil semigresit dar foarte des întâlnit.

Celalalt punct de vedere, cel relevant, fiecare face cam ce vrea cu trupul său. Daca tipa aia a lucrat la sala sau ce a făcut ea și vrea să fie vizibila, să se simță frumoasă și toate cele, o va face. Indiferent de ce comentează sau nu comentează Pulică Franaru, 10 clase, manipulant Kaufland. Care el comentează da comentează aiurea, că lui de fapt îi și place. Dar vrea să aibă o scuză, nu e el de vina că e un animal, e aia de vină că îi naște lui instinctele animalice. Hai bă stai parcat.

Alexandru "Colo" Bălan nu se lasă! Încă o lovitură după viralul cu ...

Cel mai trist e că ăștia sunt, destui, se întâlnesc și discută, se văd și se exprimă. Publicul cere mizerabil și din păcate există extrem de mulți care livrează mizerabilul cotidian. Probabil că Alexica ăla e un papagal care nu a făcut veci ce a zis în video-uri și care în veci nu ar fi atins-o pe minora aia nici cu o floare, dar el zice și vorbește rahaturi, că să fie lumea mulțumită. 
Și asta, dragii mei, se numește evoluție. Asta ne învață pe noi unii sau alții, asta ni se bagă în cap prin doojdă mii de căi. 

Am sfătuit, în repetate rânduri, multe femei să își ia anumite măsuri de precauție. Un spray cu piper. Să nu iasă la ore târzii  foarte provocator sau dacă o fac să meargă cu mașină personală sau cu taxiul (desi cred că suntem de acord că nici taximetriștii nu sunt toți de bună-credință). Dar asta să o facă pentru ELE, pentru SIGURANȚA LOR, pentru că există și vor exista într-adevăr brute care nu se vor putea abține.

 Nu-s de acord în nici un caz cu treaba asta, dar asta e realitatea. Și realitatea se adaptează extreme de greu la om. Și până atunci, e de datoria omului să se adapteze la realitate. 

Cateva linkuri utile:
ici individul
ici valurile care s-au creat din mizeria lui

luni, 11 mai 2020

Viața unui cățel, în vremea lui CoVid-19

Bine v-am găsit, dragii mei vizitatori. Astăzi o realizez o mică depersonificare. Astăzi sunt Lola, "catzaua" cu care îmi împart o mare parte din zile, de când cu carantina. Stând la casa de la țară, acum petrec mult mai mult timp cu ea decât petreceam înainte.

"De ceva timp, stăpânul meu petrece mult timp cu mine aici, la țară, unde stau eu și îmi petrec zilele de atâta timp, de câțiva ani deja. Stau de multe ori și mă gândesc că îmi doresc mult să se întoarcă, să mă mângâie cu grijă și să pot sta cu el, să îi arăt ce am mai descoperit, să îi spun de toți căinii ăștia rai din cartier, să îl fac să înțeleagă cât de mult apăr pentru noi locul acesta pe care mi l-a lăsat în grijă. Nu știu încă dacă o fac pentru mine sau o fac pentru el, iubindu-l atât de mult. Pe de o parte aș putea crede că sunt destul de puternică să le fac pe toate, dar fară el, fară dragostea, înțelegerea și atenția lui, poate nu aș mai fi atât de motivată să fac toate aceste lucruri, să îi țin departe pe cei pe care îi simt rai și toxici pentru noi. Acum, de ceva vreme, el e aici mult mai mult timp, îl văd în fiecare zi! Îmi zâmbește și mă mângâie în fiecare zi, îl simt aproape. Poate de ceva timp nu mai am bobițele mele preferate, dar acest lips a fost înlocuit absolut de faptul că am mâncare gătita mult mai des! Cât de mult îmi displăcea momentul când pleca pur și simplu, fără o explicație... Mă mai mângâia o dată, se suia în obiectul acela mare, metalic, cu roți, și pleca... Parcă pleca pentru totdeauna, dar eu mereu știam, speram că se va întoarce. Și de ceva timp nu mai e nevoie, el e mereu aici și îmi încălzește zilele mai mult decât orice soare... zâmbete și mângâieri, clipe petrecute alături de el. Oare îmi imaginam o variantă mai frumoasa a vieții mele până acum? Cât de mult îmi place că se află aici, că pot să îl văd și stiu că e bine, stiu că îl protejez și că e în siguranță, stiu că fac pentru el tot ce el face pentru mine de atâta timp. Îmi dau o mică părticică din viață să îl fac să se simtă iubit, protejat. Pentru el. Pentru tot ce îmi oferă dezinteresat, pentru că mă iubește pur și simplu. Totul pare altfel și nu înțeleg de ce... Până acum părea mult mai ocupat cu alte lucruri decât să stea cu mine, deși eu dintotdeauna am vrut să stau cu el, chiar aratandu-i cât de des am putut, parcă niciodată nu a înțeles, sau cel puțin așa a părut.
Dar acum , în perioada asta, îmi iubesc viața și existenta mai mult decât am făcut-o vreodată, în toți anii ăștia care sunt la mijloc. De vreo două luni, este mereu aici, ceilalți oameni, celelalte probleme s-au evaporat deodată. Și cât de mult îmi place asta. Este aici doar pentru mine!
În sfârșit pot să îi arat cât de mult îl iubesc și să îmi petrec timpul cu el cum nu am reușit niciodată, deși eu am încercat dintotdeauna. Eu alerg, el e acolo, e acolo să mă dezmierde, când latru fericită e și el acolo și e în sufletul meu să vadă ce am găsit sau ce am descoperit! Zilele astea senine, soarele strălucește și zâmbetul lui, prezența și tot ce îmi oferă prin gesturi mici sau mari, totul e perfect. Și nu, niciodată nu aș fi putut să cer sau să ofer mai mult decât acum. Nu știu ce se întâmplă, dar acestea sunt cele mai senine zile din viața mea. Nu știu când o să mai am parte de asta sau când se va termina pentru totdeauna totul, dar acum... tot ce e acum și modul în care aceste lucruri și trăiri îmi inundă viața... sunt nemaipomenite! Pentru mine e tot ceea ce îmi doresc, deși uneori văd durerea în ochii lui... oare pentru ce, oare din cauza a ce? Oare se vă întâmpla ceva rău? Nu simt nici un pericol atât de aproape, dar el oare simte? Nu stiu să îl descos atât de bine, dar și daca aș ști, poate nu aș înțelege.
Pentru mine el e aici și acum, iar pentru el... pare că de ceva timp sunt mult mai importantă.

Iar asta e tot ce contează! "



Dragii mei iubitori de animale, poate voi încă nu vă dați seama, sau încă nu v-ați gândit atât de mult la aceste aspecte, dar faptul că ați petrecut atât de mult timp acasă este o desfătare sufletească pentru micul sau marele vostru companion. Pentru ei, noi suntem cei mai importanți și stâlpii vieții lor, pentru aceste suflete, prezența noastră (și mâncarea, să fim sinceri) este tot ce contează, iar prin prezența noastră scurtă (de 1-2 luni) e foarte probabil să le fi prelungit fericirea din a lor viață scurta în mod nemărginit. Printre 1000 de motive de supărare, de deznădejde și de dezamăgire, găsiți macar câteva momente în care să vedeți și părțile bune. 
Fără aceste părți bune, viața noastră nu ar mai avea sens și nu am mai găsi puterea de a merge înainte, indiferent de orice, așa că pentru voi, pentru toți cei apropiați vouă, pentru sufletele mici și înțelegătoare care își trăiesc infima viață pe lângă voi sau pe lângă casa voastră, nu uitați să vă și bucurați, nu uitați să vedeți și părțile bune.

Pentru că nu puteți să luați înapoi timpul ce v-a fost luat, dar puteți să găsiți în fiecare moment un nou mod de a da sens vieții.





Da! Ea e Lola, domnița despre care v-am vorbit !












luni, 16 martie 2020

INFORMARE- FAKE NEWS (CÂND?, CUM?, DE CE?)

Dintre toate relele propagate în acest mediu online, care sunt destule, decapitări peste decapitări pe siteurile de profil (pe care nu le numesc, perverși ciudați si dubioși, căutați singuri, of cors), darkweb (pe unde băieții stabilesc prețuri corecte pentru diferite servicii mai...neconvenționale), informații trunchiate care mai au câte o legătură minimă cu realitatea (deși în ultimul timp deja un "strop de adevăr" e si așa foarte mult) a apărut mama lor. Știrea falsă.
Fake news.
Pentru ca am o plăcere vinovată (recunosc), să mă amuz de oameni prin comentarii ironice, să fiu sarcastic sau alte asemenea, sunt în destul de multe grupuri pe facebook, văd multe postări de la mulți pe subiecte nenumărate. Extrem de mulți oameni cred lucruri care nu au nici o legătură cu realitatea.

Conspirații la tavă si cum ele sună edgy ca dracu, da n-au nici o treabă cu ce-i adevărat.

Mi-aduc aminte că cele mai mișto conversații pe care le purtam cu o tipă erau alea în care puteam să îi zic verzi și uscate despre 1000 de subiecte, informații argumentate interesant, dar fără o bază reală. Stăteam într-o lumină misterioasă si povesteam lucruri aflate "din surse", lucruri care sunau destul de logic, dar argumentarea de la baza era, evident, 0.
Evident, eu unul știam că 80% din ce zic în momentele alea erau niște mizerii colosale, dar oricum gagica era cu roatele în sus cand vedea cantitatea de edgy-citate pe care o eman, deci nu mai conta oricum. Alte vremuri, erau câteva surse, știam deja exact care sunt siteurile care propagă așa ceva.

Mai nou, au apărut zeci de siteuri, zeci de știri cu același subiect, îmbrăcat în nenumărate învelișuri, menite să dezinformeze și să arunce o pâclă de neîncredere si scârbă în ceea ce privește anumite decizii, instituții guvernamentale sau persoane.

Dar cum, domnule Avram, de unde știi tu și de ce faci pe deșteptu, că poate sursa mea e de 10 ori mai veridica decât a ta!

Da, deși s-ar zice ca ăsta e un blog de mâna a 12-a pe care scrie un puștan de 20j de ani (și vă spun, dacă chiar se zice asa, oamenii ăia au dreptate) sunt vechi prin analele internetului, am citit multe și am vazut muuult mai multe, așa că sunt situații de care m-am lovit și eu.
Da, sputnik.com sună mai profi decât dilemahaterului.blogspot. Dar nu e. E o budă cât Statuia Libertății. Și mai e și sponsorizat de ruși, în caz că numele nu v-a oferit această infromație.
Pentru fiecare astfel de publicație există un număr mare de oameni în spate care au un anumit interes foarte bine delimitat. 
Divide și cucerește.
Nu vreau să sar în concluzii ca-câinele la os, dar cand vedeți știri sponsorizate de diferite state care promovează ideea de instabilitate guvernamentală și cum actualele instituții o duc de 10 ori mai prost decât prezintă media "ordinară", poate ar trebui să vă gândiți de 2 ori dacă să le credeți sau nu.

Da bine bai ăsta, ce garanție am eu că ceea ce spui tu e ceea ce trebuie și ceea ce spun ăia e fix pix? Poate și tu ești plătit de Insula Paștelui să bagi harneală în creduli...

Da, există o șansă...dar voi chiar credeți că plătește cineva o persoana care scrie, în general, de RĂU pe orice subiect? E probabil, dar vă asigur că nu e posibil.

Bine, fie, poate ești curat, totuși. În acest caz, ce ne recomanzi să urmărim si ce nu?

Să vă răspund și la asta. cunosc câteva publicații online care miros a rahat de la 3 poște. Voi posta aici numele lor, să rămână pentru posteritate, adică încă vreo 3-4 luni pănă le închid aștia și deschid altele asemenea lor cu alte nume...

yogaesoteric.net
ro.sputnik.md
trezireainteligentei.ro
eushtiu.com
kp.md
us24.ro
stiriapropo.ro
gzo.ro

...și ca acestea sunt multe altele. Vă recomand ca informația sa o preluați din surse cu potențial de credibilitate ridicat și, după aceasta, să o verificați din cel puțin alte 2 surse, pentru a putea cădea de acord asupra veridicității acesteia.

Avem și pe facebook propaganda la greu, să nu uităm.

Din nou, mare grijă prin ce grupuri vă faceți veacul. Cunosc oameni ok, oameni buni si de treabă, care deși nu au nici un interes sau vreo dorință ascunsă, dau share la tot felul de mizerii. Se întâmplă, cu răbdare si dorință, le puteți explica și lor ce greșesc.

O să las mai jos căteva linkuri utile în care se explica mai detaliat acest fenomen mult prea prezent:

În fine, cam asta aveam de trecut în caiet, pentru azi. Daca măcar 1 din cei 2 oameni care vor citi asta (adică nu eu, celălalt) va întelege ceva, măcar știu că nu a fost în zadar!

Atenție la neatenție!