luni, 26 noiembrie 2018

Drama ta, cetățene românesc!

 După o privire aruncată în maxim sictir și cu prea puțin interes peste evenimentele recente ce au avut loc pe plaiurile mioritice, mi-am format o idee extraordinar de completă, complexă și relevantă (desigur, cum altfel, despre ce dracului vorbim aici?!).
 
 Per total, probabil că m-aș fi uitat mai cu grijă, atenție și băgare de seamă, dacă nu aș fi fost iscodit de lucrurile care contează cu adevărat pentru mine (îmi pare rău). Dar, unele peste altele, am ales să scriu acest articol generalist (nu ca un medic, ci ca un articol care se referă la mai multe lucruri, știți voi, în general) cu privire la o paletă deloc restrânsă de probleme și non-probleme care dau bătăi de cap prin social media ori care au stârnit reacții mult prea înflăcărate pe alte bloguri și blogulete.

 Desigur, trebuie să luăm în calcul că aceasta este părerea mea (ceea ce înseamnă că este un adevăr absolut, de necombătut, o idee ce a străfulgerat spațiu-timp ca să ajungă în mintea-mi sclipicioasă).

 Catedrala Mânturii Neamului

 Recent s-a sfințit construcția asta. Din câte știm cu toții (că se aude prin toate boxele și se citește pe toate ecranele) a fost neterminată și nu avea aprobare ISU (totuși, nu văd de ce îți mai trebuie aprobare de la ISU, când tu ai aprobare de la sefu'al mare, I(I)SUS).
 
 -bani aruncați -> nu sunt școli/spitale/autostrăzi/veceuri în casă
 -timp pierdut ->fonduri alocate anual (și vor mai fi până în 2024 din câte știu) pentru megalomania asta
 -România e stat laic! De ce bagă primăria bani publici -> Da, ceva sâmbure de adevăr există.
 -ia uite câți habotnici se calcă în picioare -> desigur, românul e obișnuit cu coada... A plecat prin 1900 de la coada vacii, apoi a venit partidul și l-a mutat la coada de la lapte/pâine/carne/whatevar. Așa că pentru oamenii aceia, e normal ce se întâmplă acolo, ei așa sunt obișnuiți, nu li se pare ieșit din comun, dimpotrivă! E vorba de o proastă organizare. Se putea organiza mai bine? Dacă se acorda cu vreo 5 minute mai mult interes, absolut.
 
 Am ridicat la fileu câteva dintre probleme care macină opinia publică. Ciudat este că peste tot există doar 2 nuanțe în care e văzută problemă. 

  1.  Ăștia vor capital politic, prostesc masele, habotnicii ăia sunt niște înapoiați, faceți pe deștepții dar credeți în fantome ( wtf MosCraciun nu există), banii aia se foloseau la spitale că se moare peste tot, traficul e groaznic, ce dracu facem cu autostrăzile alea.    
  2.  Avem nevoie de această catedrală, ca simbol al tradiției creștine prezentă din cele mai vechi timpuri aici, în sufletul poporului român. Nu o facem doar pentru noi, o facem pentru "mărețe umbre" creștine, oameni care au apărat România și Europa deopotrivă de cotropitorii turci. De cealaltă parte, în timp ce alții aveau timp și liniște pe la 1800+ să își făurească mânăstiri/catedrale, noi ne băteam ba cu rușii, ba cu turcii, ba între noi, așa că fonduri/timp/liniște/prosperitate din părți.

Atât de simplu. Totuși, este binecunoscut faptul că orice construcție relegioasă de acest gen atrage, printre altele (ura unei mari părți din populație) mulți turiști. Turiștii au cașcaval (cash/marafeți/valută/verzișori) care în ceva ani, va începe să amortizeze valoarea. Da, într-adevăr, nu e vorbim de 5 ani, dar o asemenea construcție are șanse să rămână câteva sute de ani în picioare (în caz că nu da apocalipsa peste noi) și, deci, să aducă bani. La un moment dat.  

 Privind cu un ochi critic, da, nu e nevoie în acest moment de asta, dar să dea cu piatra ăla care își vede interesul o viață întreagă și face absolut totul exact ca la carte pentru a face bani și a fi modern. Da, poate ești o ființă exemplară, dar cu un suflet lipsit de cultură și spiritualitate, ești doar o figură neinteresantă, fără pic de culoare. 

Generalizând. 

 Toată lumea e nemulțumită. 
  • Drama ta, cetățene, e că după x ore de muncă, când vii acasă obosit și lipsit de chef, cel mai ușor e să arunci cu păreri avizate peste tot. Toată lumea freacă pe spate pe toată lumea. Impresia generală e ca dacă suntem mulți și credem la fel, așa e. Nu, nu e așa, istoria a dovedit că dacă sunt mulți cu aceeași idee greșită nu transformă acea opinie în adevăr, e doar o cloacă de dobitoci siniștrii ce s-ar putea să strice și ce a mai rămas de stricat. 
  •  Drama ta, cetățene, e că după ce te înverșunezi împotriva a ceva (orice->punctul de mai sus) îți dai seama că nu îți aduce nici un beneficiu imediat, așa că o lași mai moale, o lași baltă, lași pe altu', o lași pe mâine. Multe s-ar schimba dacă am privi în perspectivă. PERSPECTIVA, cetățenii mei, e singura pe care nu o poate fura/impune absolut nimeni. E independentă și este la îndemâna oricui, ea a adus termenul de "bun/rău"în limbajul gregar, în numele conștiintei colective. 
  •  Drama ta, cetățene, e că mereu te întrebi cum ar fi dacă, ce s-ar fi întâmplat acum dacă... Dacă. Toți suntem prea obosiți, prea sătui. "Dacă aș face curat în casă... Daaaaa dreaci, durează prea mult, mai bine mă uit pe netflix la serialu' ăsta, am auzit ca e smek." Și cam așa trece viața. Toți suntem prea leneși, prea sătui, lăsăm totul pe mai târziu. Și asta se vede și la nivel de popor/națiune/internatiune/Terra/Univers (gata, că exagerez)... Uneori nu e de ajuns să zici, trebuie să mai și faci (de cele mai multe ori, aparent...). 
  •  Drama ta, cetățene, e că viața e prea scurtă ca să poți să alegi ceva de ea, așa că alergi orbește în toate părțile. Cultura nu ne definește (nici pe mine, nici pe mulți) așa că alegem o mie de căi într-o mie de probleme. Nu avem timpul efectiv să ne îndeplinim rostul, nu e timp să faci totul, trebuie să lăsăm dintr-o parte, să punem în cealaltă. Vrei să călătorești? Fă bani! Vrei să faci bani, dedică timp! Ooops. Stai, că da, nu mai ai timp. Și tot așa, din ecuație lipsește veșnic ceva. Ghinion, boss! 
  •  Drama ta, cetățene, e că suntem binecuvântați să fim diferiți. Și oamenii fug de necunoscut, îl combat, luptă cu el. Și aici vezi ideologii politice, zecile de religii cu toate dogmele lor mai mult sau mai puțin umane. Grotesc, totul e transformat într-o sabie cu 2 tăișuri. 
 Drama noastră, cetățeni, e că ne luăm prea serios uneori. Ne-au acaparat multe, toți avem dreptate, toți suntem deștepți. Dar suntem triști. Poate cu adevărat, poate avem o zi proastă. Care se transformă în mai multe zile proaste. Poate ar trebui să mai vedem și partea frumoasă.


miercuri, 14 noiembrie 2018

Puțin timp liber, multă satisfacție.

De ce lipsesc iară’? Nu îmi e rușine?

Da, nu se întreba nimeni treaba asta, dar nu are nici o importanță, la mine pe tarla presupun ce doresc eu! Da, desigur, vă comunic imediat care e problema de fapt!

Cu ce îmi ocup timpul, mai nou?

Cu facultatea asta, care cere cam prea mult timp, se integrează în modul de a gândi și de a trăi, în oarece măsură. Cel puțin pe perioade scurte, de Luni până Vineri, apoi revenim la vechile obiceiuri (nu, parcă am început să fac și patul, m-au spălat aștia pe creieri...). În fine. Cu 7 (ȘAPTE) oameni în cameră, e destul de greu sa elaborezi texte relevante, să bagi ordine (și siguranță?) în gânduri să le scrii, corectezi si postezi. Bine, de multe ori prefer să stau in pat pur și simplu (și să citesc filozofie, psihologie, fizică cuantică) și să ascult muzică/ învăț/ să mă duc la sală să mut mușchiul din porc din congelator pe trupu-mi de zeu.

Timpul liber...

Spre deosebire de perioada ulterioară, când tot timpul eram liber, dar tot timpul eram nevoit să învăț, clar e mult mai bine. Nu e prea lejer să ai gânduri undeva în spatele conștiinței, gânduri care parcă știrbesc bucuria de a face aproape orice. Că nu te poți implica cu totul, știi că mâine o luăm de la capăt, meh.
Dar acum e altceva. Timpul liber e scurt, dar de-a dreptul copios și, pe alocuri, sățios! E tare sentimentul de merit, când chiar știi că ai nevoie de el, îl apreciezi, iar el ți se oferă, fierbinte si gol, pe tavă, numai bun să îl umpli cu absolut tot ce dorești (cred că dorm cam mult, totuși...). Bun, per total, ideea este că totul are un plus de valoare atunci când meriți. Timpul ăsta liber încerc să-l petrec cu cine contează, momente (de calitate) cât mai însemnate. 
Nu e normal să dorești să iți organizezi viața de așa natură încât să tragi atât de timpul liber, dar face un bine absolut sufletului și minții! Și pot să garantez asta!

Conchid simplu, cât de cât concis: A luat foc o fabrică de plastice în Ploiești si pute peste tot a plastic (să nu mai zic de ce or lăsa particulele alea in plămâni) așa că încerc să îmi petrec weekendul pe undeva unde e frumos, doar n-am înnebunit să stau să o ia plămânu’ razna!
Așa că după ce înoți un ocean (sau bagi 10 bazine când ai 80 de kile si o constituție nu chiar atletică) alea 5 minute de după sunt magice. Nu uitați asta, ca să ajungi la paroxismul fericirii, trebuie să treci puțin prin vremuri grele si sudoare multă.

Nu, nu e recentă poza, dar îmi place timpul petrecut cu ea, de exemplu! Și da, nici o pisică nu a fost traumatizată de-a lungul acestui exercițiu!

joi, 13 septembrie 2018

De ce "polițist"?

 O scurtă introducere:  

 A trecut ceva timp de la reușita mea "profesională", dar mi-a luat destul de mult ca să mă regăsesc în măsura în care să pot scrie ceva coerent, corect, așezat și total subiectiv. 
 Discuțiile purtate cu prieteni care lucrează la stat sau nu, cu persoane mature și cu familia mi-au dat de gândit în privința unor întrebări care apar... Întrebări și acuzații, de multe ori în mod eronat. 
 Așa că aici, probabil în numele multora, dar cu siguranță în nume personal, o să răspund și o să încerc să explic de ce EU am ales asta, conștient fiind de anumite probleme, avantaje etc.

 Întrebări frecvente: 

-De ce vrei să te faci polițist? Adică uite cum sunt ăia de la Poliția Locală, uite ce cazuri apar pe la televizor... Mulți încalcă legea sau fac abuz.
-Ai alte talente, te vei plafona în acest job, tu știi să faci altele mult mai bine... De ce?!
-Ai rude în Poliție? Fără pile oricum nu o să faci nimic relevant...
-Cum poți suporta să te îmbraci ca ceilalți, să te bărbierești, tu care erai "rebel" și ți-o ardeai la modul "interesant" mai demult?
-Ești sigur? Poliția ține de stat și deci...Actualii miniștri pot da ordine din considerent politic, ordine care poate nu-s cele mai ok din (multe rău) câteva puncte de vedere.
-Toți sunt corupți, nu o să realizezi nimic, ești prost că vrei asta, și corupt, că eu consider că așa este. (Asta nu e o întrebare, dar afirmația asta am mai auzit-o, și mă simt nevoit să dau câteva răspunsuri pe tema asta.)
-De ce te faci milițian? 

 Pe rând, că nu ne grăbim.-fiecare întrebare își va găsi răspunsul în rândurile următoare, exact în ordinea în care au fost scrise mai sus. 

-În primul rând, din principiu. Sunt un oarece idealist, m-au călcat mulți "găinari", mulți "prieteni" mi-au înșelat încrederea, fiind un om bun (a se citi prost), s-au folosit de avantajele pe care le-am putut oferi și au dat înapoi fix praful de pe tobă. În maniera în care am și o doză de naționalism prezentă în gândire și în suflet, în ideea în care am văzut atâția oameni care își bat joc de oameni... Prefer să încerc să fiu unul din băieții buni, pentru că pot să fac ceva pentru cei care au nevoie de mine. E important și necesar pentru sufletul meu, în primul rând. De ce să nu fac o carieră din asta? 
 Poliția Locală? Aia nu prea e "poliție". e doar o instituție care aparține de primăria orașului. Nu prea știu ei exact cu ce se mănâncă treburile de polițist. Deci dacă pui locală și M.A.I. în aceeași oală, ești puțin (mai mult) dezinformat.
 Da, la televizor apar multe probleme. În ideea în care avem emisiuni cu tot felul de mini-mafioți sau maxi-șmenari, avem și știri cu polițiști care o dau de gard. Ok, și ce e cu asta? E ca și cum aș spune că toți maseurii sunt incompetenți din cauză că unul mi-a luxat piciorul când încerca să mă ajute de fapt. Mulți pur și simplu o fac involuntar. Alții sunt incompetenți, într-adevăr, dar de la a blama o instituție întreagă de la câteva uscături până la înțelege cazurile izolate e drum lung. Și văd că mulți nu îl mai parcurg. 

-Da, poate am alte talente, poate-s bun la altele (bine, adevărul e că sunt). Dar faptul că ești un om cu relative cunoștințe în multe domenii, cu dorința de a realiza mai multe lucruri, mai versat și zelos în general... Cred că reprezintă un avantaj. Și poate... de ce nu? De ce să nu încerc la un moment dat să îmi exercit talentul cumva și în aceste structuri? Sporturi? Scriere? Te oprește cineva din a te dezvolta personal? Nicicum. Așa că de multe ori contează să vrei, că poți îmbina multe lucruri, domenii. 

-Aparent, nu am, părinții mei sunt oameni simpli, joburi la privat, fără relații la "nivel înalt". Și din câte s-a auzit, nu prea se poate. Dar uite că ăla micu' a intrat. Pe muncă lui, ore de învățat și ceva speranța și încredere în forțele proprii. Dacă vrei, faci și asta, faci și altele. Dacă rămâi la ideea că nu merge, din cauză că așa ai auzit, nu o să faci nimic. Poate nu e totul corect pe aici, dar dacă te rezumi la asta, degeaba mai încerci. Orice. În viață. 

-Hazardul mă place, suntem prieteni, dezordonat am tot fost, dar undeva în "spate" exista dorința de a mă dori special, din copilărie. Atunci nu știam exact ce și cum e cu "specialul" ăsta. Da, poți face orice pentru a deveni special. Între timp, de prin liceu, am considerat că dacă sunt reguli, mă voi supune, desigur, în momentul în care ele sunt pentru toată lumea. Iar diferențele dintre mine și ei oricum vor fi vizibile, pentru că eu sunt cine sunt, alții sunt cine sunt. Toți sunt unici, dar nu toți sunt speciali. În ideea asta, uniforma (uniformizata, ca să vezi) mă face să îmi doresc să mă dezvolt în așa fel încât omul din interiorul ei să devină cu atât mai mult bun în ceea ce face și în totul, pentru a-și putea păstra statutul de "special" (hai cârcotașilor, nu e cazul). Acum, toți vom avea un regim asemănător, dar diferențele se vor face pe baza a ceea ce suntem noi de fapt, pe baza a ceea ce știm, nu pe superficialitate. Ceea ce e cel puțin benefic pentru individ, în speță, pentru mine. 

-Da, bugetari. Dar, desigur, în momentul în care ordinele sunt contrare deontologiei și imorale, se pot face lucruri. Ideea e să ai puterea și conștiința de a le face. Eu le voi face. Dacă voi fi tras la răspundere, într-o bună zi, pentru că am încercat să fiu un om bun, corect și să îmi protejez patria și poporul, nerespectand ordine care ar leza principii morale și legi scrise "în sângele" patrioților și oamenilor de bine...voi încerca să nu las lucrurile așa. 

-Da, ai o părere foarte relevantă pentru copiii din clasele primare. E așa că așa știi tu, că ai văzut și auzit pe la T.v., pe la vreo 3 prieteni și ai văzut un polițist care mânca o shaworma pe undeva prin parc în loc să patruleze. Bun, să zicem că ai părerea asta despre actualii oameni de acolo. De ce mă bagi în aceeași oală?  
  1.  Vrei să se schimbe cei de acolo, dar dacă unul vrea să intre și să fie corect îl blamezi și îl bagi în aceeași oală...Păi de unde să se mai schimbe ceva vreodată? Oricum o dai nu e bine. 
  2.  Dacă vezi doar părțile rele, nu e că doar alea există. 
  3.  Judecă fiecare om în parte, dacă vrei să judeci, dar nu face din judecata ta un etalon. Nu e. A nimănui nu e, în mod special. 
-De principiu, mă fac polițist, nu milițian. Trecând peste asta... Nu, nu că ies la pensie devreme, nu că am x avantaje în anumite privințe, nu că vreau bani, nu că vreau poziție, nu că vreau să mă joc de-a puschi-puschi pac-pac. Le știu, le-am auzit. Din principiu. Pentru o idee, pentru conștiință, pentru mine ca om, pentru ceea ce contează, pentru că pentru mine contează un pământ sfânt, pentru că dau mai mult de doi bani pe ce alții aruncă la gunoi, pentru că sunt tânăr și nu m-a dezamăgit încă viața, pentru că sper să schimb, să ajut la schimbare, să fiu parte din ea. La 10 cetățeni care blamează o institutie întreagă pe baza unor cazuri izolate, sunt 100 de alti cetățeni ce respectă, din considerente lesne de înțeles, această instituție. Pentru că peste relele pe care le ținem minte, că "sar în ochi", cum s-ar zice, există și faptele bune, care sunt mult mai multe. 

 Pentru că unii pot accepta și îmbrățișa ideea de a muri pentru o idee, pentru un popor, o națiune, principiu. Dreptatea e o "rara avis" astăzi, mulți nu o înțeleg, o interpretează, o urăsc sau o discreditează. Poate nu-s cel mai bun om, cetățean. Dar sunt unul care vrea să fie, iar puterea exemplului este cea mai mare. Fără ambalaje, fără reclamă. Doar... 

A fi.


luni, 6 august 2018

Inițiativa cu bătrânii și Grecia e foarte mișto!

 Cu ocazia examenelor, am mai dat câteva raite prin europeană capitală a României, lucru care m-a nefericit în mod constant, încă de la primele ieșiri prin acel mediu neprietenos.


 Io-s din Patria Hoților, pentru cine cunoaște, iar orașul în care stau are vreo 3-4 semafoare care se aglomerează la orele de vârf, în rest, poți da o tură de oraș în 15 minute (dacă te doare la 30'j de metri în fața vioiului de lege) sau în vreo 30-35, dacă mergi legal și atent.

 Ei bine, în București, treburile sunt puțin diferite. Puțin mai mult.

 Ce se mai aude de București prin media/online/presă/gurile rele. 

 Doamna Primar A Comunei BuuuuuuCur(ule)(Ce)ești vrea să trimită niște pensionari drăguți în vacanță.

 Cu siguranță, este o inițiativă cetățenească absolut decentă, având în vedere că pensionarii ăia probabil că au cotizat juma de viață la buget și au văzut plaja de pe la străini de 2-3 ori în viață. În vederi de pe la nepoți.

 Probabil că haterii o să vină și o să zică că "PLM BOSS NU SUNT DRUMURI, CENTURA ARATĂ CA DUPĂ RĂZBOI, NU E INFRASTRUCTURĂ, NU E PARCĂRI, E PANSELUȚE ȘI BORDURI INTR'ATAT ÎNCÂT SĂ SE FACĂ UN MINIORAS AL BORDURILOR ȘI PANSELUTELOR LÂNGĂ CATEDRALA PREAMANTUIRII NEAMULUI!"

 Ar putea să vină un hater să zică asta... Și ar avea dreptate în proporție de 99% ! Dar eu nu fac un articol de hate, pentru că hate se găsește pe tot internetul. Eu vreau să disec neclaritățile și neregulile care există în această inițiativă de bun gust.

  Nu există criterii în baza cărora să se facă selecția, ci este de tipul: primul venit, primul servit. 

 Dezavantaje (de toate felurile):

 -bătrânii o să se omoare prin cozi, o să își dea la gioale, o să se bată pe un bilet, o să piardă reducerile la tigăi.

 -pot prinde aceste excursii bătrânii avuți (sau cu o situație materială peste medie) și le pot pierde cei care chiar ar fi avut nevoie de ajutor pentru a pleca într-o vacanță.

 -cocletii de la primărie o să își bage rubedeniile, alți oameni de bine pierzând automat locul...

 -înghesuială peste tot în drum spre locul de la care s-au ridicat biletele. O zi întreagă, toți ținerii/plătitorii de bilet au stat în picioare în toate mijloacele de transport de la/către locul respectiv din cauză că erau bătrâneii la vânat de bilețele 

 Avantaje(DOAR POLITICE):

 -capital politic incomensurabil. Fiecare bătrân se va gândi că dacă iese doamna PPppPPandele și la anu', o să mai existe șanse să prindă și el excursia aia BLANAO$!

 ..............................Cam atât.

 Și e drăguț că măcar 200 din mia aia de bătrâni vor avea parte de experiență vieții lor. Ce romantic, ce frumos.

 Proceduri de îmbunătățire 

 (dar le scriu eu, așa, că mă duce capul mai mult decât îi duce pe ei de vreo 10 generații încoace) 
 -o bază de date în care se ține evidența bătrânilor, pensiilor pe care le au, posibilităților pe care le au. 
 -studiu în teritoriu îndreptat către depistarea bătrânilor care au rămas singuri ( au toți copiii plecați, rudele moarte, etc). Asta să o facă tineretul pesedist, că și așa își petrec vacanța în tabere sponsorizate de primărie în care învață să nu facă nimic cu stil. 
 -bilete pentru bătrânii între 70-90 de ani, deoarece e posibil ca ăștia să se prăpădească și să nu mai apuce să vadă vreodată...ceva străin de apartamentul lor gol și vechi. 
 -bilete trimise prin poștă, nominal, fără țigăneală (ca la tanti primăriță, că eu cred că ea, de la ea de la țaranoaia, e obișnuită cu stilul asta, și de aia i se pare normal...) 
  
 În anul următor, desigur, același procedeu, scoțând din schemă persoanele care au beneficiat de excursie în anul precedent. 
  

 În rest, rămâne cum am stabilit 

 1. Trafic din ăla șmecher, 20 în coloană, 3 pe linia de tramvai. 
 2. Bulevardele arată ca niște parcări în orele de vârf. 
 3.Centura are mai multe găuri decât am eu la curea. 
 4.Orașul este foarte frumos colorat, datorită panselutelor! 
 5.Borduri înalte și noi. 
 6.Durerea în cavitatea anală este generalizată la toate nivelele. 

Sursa fotografiei: Ziarul "Cotidianul".

sâmbătă, 7 iulie 2018

Iubire, emoții și alte neajunsuri.

 Ode iubirii peste tot. Iubește, ca să fii iubit, fericit, să simți că ai lumea la picioare. Iubirea nu e o destinație, ci un lung drum, pavat cu milioane de emoții și trăiri, blablabla. Platitudini. 
 Dar e prea mult. Aici vorbim de o lamă cu două tăișuri, sau cel puțin, așa am simțit/văzut și eu pe la alții. De ce nu ni se pune în vedere totul, ci doar un adevăr trunchiat? 

 Iubirea corectă, sinceră, cea inocentă. 

 Probabil că știm, copiii mici, animalele (da, e o alăturare puțin ciudată, nu țin neapărat să spun că acei copii mici ar fi animale...ei bine, uneori...în fine) simt acel atașament clar, vizibil în orice circumstanță. Se vede momentul în care părintele/stăpânul (sau părintele stăpân, depinde) apare în jur și starea entității ce simte atașament față de el se schimbă, în bine.  
 Aici e evidența, măsurabilă, absolut incontestabilă!


Iubirea de lucruri

 O altă iubire sinceră, aparent sigură, artificială, inventată de om. Orice animal știe când să plece din adăpostul său spre un altul fără să privească în urmă. Orice pasăre călătoare își face de cel puțin 2 ori pe an cuib (dacă nu cumva găsește vreunul făcut acolo unde se duce) și nu simte nici un fel de atașare față de cuibul cel vechi. 
 Omul se atașează de materialul său. E un deziderat, am, e al meu, rămâne cu mine. Multe emoții îndreptate în nimicuri trecătoare, pentru care prea mulți oameni și-ar cam da viața. 

  Iubirea, centrul Universului și principalul ingredient al celei mai importante celule din actuala societate (vorbesc despre familie, mai exact, iubirea dintre 2 oameni)  

Ei bine, aici totul devine subiectiv. Sunt un om simplu, personal, încerc doar să fac lucruri pe care să le păstrăm miliardele de secunde din viața noastră, a amândurora, în minte, cu plăcere. Acum, de multe ori îmi iese așa cum îmi doresc, de alte ori nu, nu asta contează.  
 Iubirea aia cântată prin cărți... Pot să zic că am avut 2 momente de exaltare sufletească care m-au proiectat undeva atât de sus încât... A durut ca naiba când mi-am spart mufa (metaforic) de asfalt, în secundele următoare. Bine, sunt și tânăr, deci e timp. 

 Dar ce faci când iubirea ta rănește?  

 Probabil că vei fi catalogat drept egoist, în primul rând, atunci când "iubirea noastră" se va transforma în iubirea lui/ei pentru el/ea și iubirea ta pentru altcineva. Și sentimentul înălțator, paroxismul sufletului uman, devine o armă. Ei bine, nu pare corect. 
 Când e corect să îl judeci pe celălalt? Sufletul'i (imprevizibil, iresponsabil) suflet, nu îl poți acuza că simte altfel acum... De ce simte altfel? De-aia. 
 În fine. Iubirea se transformă dintr-un sentiment plăcut într-o armă. Distructivă, de proporții magnifice. O despărțire. O ruptură, o fâșie de suflet abandonată'n praful de pe raftul cu amintiri.


 Ești și victimă, și călău, iar "firul de ață" care leagă 2 inimi poate deveni, mult prea ușor, ștreang. 

 Păi cum? Atâtea ne leagă, totul a fost pentru tine, cu gândul la tine... Și tu pleci? De ce dragostea ta... De ce nu mai e ca atunci? De ce e ea, de ce nu sunt eu, cu ce am greșit, m-ai iubit vreodată, ce facem cu câinele? Întrebări care se nasc și rămân pe buzele celui rănit. Răspunsurile sunt variabile.  
 Iubirea pur și simplu nu ține. Nu e un scop, nu e un drum, nu e nici măcar o realitate. E doar o chimie, o greșeală, o întâmplare, hazard. Nimeni nu își spune azi : "Mâine bag mare cu indragosteala!" și gata, prima venită, prima servită, inimă pe tavă și toate intențiile bune. 
  
 Trec anii, iubirea capătă alte forme, din ea derivă alte simțiri... Din sentimentul primordial, se nasc respectul, loialitatea, toate astea. 
  
 Peste tot e plin de maxime despre dragoste, despre sensul vieții care este dat de aceasta. Probabil, dar băieți, voi chiar credeți că viața are un sens? 
  
 Până una alta, rămâne cum am stabilit. Dragoste să fie, pentru toți, toate, cu de toate. Cea mai ascuțită sabie în stare să străpungă inimi într-o secundă, învelită în cea mai fină catifea, să fie în mâinile voastre. 
  
 Dar nu uitați că momentul înjunghierii va veni, mai devreme sau mai târziu. Poate o să aflați, poate se va întâmpla pur și simplu, fără să își dea nimeni seama. 
 Unii trăiesc așa de zeci de ani, doar pentru că e comod. 
Si pentru că le e frică. 



vineri, 29 iunie 2018

ȘOCANT. Se poate trăi fără REȚELE SOCIALE!

După cum știți cu toți, deoarece vă interesează și v'ați informat când ați observat că nu mai scriu, din cauză că mă chinui să învăț pentru o admitere, am avut blank total, pe social media/blog/internet în general.

 Cum ie veatza fără apăsătoarea laudă constantă a tuturor copiiilor realizați? 

 Păi, prima chestie, mi-am dat delete din creieraș la toate mizeriile care nu mă interesau oricum, dar pe care le vedeam involuntar. Dar probabil asta nu e o noutate. 
 Partea interesantă e că nu am mai resimțit frustrare (ca un frustrat ce sunt) urmărind ce activitate interesantă au concentatenii mei pe facebook, în timp ce eu bag material didactic ca un erou în călduri, stând în casă, la multe grade afară... 
 În schimb, văzându-i prin oraș, realizam ce activități "basic"fac. Da, toată lumea e "happy happy wow wow" în poze, în realitate... îi vezi cum sunt de fapt. Toată lumea pozează în "HEEEYOO SUNT STĂPÂNU LUMII ÎMI MERGE BINE RĂU!". 
 Doza asta de realitate nealterată aduce aminte de faptul că toți trăiesc vieți mizerabile și triste. Fără prefăcătorie, fără vrăjeală social media! 
 Bine, nu e chiar așa, dar și eu sunt nesimțit... 
  

Intimitate?

 Da, o doză mai mare de intimitate.  

 Trăiești momentul? 

 Da, mult mai personal, lucrurile par ceva mai reale. Când bei un suc îl bei pentru tine, nu pentru prietenii tăi care trebuie să vadă că nu ești un sărăntoc care nu își permite Mojito! Da, când te duci la restaurant parcă crusta de pe snitzel e mai crocantă când o mănânci cu dinții tăi, nu cu ochii prietenilor. 

 Timpul se dilată? 

 Habar nu am, cert e că orele trec mai greu. Trec mai greu când nu scrollezi între miile de pisici, câini, informații pseudointeresante, știri fake, vrăjeală, meme-uri fffffff. interesante. Parcă și realitatea înconjurătoare e mai prezentă, că nu ai încotro, trebuie să o observi, dacă nu ai aplicațiile vieții pe telefon. Asimilezi informație utilă dacă vrei, te uiți la filme, dacă vrei, zici că ai făcut rost de câteva ore care înainte nu erau ale tale! 

 Partea proastă? 

 Habar nu am, mă simt foarte neapreciat, nu mă validează nimeni, nu mă pupă nimeni în fund cu like-uri (oricum, și așa erau puțini, dar nici măcar ăia???), parcă nu mă simt om pe lume când nu bag un selfie la 2 zile în care mă prezint în toată splendoarea, cât de interesant sunt eu și ce activități ieșite din comun fac... 
 Da, nu. Oricum, o parte proastă ar fi. Fiind totul interconectat, te simți puțin pe dinafară. Am ajuns mici rotițe într-o masinărie cu milioane de elemente. Mașinăria nu simte o piesă lipsă, dar piesa simte lipsa celorlalte elemente! 
  
 P.S.: Da, sunteți niște campioni, faptul că ați terminat o facultate este demn de statuie. Toate copilele în robe, foarte frumos machiate, foarte câștigatoare!  
 Promit că dacă îmi rămân mai puțin de 50 de bani pe tejghea îi las, special pentru zâmbetele alea de campioane pe care le băgați după ce terminați facultatea aia BLANAO care vă lansează în viață direct în scaunul de manager de casă de marcat! 









 Tare gagiul! L'am pozat acum 5 ani! Dacă vă place, să știți că și mie îmi place!  

sâmbătă, 2 iunie 2018

Consecvență în superficialitate-Bine v-am găsit.

 Dar rău am nimerit.

 Anul de grație, 2018, și ceea ce a adus cu el. Extreme "pozitive" .

 După cum se vede cam peste tot, lumea, de câțiva ani încoace, a luat-o puțin pe cărări. Scriu lumea, și mă refer la lumea modernă, nu la triburi, care fac același lucru de 2000 de ani încoace. 
 Prin extreme, mă refer, surprinzător, la acțiuni care deja sunt duse spre extrem, prin "pozitive", mă refer la impactul pe care îl au în opinia publică actuală. Pentru unii, e foarte bine că sunt duse la extrem, pentru alții, de exemplu, pentru mine, e groaznic, sinistru. 
  
 #Metoo - o treabă pornită prin 2017, dacă nu mă înșel, a pornit ca un ceva necesar, având în vedere abuzurile care se fac (nimănui nu îi pasă cu adevărat, în schimb, de acești oameni, doar angry reaction pe fb și apoi...uitare, un alt aspect pe care îl voi discuta mai jos.) și de care nu se știe nimic. Un fel de cadavru uitat în apa, care a putrezit și s-a ridicat la suprafață.  
 Ok, e în regulă, tot ce e rău trebuie să iasă la suprafață, într-o bună zi. Devine sinistru când, după o perioadă super lungă de timp, tot se trezesc tot felul de frumușele de actrițe sau actuale femei de succes să arunce cu noroi în oameni celebrii, care "m-au pipăit acum 26 de ani!". Le-a fost frică să recunoască... Da, nu, e vorba de comoditate, e vorba de jobul ăla în care voiai să rămâi. Și ok, ai familie de întreținut și nu poți schimba jobul când i se scoală unui libidinos... De ce nu te-ai trezit mai devreme? De ce 26 de ani? 
 Pentru că ai așteptat momentul. Ca și cum mi-aș fi luat o palmă peste bot, când eram mic, de la prietenul meu (care era de o vârstă cu mine atunci) Smiley, de exemplu, și când este la apogeul carierei sale, BOOM, apar eu și-l fac de rahat, pentru că pot și vreau, și nimeni nu mă poate opri. 

 #HatePentruNationalism - aparent, e o rușine, mai nou, să ai sentimente naționale. Recunosc, nu este ceva în mod special util, nu este ceva care să îți aducă beneficii imediate, exacte, palpabile. Este un sentiment intrinsec care se manifestă în diferite moduri (pentru unii, o dorință avidă de dat afară străinii din țară, pentru alții, contemplarea unei țări frumoase și nimic mai mult). Mizeria începe când adolescenții ăștia de factură nouă, cititori de www.vice.com, cei pro #TotCeVineDinAfaraSiEEuropean, încep să te judece. Da, ciudat, predică pe unde apucă placa cu "Cum îndrăznești să îi judeci pe #gay, #transsexuali, ,#imigranți, #oriceAltCeva." dar ei judecă la rândul lor cu mare lejeritate orice nu le convine. 
 Băi, eu înțeleg, dar nu poți să stingi focul cu foc. Adică îți asumi că iei sentimentele unora în derâdere și îți asumi că oamenii ăia nu vor fi mulțumiți cu genul ăsta de comportament, deci, poate chiar fără să fi avut ceva înainte cu tine, de azi vor avea. 
  
 #ReteleSociale - reacții antisociale. Discutam cu o persoană care mi-a fost apropiată, la un moment dat, despre pozele mele de pe #feisbuci. Că postez de multe ori mizerii de poze, că sunt stupid și ia uite nene ce față am aici, dar și acolo. Cum să mă ia cineva în serios? Sinistră gândire. Păi da, dacă în general, în viață, nu pari un om demn de luat în serios, poate te scoate un profil atent aranjat. Dar scuză-mă, cred că mi-am făcut cont pe rețele sociale să postez ce doresc eu, nu ce "se cere", social vorbind. 
 Consecvent modul în care, de vreo 2-3 ani încoace, oamenii pun poze și descrieri care mai de care, de-oi zice că e vreun filosof de marca veche, când îl vezi în real-life, e ultimul cretin care râde la un deget. Toți duc o viață bună, fetele arată extrem de bine și se distrează mult, ascultă muzică bună, mănâncă doar salate și prăjituri (#cheatday booooooy), se sheruiesc doar evenimente de factură nobilă, știri importante... aceleași peste tot.

 Superficial este cum se văd treburile astea. Toată lumea e doar lapte și miere, roboței pupincuristi, băieți educați până la primul "send nudes" și fete care sunt ok cu celelalte fete, atâta timp cât nu se dau la iubitul lor (vreun mare mascul alfa, purtător de șosete colorate, de multe ori). 
 Doar comentarii de bine, reacții #love, #like, #shitposts (doamne ferește).  
 Am avut nesimțirea de a da cate'un sad reaction, colo și colo. Păi au intrat astea supărate în DM, că de ce dau sad reaction? Care e problema? Ce nu îmi convine? 
 Am rămas puțin pe gânduri... Câtă lipsă de încredere în sine, cât pupincurism să fi înghițit ca să ajungi atât de panicat de... o față tristă? E trist.

 Toți suntem supărați acum, dar ne trece până mâine. 


 Scandal, s-a întâmplat ceva... Orice. Media vuiește, oamenii au draci în cur, toți au păreri contradictorii și predică teorii deștepte despre cum e de fapt și cum a fost și cine e de vina și, și, și, și... 
 Și trece o vreme. Timpuri noi, obiceiuri vechi. media livrează alte rahaturi, alea vechi automat intră sub preș.  
 COLECTIV? Știe cineva ce reprezintă acest substantiv, singular, înafară de definiția din Dex? Da, normal, dar cine s-a mai gândit la el în ultimul timp. Acum important e că o memam pe Vioriche Danchill și pe Nea Musteatza' și râdem tare de guvernarea PESEDE. Dar uităm cum a picat ultima guvernare PSD. Din cauza unui accident de proporții catastrofice. 
  
 Praf în ochi de peste tot, dar nimeni nu se prinde. Mintea e prinsă peste tot, prin sute de informații inutile livrate de media, totul este despre tot și prea puțin despre ceea ce contează. 

Facem totul, dar de fapt nu facem nimic.


Superficial a ajuns o definiție. În epoca în care toată lumea e importantă, în care contează ce se întâmplă, nu DE CE se întâmplă. Contează că urăști ceva, ci nu DE CE urăști. Contează că mănânci carne, nu DE CE mănânci carne. Contează ce iubești, nu DE CE iubești ceea ce iubești. Toți predică acceptare, toți predică iubire, viață boemă, pace și bunăstare pentru noi toți... 
  
 Sunteți niște mirese îmbrăcate în rochii negre, pline de noroi și păcat. Burduf de oaie plin cu mizerie.  
 Mințile voatre au adunat prea multă ură pentru ceea ce era cândva normal, doar pentru că iubiți/apreciați ceea ce e acum normal. Nimeni nu mai încearcă să înțeleagă. E mult mai usor să arunci cu noroi și apoi să te guduri de cei care sunt ca tine, să îți iei doza de acceptare și să mergi mai departe fluierând. 
  
 E un bal mascat, și măștile sunt de câteva feluri, din păcate, nici măcar originalitatea nu mai e ce a fost.  
  
 Propovăduiți dragostea prin toate postările de pe facebook și instagram, dar vorbiți că ultimii oameni despre alți oameni. Blamați răutatea omenească, dar înșelați cu prima ocazie omul care v-a fost aproape. 
  
 Consecvență în superficialitate-Bine v-am găsit, rău am nimerit. 

miercuri, 4 aprilie 2018

Tanarul adult de 2K28 / Harneala&Smecherie si Talent ca la fiftisent

Am 20'j de ani si cu o deosebita placere gust cu pipeta din colapsul social in care ma aflu. Astazi voi scrie despre "Tanarul adult" sau despre "Adolescentul batran", depinde cum vreti sa ii spuneti.

O luam pe tipologii dastea clasice, apoi 2-3 bonusuri, cate oi avea chef sa mai scriu-plot twist, am scris 1 :

1. Baiatul tare ca baga bani la aparate si #FuteDeRupe in timpul liber//

Asta este unul dintre cei mai pricopsiti, unde-l vezi, povesteste oricui (nu are altceva mai bun de facut si) il asculta despre ce sume incendiare ii trec prin maini. A luat septarii alaltaieri si a scos suta de sute, i-or picat 10 carti pe "Book of Ra" si a facut cinste la tot cazinoul. Desigur, ieri isi baga telefonul la amanet ca sa isi ia un pachet de tigari, dar asta omite, in general.
E interesant la asta ca isi pune poze full pe insta si feisbuc, in toate e smecher, in toate e bazat, dar nu specifica nicaieri ca nu posteaza dupa telefonul lui cu butoane (ca nu are bani de d'asta cu touch) ci dupa telefonul lu tovarasu', cu care isi si face pozele alea...
Partea buna e ca asta are mare incredere, in general, in el si in calitatile lui speciale (altfel nu invartea atatia bani, daca nu era special, nu?) si se lauda la copile de 14/15 ani cu faptul ca el intr-o zi tine'n mana cat castiga parintii respectivei in 3 luni. Dreaq, automat, iese cu scantei.

2.Asta de nu e "sec ca aia mari da nici ratat ca astia mici"//

In general, tipul/tipa asta sufera de o rara forma de autosuficienta, indicata de mediul absolut interesant in care a trait. Nu a prins frenezia BUG Mafia cu hainele alea labartate si nici nu a simtit in oase versurile pline de mesaj ale Satra BENZ. Pentru asta, el e peste aia mari, care sunt acuma batrani si plictisitori, si nu e nici atat de dobitoc ca ala micu', care nu leaga 3 vorbe fara o "pulaMea" printre ele.
El/ea ar fi ok, dar atitudinea de om superior il/o strica, pentru ca el/ea are gusturi muzicale, nu asculta mizerii, el/ea are emotii puternice, nu e superficial. Are sfaturi bune si e original(a), citeste multa drama si stie ca viata e grea. In general e foarte afectat/ofensat/deranjat(a) de societatea asta tampita, care ba e pre-prea, ba nu e deloc. E politically correct si crede ca aproape orice om merita o sansa, inafara de dobitocii care nu gandesc ca el/ea.

3.Omul de baza, caracterul de fier//

Ironic vorbind, logic. E nesimtitul care le face pe toate, le stie pe toate ( a vazut el un video pe youtube/a fost la un "workshop"/i-a spus un adult BINE pregatit) si se crede indispensabil. Desigur, daca il iei la bani marunti, e doar un pulete cu impresii care din 10 lucruri stiute la perfectie face maxim 2, mediocru si p-alea.
Se implica peste tot, are pareri referitor la tot, pana in ziua cand trebuie sa si faca ceva. Atunci se intampla ceva... il doare, il mananca, si-a rupt a 3-a mana, ii e rau lu ma-sa, etc. Parerea lui e importanta! MEREU!

4. Vloggerul/bloggerul/formatoru' de opinie//

Desigur, pentru toate 3, exista si exceptiile, care chiar fac ceva relevant, nu imprastie cancer la ochi prin Internet. Dar pentru unul relevant, sunt 50 TOTAL irelevanti.
100000000 de obosite explica "meicap", toate/toti (mai nou) trafaletatele, toti oamenii care au o mare insecuritate si si-au descoperit o noua pasiune pentru a-si ascunde fetele de bidoane turtite impart sfaturi, pareri.

 Toti irelevantii isi spun opinia, toti taranii (ca mine) blameaza alti oameni si chestii in general...

Dar e si categoria speciala, VLOAGHERUL. Asta e diferit prin prisma faptului ca aduce o noua dimensiune a imunitatii la cat de penibil poate deveni/hate primit si suportat cu stringenta. Orice i-ai spune, oricum i-ai face, el stie ca tu glumesti cu el, nu se ataca. Daca ii comentezi ironic, el o ia de buna (aparent), daca ii dai la mumu cu hate, el zice ca ii faci reclama... poti sa te caci la el pe pres, el nu se supara! Vlogheaza teme aparute/reaparute, face provocari la fel de (ne)interesante precum predecesorii lui care au inceput in 2012... Si CLICKBAIT.
"UITE, MI-AM BATUT UN CUI IN P#&A!" - si in video e el care baga un bold intr-un penis de plus castigat la pufuleti, ce dreaq.

5. Astia care sunt la facultati serioase//

Daca astia sunt la o facultate serioasa, sunt automat un felde zemizei intre suboameni. Nu, nu conteaza ca au ajuns acolo pentru ca au fost niste super tristi care nu au facut nimic toata scoala primara/liceul in afara de stat cu nasul in carti. Nu conteaza ca daca maine ii loveste tramvaiu o sa isi aminteasca ca cel mai frumos moment e momentul in care au luat 10 la BAC (WOWOWOWOWO). Nu frate, ei o safaca bani multi si o sa duca o viata buna, nu ca ratatii aia...
Automat, comportamentul figurist si de 3 bani o sa apara la oamenii astia, inevitabil.

6. Faimosii pe internet//

Astia nu sunt neaparat rai, dar sunt foarte lame. Ei sunt foarte zambareti, optimisti, totul e roz. Daca nu zic de 3-4 ori pe zi "Va iubesc/Va multumesc/Va apreciez/Sunteti extraordinari" nu se simt bine. Curge lapte si miere pe ei si pe fanii lor. Hai frate, ca si prea multa dragoste se lasa cu dureri de burta, daca intelegi ce vreau sa zic...

7. Fetele serioase//

Sunt super, se imbraca super, fac chestii super (voluntariat, planteaza copaci, sunt vegane/vegetariene), asculta muzica super, fumeaza iarba (super!!). Un kilogram de aroganta in spatele unei masti pline de intelegere. Din 3 vorbe, ea se apuca sa iti explice ce face ea si ce nu faci tu, si de ce ea e tare (si automat, tu nu esti). Indirect te ia de prost, dar nu conteaza, in rest se poarta super!

8. Extremistii (de orice fel, din orice motiv)//

Fie ca e vorba de echipe de fotbal sau de regimuri politice. Frate, ai 20'j de ani, maxim 25, traieste pentru tine, sunt chestii mai importante de facut\vazut care merita mai mult sacrificiu decat ceva ce nu s-a nascut si nici nu va muri impreuna cu tine. Chiar iti place sa fii doar o unealta pentru propagarea ideii altuia ?
Esti tanar, sigur poti mai mult!

Bonus:

Roacerii veseli.
 Astia sunt spuma oricarui oras. Vizibili seara in parc si pe scarile de bloc, sunt imbracati in negru, beau bere la pet si fac glume porcoase. Nu conteaza ca si'o ard ca ultimii boschetari, ei sunt boemi. Fumeaza speish si earba cumparata la sub-pret (de la baiatu ala de la Bucuresti, au ei un pont). In general canta la chitara si umbla beti prin oras :-??, ceea ce e ok.

Cam asta e.



duminică, 18 martie 2018

Doza de "libertate" !

 Acum o săptămâna, am avut plăcerea, datorită unui bun prieten, să merg o fuguță până la munte. Dar nu vă gândiți că la partie, pur și simplu, sau să văd 3 brazi și-o buturugă, prima pe dreapta.
 
 Nu, am mers într-un așa zis traseu montan. Unul destul de simplu, cu o dificultate scăzută, având în vedere că eu și încă 2 persoane eram începători, dar pe drumul anevoios către cabană "Curmătură", unde am și înnoptat, mi-am pus câteva chestii în cap și am ajuns la concluzia că acest traseu nu a fost singurul, ci a fost primul dintr-un lung șir de trasee viitoare pe care am de gând să le parcurg.

Prima impresie 

 Am plecat cu trenul, dimineață, minimum de bagaje, maximum de entuziasm, direct CFR Călători, Gara "Ploiești Vest". Autenticitate, tată, e exact la fel ca acum 1 an, iar atunci era exact ca acum 2 ani, și, ca să vezi, izbitor de asemănător ca prima mea experiență conștientă cu trenul. În câteva cuvinte, m-am simțit, deja de la plecare, puțin mai liber, mai puțin constrâns de vremurile noi și foarte intruzive în care trăim.
 
 
 Am ajuns la Brașov, am băgat o cafea super (la suprapreț) și a venit prietenul cu mașină(care avea și un cutulete mic) și care trebuia să ne escorteze (apoi să vină și el, evident) la vatra muntelui, în localitatea Zărnești. 


 Am lăsat mașina și am pornit anevoios, în prima fază, pe munte. Zăpada destul de multă, peisaje minunate înainte, înapoi, stânga, dreapta, ce să mai, deja uitam de faptul că îmi sare plămânul și îmi zvâcnește piciorul (mai mult sau mai puțin). Poze, multe poze, râsete, drum lung, vreo 3 ore... Și am ajuns sus.
 
 Și sus s-a văzut cumva. Frumos, o mare de verde și alb în jos, o mare de albastru pur și pe alocuri șters, în sus.
 (o mostră basic, needitata, nu extraordinară, fiind spre amiază când am ajuns, lumina nefiind chiar excelentă pentru go-pro-ul meu de 10mpx).

 O comunitate cu interese comune, pentru o vreme. Libertatea regăsită  în simplitatea care o definește. 

 Interesant e că acolo "sus", toți oamenii sunt "amici" măcar, dacă nu prieteni, toți au în comun pasiunea pentru munte, cel puțin. Nu există nici Dra(c)gnea, nu există nici taxe, nu există nici ratele la bancă și nici șeful care da termene-n neștire. Pentru câteva zile/ore, ești pur și simplu liber, respiri aer curat, împărtășești zâmbete, glume, asculți povești de la alți excursioniști și vezi alte trasee prin ochii lor. 
 E frig, poate, poate e prea cald, poate nu ai apă îmbuteliată la discreție, dar ai izvor, poate nu ai aer condiționat, dar poți să stai la o gură de apă proaspătă la umbra unui copac,sau în iarbă. Poate nu prinzi 4G, dar cu siguranță poți prinde amintiri care chiar să conteze. Pun pariu că nu poți să stai la "Netflix and chill", dar cu siguranță poți sta pe terasa cabanei la o discuție cu cineva, cu extraordinare priveliști, chiar în fața ta... ȘI, SUPRINZATOR, în viață reală. 
  

De ce revin?

 Pentru că merită. Mai sus am povestit până într-un punct, apoi am exprimat câteva gânduri. Acum să regăsesc firul narativ al poveștii... Am plecat, a doua zi, prin "Prăpăstiile Zarnestiului".  
 Ceva mai complicat drumul, văi abrupte, gheață, trânte... Și peisaje băi frate, care chiar au meritat. Am să las câteva poze și o întrebare. 

   Cum evadați voi? Sau vă place atât de mult democrația noastră încât stați doar în oraș? 

vineri, 2 martie 2018

Cum se poate? Ca la noi, la nimeni.

 Să fac o introducere, ca să se vadă că sunt echidistant, în primul rând, nu sunt trădător de urbe sau genul de cetățean care caută probleme cu lupa, nicidecum.

 Îmi *iubesc* orașul, este locul în care mi-am petrecut o mare parte a copilăriei cu bune cu rele. Nu blamez poliția, de multe ori e foarte promptă și își face treaba ca la carte, dar episodul ăsta mi-a provocat dezgust.

Când, cum, unde și de ce m-a interesat? 

 Unde? Vis-a-vis de restaurantul TerraVerde, din centrul orașului, pe trotuare.
 Când? Acum vreo 2 săptămâni, când plouă destul de tare și erau băltoace peste tot.
 Cum? Lipsă de simț civic (și locuri de parcare).
 De ce m-a interesat? Pentru asta, o să las aici o poză care, cred eu, va fi destul de conclusivă.
 Se observă vreo problemă? 9 români din 10 vor spune că nu!  
  
 Eu zic că totuși... nu e ok ca mașinile să ocupe tot trotuarul. Nu, nu e loc să treacă nici un copil pe acolo. Oamenii, cetățenii plătitori de taxe. sunt obligați să meargă pe carosabil, în centrul orașului. 
  
 Ok, bine, nu au unde parca... Dar m-am enervat când un domn în vârstă a fost stropit de o mașină care trecea în viteză.  
  
 Bă!, asta e normal? 
  
 Nu are loc, omul are bunul simț să ocolească, în loc să îți spargă roțile/geamurile/fața când te vede, nu face sesizare la poliție, nu comentează, chiar dacă e nevoit să își riște, practic, viața, și tu, nesimțitule, vii în viteză și după ce că e vai de el, îl mai și uzi din cap până în picioare. 
  
 Asta deja nu e normal. 
  
  
  
 În următoare poză vă rog să observați ceva: 
(să mă credeți, nu stăteam câte o oră să prind un om în cadru, oamenii chiar treceau și treceau frecvent). 
  
 Demn de observat este semnul rutier, dar și plăcuța de sub acesta, care (cred eu) ne transmite așa  
 -> Atenție, se ridică mașini, cu platforma, în caz că stationezi aici, unde este INTERZIS. Dacă vedeți pe cineva staționat, sunați la numărul de telefon AFIȘAT pentru a  se veni cu platforma și a se sancționa persoana în cauză. 

 Ei bine, eu am făcut ce am scris mai sus, adică ce am înțeles. Am sunat la numărul acela. Mi-a răspuns o doamnă, care s-a recomandat de la SGU Ploiești și m-a întrebat ce problemă am. I-am explicat pe îndelete. 

 Răspunsul mi-a confirmat gândurile: o să am de așteptat/ încă o dată cetățeanul pierde în timp ce aceia care ar trebui să ofere servicii doar lasă impresia că o fac. 

 Ei nu pot face nimic, nu este în atribuția lor, trebuie EU să sun la Poliția Locală Ploiești și să îmi rezolv problema. 
  
 De ce e numărul ăla acolo, atunci? De ce? Singurul ajutor de la doamna aceea a fost un număr de telefon. 
  
 Am sunat la Poliția Locală. De vreo 4-5 ori, până au venit, chiar dacă au aflat de problemă mea în jur de ora 11, până pe la 12 nu și-a făcut nici un echipaj apariția. 
  
 Mă gândeam că gata, să vezi acuma ce amenzi intră în curu ăstora de împărățesc cu mașină pe trotuar. 
  
 GHINION. Domnul polițist mi-a spus că ei nu pot decât să amendeze persoanele care sunt la mașină, lângă mașină, etc. Poliția NAȚIONALĂ se ocupă cu ridicarea mașinilor. 
  
 Am rămas aiurea. Cum mă frate, adică eu las mașină unde mi se scoală mie și plec la treaba mea, mă întorc când vreau și o găsesc fără nici o problemă? Nu țin cont de semne, de bun simț, de nimic, și nu plătesc nici o consecință? 
  
 Păi da bine boss, atunci de ce mai fac școală de șoferi? Să mă chinui să învăț toate semnele alea, care oricum sunt degeaba. 
  
 În schimb, băieții stau geană prin locuri în care lumea parchează 3-4-5 minute pentru a face un xerox sau niște poze, ca să amendeze, blocheze roți, etc. Bine că pe amărâții ăia care chiar au ceva urgent de făcut și nu pot parca la dracu în praznic îi vedeți, chiar dacă oricum plecau în câtva minute de acolo, și pe ăștia care au impresia că și-au cumpărat stradă nu îi mai vede nimeni. 

 SCÂRBOS, NENE!` 
  
 Sun la S.G.U. -> mi se recomandă să sun la Poliția Locală 
 Sun la Poliția Locală -> stau o oră ca să vină un echipaj, în frig și în ploaie 
 Vine echipajul -> nu au cum să le dea amendă, cum să le ridice mașinile... 
 -> Poliția Națională se ocupă.  
  
 Nimeni nu știe ce are de făcut, iar plăcuțele acelea cu număr de telefon sunt ilegale, mai mult sau mai putin.
 Sunt indus în eroare, ca cetățean, cer ajutor de la niște instituții locale, ajutor care nu îmi poate fi oferit de acestea. E NORMAL? 
 Dacă aveți cunoștințe care lucrează în domeniul public... și care au mai mult de 2 neuroni și dorință infinită de primit bani pe nefăcut nimic... poate le spuneți, poate sesizează, încercă, rezolvă ceva, undeva. 
  
  
  
 P.S. : În centrul Ploieștiului, la 2 strazi una de alta, avem 2 parcări cu 5 etaje. Prima e de 7-8 ani. Stă jumate goală. 
A doua are maxim 2 ani. Stă 3 sferturi goală.  
 Da, nu vă gândiți că s-a apucat vreun deștept să construiască parcări unde e nevoie de ele, dar ziceam așa, ca să vedeți unde sunt locuri de parcare și câtă nevoie are lumea de ele acolo unde se află. 

   Rușine, nene. 

vineri, 9 februarie 2018

Retroactiv din anii 2060

 Stăteam aiurea și mă uitam la pisica mea, pe care o am de când eram mic, adică de pe la 10-11 ani, nu mai știu exact. Și mă gândeam: "Parcă nu s-a schimbat deloc, înafară de faptul că i-a crecut blănița (e albastră de Rusia) și că e mai somnoroasă ca de obicei..." și mi-a picat fisa. 
 La oameni nu e atât de simplu. Acum, după treaba asta, mă gândesc, oare, ce ar spune ea, când s-ar simți aproape de sfârșitul vieții sale, despre cum a trăit, ce a făcut bine, ce regretă, ce și-ar fi dorit să facă. 
  
 Așa că am zis că ar fi un exercițiu interesant să arunc câteva cuvinte în care să exprim, cu mintea de acum, ceea ce voi regreta, ceea ce îmi voi aminti cu drag, mândria care mă va încerca pentru ceea ce am făcut sau am refuzat să fac. Poate o să prind și anii 2060, să revăd articolul asta și să văd ce se va fi adeverit și ce nu. 

 Pentru mine, de acum pentru atunci. Spor la citit, bătrâne! 

 Toată viața o să mă bucur că am încercat aproape tot ce se putea încerca, singura mea limită fiind impusă de voința care m-a oprit să trec granița, de fiecare dată. Am avut tăria ca în momentul 0 să renunț, pentru mine și pentru faptul că sufletul meu e mai puternic decât orice mizerabil viciu. Am tras cu nesaț din țigară, am încercat fericirea artificială, mi-a plăcut, am renunțat, rațiunea primând de fiecare dată, am jucat jocuri de noroc, am pierdut mult, am câștigat puțin, dar am reușit să spun pas într-o zi oarecare, pentru mine și pentru oamenii apropiati mie, care meritau mai mult decât un prieten/soț/tată târât în neantul depresiei chiar de propria lui neputință. 
  
 Sunt bucuros că am iubit și am fost iubit, am simțit ce înseamnă ca o persoană să renunțe, chiar și pentru câteva minute, la egoismul atât de caracteristic omului, și să fie acolo, trup și suflet, pentru mine, pentru noi. Sunt bucuros că am trăit nenumărate clipe pe care nu le voi uita, și pe care și în ultimul moment le voi rememora, sper, la intensitatea cu care le-am simțit cândva. 
  
 Îmi aduc aminte cu plăcere de prieteni. Gustul amar rămâne, din păcate nu am avut prieteni adevărați. Poate au fost ani în care am crezut că ei există, dar timpul ne-a separat iremediabil. Oamenii se schimbă, vântul schimbării... Eu consider că am încercat să merg în linie dreaptă, dar poate sunt subiectiv. Au fost mulți și amintirile cu ei sunt neprețuite pentru mine. Și încerc acum, cum am încercat toată viața, ca în ramă să pun cele mai frumoase momente cu ei. Ei au fost acolo, cu ei am trăit cele mai bune momente ale vieții mele. Le mulțumesc celor care au fost și îi iubesc pentru ceea ce mi-au oferit atunci. 

 Oftez și îmi pare rău că nu am iubit niciodată pe cineva atât de mult încât să împart o viață de sinceritate cu ea. Un om pasional, destul de orgolios, destul de îndrăzneț în anumite momente, am știut să creez momente întotdeauna, amintirile cu ele fiind neprețuite. Dar pasiunea nu este durabilă, niciodată. Le-am respectat și am încercat să rămân mereu acolo, undeva, în sufletul lor, pentru ceea ce au trăit cu mine și probabil nu vor mai trăi cu altcineva. 
  
 Îmi pare rău că nu am văzut totul, am văzut destul și am încercat să înțeleg destul, dar destul nu e nici măcar satisfăcător... Și totuși, e mai mult decât unii ar putea gândi cu gândul. Am învățat să fiu tolerant, să respect și să apreciez pe fiecare în parte. Toți suntem oameni, trăim sub același cer. Deciziile și ceea ce suntem ne definesc. Poate că mulți mi-au greșit sau au greșit, în general, dar, la sfârșitul zile... a dat vreodată cineva doi bani pe o vorbă aruncată, de fapt? Atâtea certuri în atâția ani, și totuși, ce a fost menit să reziste, a rezistat, ce nu, nu. Am cunoscut tipologiile de oameni, prostia omenească, geniul, mediocritatea... Ăștia-s oamenii. 
  
 E bine că am reușit să îmi păstrez o mare parte din principii în anii ce-au trecut. Am fost cât de corect am putut cu fiecare în parte, poate am și greșit de multe ori, dar am încercat să îmi răscumpăr greșeala. Vă rog să mă iertați, în al doisprezecelea ceas, dacă nu am reușit. Dacă am reușit, sper că ceea ce am făcut corect a valorat mai mult decât ceea ce am făcut greșit. 
  
 Mă bucur că am ce povesti, că am făcut destule, că ochii mei, oglinda sufletului, au absorbit destulă informație încât ultimele clipe din viața mea să fie pline, să fie o avalanșă de imagini. Fericit sau nu, a meritat. O viață am și sper că am trăit-o așa cum se cuvine. 
  
 Regret că nu am fost omul care poate ar fi trebuit să fiu, pentru unii. Regret că nu am făcut tot ceea ce mi-am propus la momentul potrivit, nu am fost cel mai bun fiu, cel mai bun gradat la serviciu, cel mai bun sfătuitor al omului în nevoie, cel mai bun tata... Sunt om, și sper ca balanța să încline spre faptele bune pe care le-am făcut. Am încercat și cu siguranță mi-am dat silința să fiu un om bun, să gândesc drept într-o lume strâmbă. 
  
 Regret că nu am cunoscut oameni totalmente buni, că nu am putut să "mă deschid" în fața unei persoane pur și simplu, pentru că frică acumulată în ani de dezamăgiri m-a închistat fără drept de apel în mine. Poate că totuși au fost momente, dar niciodată ceva de durată. 
  
 Ador faptul că am simțit fericirea. În formă pură. Am simțit dezamăgirea, față de mine, față de alții, față de lume și de oameni. Și am trăit. Extremele astea m-au făcut să le simt pe toate, la intensitățile potrivite, în momentele potrivite. Nu regret nimic. 
  
 Mă bucur că nu am fost obtuz, sau am încercat să nu fiu. În același timp mă întristez că am găsit prea mulți oameni subiectivi, ghidați doar de ceea ce le convine... O viață întreagă am fost rațional, când a fost vorba să fiu rațional. Sau am încercat, oricum. 
  
 Apreciez cu adevărat colecția asta de telefoane la care lucrez de atâția ani. E completă. Pe negru, ca să fim mai exacți! 
  
 Mă bucur că sunt bogat, sunt bogat sufletește. În rest, valoarea tuturor celor pe care le am rămâne valoarea lor pentru ceilalți ce le vor avea, pentru mine oricum nu contează, consider că în viață alte lucruri primează, iar materialul nu ar trebui să fie printre ele... Colecția e o excepție, totuși, dar atașamentul pentru ea tot din suflet vine! 
  
 Mă bucur că oamenii sunt mai buni. Pe bune, lumea a devenit altfel. E magnific să privești că nimeni nu mai e interesat de tabloide tâmpite, certuri între nulități și vedete de carton. Că oamenii au idealuri ceva mai înalte și principii ceva mai stabile. Mai e mult de lucrat, dar e un început! 
  
 În ultimele rânduri, aș vrea să amintesc cât mă bucur de faptul că am avut cuvinte. O viață întreagă... Am putut citi cuvinte, scrie cuvinte, am putut pronunța cuvinte. Și mulțumesc acum și voi mulțumi întotdeauna divinității pentru asta.  
  
 Cum ar fi fost o viață fără cuvinte? Ce risipă... 







 Și îți mulțumesc, dragul meu eu, de azi și dintotdeauna, pentru miile de zile și nopți în care ai fost alături de mine, indiferent de cât de mult sau puțin am greșit. 
   

luni, 29 ianuarie 2018

Muzica pe 2018 si feminismul f.f.f.f. corect // Radio 4ever.

 Mă deplasez frecvent cu mașina, așa că frecvent ascult radio ( iar are draci modulatorul FM și se aud mizerii de făsâituri pe fundal) și aud melodii care mai de care. De principiu, "artiștii" sunt cam aceiași, ritmurile cam aceleași, cu mici excepții care au reușit să îmi între chiar și în playlist, semn că cineva mai scoate și muzică bună, și, surprinzător, altcineva o și difuzează!
 
 
 
 Dar printre alte melodii care doar umplu liniștea (sau înjurăturile) de fundal, există 1 (una) care mi-a atras atenția în mod special. Despre asta vreau să discut aici. O să las linkul către versurile melodiei, și voi lua câteva la disecat în acest articol.

Linkul : http://www.versuri.ro/versuri/mira-uit-de-tine-_xmh7.html

 Și să le luăm pe rând :
 "Cand ai plecat timpul a stat in loc. 
Inima pe asfalt nu batea deloc."    ->   am înțeles primul vers, să zicem că e o metaforă cam trasă de păr, momentul fiind foarte important și traumatizant, gagica a rămas cu gândul atât de fixat la asta încât timpul părea să fi rămas pe loc. 
 Deja al doilea vers este puțin dubios și mă duce cu gândul la copiii din 2012-2013 care se aruncau de la etaj. Surprinzător, după un eveniment în genul ăsta, inima pe asfalt nu le bătea. Deloc. 

 Sărim cu putere peste următoarele 2 versuri din prima strofă, care oricum nu sunt mult mai interesante ca celelalte, dar parcă sunt mai legate de realitate puțin... 
  
 Ajungem la a două strofă, care are, de fapt, ceea ce m-a frapat pe mine puternic. Versurile astea: 
 "La oglinda ma imbrac, imi spun din nou
Haide fata danseaza, nu conteaza cu cine."  -->  Tot zice toată lumea (femeile) de feminism și cât de benefic este el. Unde e egalitatea când nesimțita își permite să danseze, nu contează cu cine ( nu contează automat sentimentele prostului, nu contează ce crede el, nu contează decepțiile lui, nu contează faptul că va fi dezamăgit) doar ca să uite de bărbatul ăla care este un porc? 
 De ce o femeie poate să se dea la cine vrea ea când e într-o situație de genu', iar dacă bărbatul e de abea ieșit dintr-o relație și paaaac, se afișează cu alta, devine automat curvar și nesimțit? A, nu, mititica are o decepție în dragoste, își permite și ea să fie ajutată, că e mititică și rănită și... bullShituleanu. 
  
 Oricum, sunt sigur că bărbatul ăla de care încearcă să uite a plecat exact din cauză că e un nesimțit, nu că s-ar fi săturat de spumele ei, de geloziile tâmpite, de cicăleală, de figuri și de "ești bărbat, fă și tu aia, și fă și aia, și să faci și aialaltă!" 
  
 În fine, să continuăm... 

Sunt aici sa uit de tine
Sa ma pierd departe in multime. 
Sunt aici sa uit de tine
Sa ma mint intr-una ca mi-e bine.   Strofa 3 --> Nu, nu e ok să te minți pe tine. Asta nu duce niciodată la absolut nimic bun, cu nici o ocazie. Sunt de părere că un psiholog este mult mai util și recomandat în astfel de situații. DE CE FATA ASTA ÎNDRUMĂ FETELE MAI MICI LA ASTFEL DE TÂMPENII? HĂ??? 

 Mai sunt niște versuri la fel de inteligente ca alea de mai sus și apoi PAAAAC, strofa asta:
 
Cand ai plecat cred ca mi-ai luat tot.    --->  Vă recomand un prenupțial??? Ca să nu pățiți ca fata asta... 
Inca mai zambesc, nu stiu cum da' pot.  ---> Cu niște mușchi faciali, chiar și mediocru antrenați, se poate! 
In locu' asta pierd noptile fara somn.   --->  De ce să vorbești cu un psiholog, de ce să vorbești cu un prieten, de ce să îți concentrezi furia în ceva constructiv ( scrierea de poezii, scenarii, lucru la proiecte personale, etc) când poți să te dai la băieți prin cluburi??? 
Ca nu se vede durerea sub lumini de neon. --->  Asta e trist, nah, nu se vede, cred, depinde cât ai băut în seara aia... Eu am neon în baie, și cred că după o masă iute... la câteva ore distanță, se poate citi durere pe fața mea sub neonul din baie, deci discutabil... 
  
 După asta se cam repetă versurile (surprinzător, având în vedere calitatea și mesajul absolut genial al melodiei) și se mai plânge fata asta de multele probleme care îi invadează viața tumultoasă din cauza iubirii pierdute și neregasibile, decât în vreun prost de discotecă, nu contează cine, oricum. 
  
 Ca o concluzie, cam așa zice băieții ăștia la radio că trebuie să fie fetele, dramatice, insensibile cu aproapele lor(porcul ăla)... și depravate după o decepție. 
  
 Per total, mi se pare corect, trăim timpuri interesante. Oricum, e ok, dacă tot nu avem probleme, bine că știm să ne facem.  

  Asta e trist, nah, nu se vede, cred, depinde cât ai băut în seara aia... Eu am neon în baie, și cred că după o masă iute... la câteva ore distanță, se poate citi durere pe fața mea sub neonul din baie, deci discutabil... 
  
 După asta se cam repetă versurile (surprinzător, având în vedere calitatea și mesajul absolut genial al melodiei) și se mai plânge fata asta de multele probleme care îi invadează viața tumultoasă din cauza iubirii pierdute și neregasibile, decât în vreun prost de discotecă, nu contează cine, oricum. 
  
 Ca o concluzie, cam așa zice băieții ăștia la radio că trebuie să fie fetele, dramatice, insensibile cu aproapele lor(porcul ăla)... și depravate după o decepție. 
  
 Per total, mi se pare corect, trăim timpuri interesante. Oricum, e ok, dacă tot nu avem probleme, bine că știm să ne facem.  

joi, 25 ianuarie 2018

Colectionar

De-a lungul vietii mele (adica nu de foarte mult timp) am observat ca oamenii au vicii, mici placeri, sunt atrasi de ceva mai mult decat de altceva, etc.

E lesne de inteles ca acesta e un adevar general valabil. Preferinta pentru un lucru, in detrimentul altui lucru.
Dar ce se intampla cand "preferinta" este dusa la extrem? Apare "colectionarul".
Omul care ar putea sa dea oricat, doar pentru a avea "acel ceva",omul care mereu investeste bani in ceva,un ceva care pentru altii e ieftin, pentru altii nefolositor, dar pentru el, pentru el foarte important!

Pe acest piedestal indraznesc sa spun ca sunt si eu, si acum observ schimbarile care au intervenit usor, usor, fara sa imi dau seama.
In situatia initiala, am constatat, prin 2012-2013, ca imi placeau mult modelele de iPhone 3GS, asa ca, la vremea aia, am vorbit cu un prieten care avea un 3GS si l-am cumparat pe al lui, la un pret infim, chiar si atunci.
Un alt prieten care mereu a avut iPhone, m-a introdus si pe mine in "lumea" Apple, pana mi-am cumparat primul meu iPhone, ca telefon oficial, un iPhone 5, negru.
De atunci am stat destul de mult in ecosistemul iOS, pentru ca atat din punct de vedere hardware, cat si software, oferea ceea ce credeam (si nu ma inselam) ca am nevoie.

La 3-4 ani distanta, aveam deja un iPhone 2G, vai de viata lui, cumparat de nici nu mai stiu de pe unde, la un pret modic (dar merge!)

De atunci incolo a inceput...:

- ma interesam din ce in ce mai des de preturi pentru iPhone pe OLX.
- cautam nu doar telefonul, ca pana acum, ci incepusem sa imi doresc sa fie cu totul, cutie originala, totul original
- am inceput sa maresc bugetul alocat acestei placeri, avand in vedere pretentiile din ce in ce mai crescute
-  tot profitul pe care il faceam fata de o suma initiala investita in ceva se ducea pe colectie (trebuie accesorii originale, trebuie schimbate componente, trebuie cumparate terminale cu un anume sistem de operare...)

Acum, in 2018, ma pot lauda cu un iPhone 2G, golas, de cateva luni caut piese peste tot...
Un 3G, perfect functional, in cutia lui, cu toate accesoriile.
Un 3GS ce trebuie sa vina din Anglia cat de curand, cutia sa, accesorii...
Un 4, in stare impecabila, cu iOS 6.1.3, in cutia sa, cu accesorii...
Un 4S, impecabil, ca celelalte de mai sus.
Un iPhone 5, negru (ca sa vezi), impecabil (in ciuda faptului ca vopseaua de pe acest model se decojea imediat), in cutia lui, cu totul.
Un SE, negru, pe care actualmente il folosesc eu.

Ciudat, o mana de lucruri in care ajung destui bani, nu au nici o utilitate practica...
Dar ma fac fericit. Sunt momente in care ma uit la ele si simt ca mi se insenineaza ziua. Stiu ca acolo stau ore, poate chiar zile de cautari si negocieri, de emotii si momente de satisfactie a ofertei bine prinse.
Stiu ca sunt ale mele, sunt langa mine si vad ca viata nu trece pur si simplu pe langa mine.
Imi raportez uneori reusitele in aceste lucruri. Le vad cum se strang, vad cutiile cum au ceea ce trebuie, vad cum se completeaza. Si stiu ca viata nu sta pe loc, totul se schimba.

Colectionarul stie ca arunca o tarla de bani in ceva ce poate nu o sa valoreze niciodata pretul investit, dar are multumirea sufleteasca a faptului ca detine. Atata timp cat lucrul acela este la el, multumirea este nemasurata.
Nu pot decat sa ma multumesc cu faptul ca "Fericirea" are uneori un pret atat de mic pentru mine, ca o pot cumpara cu bani si ca ma pot bucura de ea ori de cate ori simt nevoia sa o fac.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Cum să reușești în viață?

 Trăiesc într-o țară "săracă", iar generația mea, mai mult ca alte generații, se pare că are, luând în calcul tot ce văd pe rețelele de socializare, mult. Mult din toate, multă popularitate, mulți bani, multe posesiuni, telefoane, tablete, mașini, prieteni. Totul e la superlativ. 
  
 Toți oamenii o duc super bine. Sau cel puțin toți copiii lor o duc super bine, poate părinții nu sunt chiar atât de norocoși și își scot și sufletul din ei ca să poată să își facă ăla micu' poză artistică pe Facebook cu tigara'n mufă și Aifonu ultimu' răcnet în mână. 
  
 Așa că, automat, m-am gândit cum să fac și eu să mă umplu de lovea fără să îmi bat capul prea mult (poate, poate, vă dau o idee bună și vouă). 
  

1.  Capul plecat, sabia nu-l taie.

 Ăsta e primul tip de om care poate face bani lejer. Este oaia care stă la bățul ciobanului, oricând, fără să aibă prea multe de zis. Crede și nu cercetează, și oricum, dacă ar descoperi ceva, nu ar avea prea multe de zis despre asta. 
 E o unealtă bună, s-a zbătut toată viața, i-a ascultat pe părinți, și-a găsit un job total convențional, eventual de inginer, și acum face treabă basic și câștigă un venit moderat spre bun. Are prieteni destui, face un credit "Prima casă" la un moment dat, își găsește o față aproape decentă, cotizează amn2, se duc în vacanțe de 2 ori pe an... etc. Și cam asta e de zis despre ăștia, nu fac prea multe în general, așa ca nu merită prea multe rânduri. 
 Ei sunt de obicei cei care nu acordă interes la ceea ce e în jur. Nici nu sunt prea utili când se întâmplă ceva cu grupări mari de mase, pentru că riscă să piardă locul călduț pentru care au luptat atâta... 
  

 2.Conspirationistul care știe să pună problema ( aici îi trebuie și nițel fler) 

 Acesta este un personaj specific secolului în care trăim. Sau oricum, e de-al timpului nostru. 
 A fost mereu mai ciudat, mereu a văzut cumva și partea întunecată a Lunii, a pus problema cum mulți alții nu au pus-o. S-a râs mult de el, părinții l-au tot bătut la cap că nu așa se face treabă în viață. 
 Posibil să fi trecut neobservat pe undeva prin 1800,  poate 1900 și ceva. 
 Dar în 2000+, lucrurile se schimbă puțin. Băiatul nostru își face pagină de facebook și începe să își posteze mizeriile, la care niște dubioși, la fel ca el, se abonează. Ăsta începe să strângă fani, oamenii care îl citesc îi dau share și îl iau în serios... Postările ajung la copiii, iar copiilor le place, că e edgy și sună mistic. Ajunge și pe la televizor eventual. Mai scrie o scrisoare deschisă, se face remarcat la un eveniment public, ceva... 
  
 Așa s-a lansat un cretin. Și din păcate își creează o armată de dobitoci în jur care chiar au impresia că sunt speciali și că ei știu mai bine ca restu'. Avem aici nenumărate exemple la noi în țară: Oreste, Olivia Steer și alții, pe care nu mai stau să îi scriu. 

 3.Tupeistul (veșnicul câștigător) 

 Ăsta e deja un clasic. Nu îl recomandă mai nimic, de fapt, dar e peste tot, se bagă în seamă cu toată lumea, își permite multe cu oricine, și, de ce nu, încearcă să își facă de rahat partenerii de pe același piedestal cu el, doar ca să pară el mai valoros. 
 Inevitabil o să reușească, poate nu peste tot, dar am văzut că tupeul vinde de atâta timp. Mizeriile sunt actuale, oamenii se țigănesc la televizor, pe internet, se țigănesc pe stradă... Și în toate aceste 3 medii, e imposibil să nu se formeze un cerc de gură-căsca care observă. 
  

4.Bogatul

Stereotipic, ăsta e copilul bogatului. Are destule, și ce nu are, își va cumpăra cât mai curând. De obicei nu are nimic mai special decât alții, înafară de situația materială. De la fragedă vârstă, are tot ce și-a dorit, nu apreciază nimic pe cât ar trebui. Nu da 2 bani pe oameni, ceea ce îl face un șef "bun" (nemilos, dar util). De obicei face niște cursuri de una-alta și se realizează în domeniul în care a activat familia lui, ducând afacerea mai departe. 
 Duce o existență fadă de multe ori, pentru că are tot ce își dorește, dar află destul de curând că nu are ceea ce și-ar dori de fapt, spiritul său fiind deja mult prea "anesteziat" ca să mai simtă lucrurile la adevărata lor valoare. 

5.Boemul (nu e neaparat "de succes", dar eu cred că si el reuseste, oarecum)

 Omul care se dedică părții spirituale, o arde foarte chill, face ce o face, nu știe când o va face și ce va face când o să facă ceva, dar nu se stresează prea mult. Vrea doar un chior de bani, ceva cu care să călătorească, vrea să cunoască oameni și să strângă amintiri. 
 Probabil că nu o să moară cu avuție multă în jurul său, dar spiritul lui va fi mai plin decât al tuturor celorlalți la un loc. 
  
 În timp ce ei câștiga pentru copiii lor sau pentru o viață care se măsoară în obiecte și posesiuni. ăsta câștigă pentru posteritate, de cele mai multe ori, ajunge un oarece haiduc (e plin de dastia pe facebook, și văd că sunt foarte îndrăgiți) care face multe chestii și trăiește într-o aparentă libertate, azi prin Italia, peste o lună, poate prin Spania, altă dată ajunge și prin Maroc. 
  

Partea proastă cu bucata asta de secol.

 Am scris câteva tipologii de oameni mai sus. Care fac ceva ca să câștige ceva sau ca să fie de succes, cumva. 
 Trist este că ei nu doar că sunt diferiți, dar diferențele îi divizează. Se nasc adevărate conflicte, dobitocii care au impresia că încep să cunoască secretele lumii îi bombardează pe ceilalți cu argumente mai mult sau mai puțin idioate, dar absolut niciodată cerute. 
 Și acum, că există internet, nu poți să strângi 10 oameni să îi spui unuia din ăsta că ar trebui să se gândească mai bine din ce surse își ia informația, că există mulți ca el și sunt toți acolo, la grămadă, se aprobă unul pe altul, și desigur, toată lumea adunată nu are un IQ mai mare decât al unuia singur dintre ei. 
  
 În timp ce problemele se întâmplă undeva după o perdea de catifea, oamenii luptă în războaiele altora, sunt cooptați în cercuri în care nu ar avea ce căuta, se inraiesc, devin irascibili, prind ură pe semenii lor. 
  
 Dezbină și cucerește. Acesta e secolul în care se vede cu ochiul liber că fix asta se întâmplă. Miliarde de chichițe ne împart în milioane de tabere, fiecare având idealurile ei, dar niciodată mergând pe aceeași linie cu cealaltă. Și la sfârșit, probabil, nu va câștiga nimeni, în afară de cei care au câștigat, oricum, de la început.