Pentru adevăraţii patrioţi!

 Vă rog, haideți să construim o Românie mai bună! Repost peste tot, avem nevoie de oamenii capabili la putere.
 
 Xerox-uri lipite prin oraș, câteva mostre demonstrative pentru bunicii de pe la țară, doar așa putem schimba ceva în țara asta!
 
 FORTZA PSD+ALDE!


Via www.cetin.ro

Viata ca o runda de CandyCrush

Sau de ce facem nenumarate "mutari" cu valoare exprimata pe termen scurt

O sa scriu cu fara diacritice, din simplul considerentca e un flux de ganduri care'mi inunda scafarlia pe la 7 dimineata si nu am nici un chef sa modelez/remodelez textul in www.diacritice.ro.

SPOILER: Asta e un text lung fara vreo finalitate relevanta, deci daca nu aveti timp de pierdut aiurea, nu il cititi.

Nu il mai corectez, il las exact asa cum l'am scris, imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere.

Pur si simplu, noi ca oameni ducem o viata comparabila cu mizerii stupide, superficiale, trecute prin filtrul gandirii altora ce au un scop precis dinainte prezis tot de altii.

Adica exact ca joculetul pe care l'am specificat in titlu,

L'am ales pentru ca'i ultimul jucat. Asta si alte jocuri de teapa lui.

Avem un chenar si niste bombonele mici mici si dulcele dulcele in el. Boon.

Avem un scop, sau facem "x" puncte sau sa ducem fructele pana in josul chenarului ca sa castigam nivelul, Perfeect.

Si un numar limitat de mutari interdependete, ce pot schimba cursul jocului in functie de noroc sau ghinion. Aici deja diferentele devin insesizabile si am picat pe'un piedestal de egalitate cu scopul vietii omenesti, chestia aia care trece pe langa tine cand esti prea ocupat sa te gandesti la toate rahaturile care probabil nici nu se vor intampla. Pseudoscopul de fapt, ala impus si privit ca un ideal de'o mana de oameni. O mana mare, de oameni multi.

Cum se intampla treaba aceasta?

Pai e simpleanu, preluam principiul de joc si il introducem in viata, Sa facem "x" puncte sau sa ducem fructele in fundu' chenarului. Adica sa fim niste cetateni ideali si sa facem ce trebe' facut ca sa mearga treaba bine.

Vedem cum bomboanele alea pot fi aranjate in perechi de 3, 4 sau 5. Evident, daca e perechea din mai multe, produsul final va face mai mult. 

Si prin asta intelegem alegeri. in joc ne gandim cum sa facem cum sa dregem ca sa iasa cum a zis nea' programatoru', sa facem combinatiuni de 4 sau 5 bucati si cu ele sa spargem norma. In viata ne gandim prea mult ce si cum sa facem, ca sa spargem norma, dar alegerea, momentul, punctul 0 al deciziei trece pe langa noi, Apoi in joc constatam ca am am facut mutarea dar efectul nu e cel dorit, erau 3 piese acolo, nu 4, ca nu vazuram calumea, Adica am facut alegerea la repezeala si tocmai am dat cu mucii in fasole, nu e tocmai ce doream, in fond.

Alta data o gandim de la cap la coada, unde sa punem bomboanele ca sa iasa bine, Si le punem, dar jocul ne ofera dupa aceea fix cele mai inutile variante de combinatii, Si ne'am rupt creierii degeaba.

Asa cum in viata facem totul ca sa mergem pe un drum, gandim orice miscare, si dintr-o data se spulbera tot, un fotbalist isi rupe piciorul, un doctor is pierde cateva degete, eventual o mana, etc.

Dar avem mutari. Inca mai avem. Cum inca avem timp sa facem lucruri, mai e timp si depinde doar de noi si de viitoarele decizii, noroace, sanse.

Si vine si momentul in care ramai fara vieeeeti. Si trebe sa astepti ca ele sa apara, ori sa dai invitatiuni pe Facebook altor impatimiti ai unui joc de rahat.

Asa cum dupa ce faci treaba praf, astepti ajutor din alte parti. Care nu vine, chit ca il puteai da inapoi, nu apare.

Am scris un post lung cat o zi de post si nu am spus nimic, doar am facut o comparatie strupida dintre 2 lucruri si mai stupide, stiu.

Dar acum amintim princpiul de functionare si il corelam si raportam la noi. Si ne dam seama ca in acelasi mod in care telefonul ala smarfon de care nu ne putem despartii poarta pe display jocul 'cela ce ne scapa de plictiseala uneori sau ne umple de frustrare de alte ori e exact viata noastra vazuta prin ochii Marelui Arhitect si jucata in necunostinta de cauza ca un maraton nesfarsit de pacanele proaste ce se termina inevitabil cu un ecran plin de fructe si o vesnica rugaminte.

"Introduceti bani pentru a incepe jocul."

Jean Michel Jarre sau cum omul pune pret pe ce are fizic, si nu psihic.

 Weekendul ăsta am fost la concert, în Cluj, la Jean Michel Jarre (dacă vă interesează, căutați pe google). 

 Destul de frumușel pe acolo, atâta că nimeni nu a făcut mențiunea că nu pot să-mi iau băutură cumpărată mai ieftin de afară în sală (eu fiind un meltean sărac și egoist, vreau să îmi cumpăr suc ieftin, ori dacă nu pot, mă aștept ca măcar să îmi spună cineva că îl cumpăr degeaba, că tot la ușă îl las).  

  

 Sală în sine, cu bune și rele 

  

 A fost ok, Se putea și mai bine, având în vedere că am stat pe ceva scaune de plastic, d'alea de vedem pe la cârciumioare. Scena, luminile, aici nu pot să reproșez, s'a făcut tot ce se putea face intr'o sală restrânsă.  

 Personal, m'a încântat jocul de lumini, muzica nouă produsă de legendă vie care este JMJ, ce după 30j de ani cel puțin continuă să producă, să se adapteze noilor tendinte, să aducă inovație. Și a fi atât de longeviv în muzică asta, nu e chiar de ici de colo. 

  

 Conaționalii încântători... 

  

 A început concertul pe la vreun 20:00 fără ceva. Warm-up, puține lasere, muzică preponderent ambientală. Oamenii nu schițau nimic, toată sala stătea pur și simplu, mai vedeam ici colo câte un telefon ridicat pe filmare, în rest, tăcere și abandon. 

  

 Deja pe la 21:30, lucrurile se precipitaseră, începuseră melodiile mai noi, jocurile de lumini activau cum puțeau mai bine, artistul ( reținem, prima data ajuns în România, unul dintre tăticii muzicii electronice , etcetera) îi ruga, efectiv... pe oameni, prin gesturi, să se ridice, să danseze, să bată din palme în ritmurile beat-urilor. Și pe bună dreptate că eu chiar mă simțeam ok, nu era o atmosfera  scremuta  de super kko. Deloc, chiar frumos, pe feeling direct. 

  

 Dar cum să bată țăranu din palme, când el a venit să filmeze tot show-ul cu telefonul din dotare. 

 E lasere, ia să băgam telefonu' să ne uităm și peste 2 ani ce lasere a băgat baetii ăia de la Jean acolo. 

 E piesă nouă, ia să înregistram să ne dăm mari că avem mare masterpiece de alții nici nu cunosc. 

 Artistul se agită pe scenă bătând din palme? Oare ce vrea să zică, ia da'l dreacu, hai să îl filmăm cum se maimuțărește pe acolo că'i tare fain. 

  

 Inițial mă gândeam că asta e ideea, că poate așa vor oamenii să fie concertul. Mai seculet, să aibă ce povești acasă, să nu îi doară capul apoi. Dar a fost un moment de pauză, în care JMJ a plecat de pe scenă. 

  

 Inimaginabil ce ropot de aplauze, cum se ridicase toată sala în picioare, 2-3 minute s-a aplaudat continuu! 

 Adică cum măi, de ce nu face artistul bis? Noi am plătit aici bilet de j'de milioane, e dreptu' nostru. 

 Cu alte cuvinte, băieții s'au văzut puțin lăsați baltă. Poate și'au dat seama că omul acela nu făcea acolo tumbe ca să aibă ei ce filma. Dar târziu. 

  

 Dar a revenit, a mai mixat vreo 3 melodii. Cinste lui, că fuseră tari rău. 

 Și întrebarea mea pentru boboci. 

 După ce'am văzut treburile astea, m-am întrebat... De ce omul nu se mulțumește să trăiască momentul, să se distreze și să lase filmările pentru ECHIPA DE FILMĂRI. Oameni cu camere profesionale ce stau lângă scenă. Înregistrarea este HD din toate punctele de vedere, surprinde cele mai importante momente, este filmat de aproape... Cam tot ce trebuie și cum trebuie, cu alte cuvinte. 

 Nu, nu e bine, fiecare coclit preferă să stea cu telefonu' în mână tot concertul, să privească tot prin ecranul acestuia, să filmeze la o calitate de 35 de bani, dintr'un loc care sigur oferă o vedere de toată jena. Da e filmarea lui băi frate, e a lui și nimeni nu i-o poate combate, el a fost acolo!  

  

 DOVEDIT, BĂI AMĂRĂSTENILOR. 

 A fost dar n'a simțit nimic, că era ocupat să fie cameraman. 

  

 De ce preferăm să păstrăm în memoria telefonului amintiri ce ar fi trecut mult mai decent în memoria noastră pe termen lung? Nu e ca și cum a fost concert Vița de vie, de sunt 5 pe an. A fost ceva cu care nu ne mă întâlnim o vreme. Îndelungată. 

  

 Și ca să nu fiu mai catolic decât PAPA, am făcut și eu câteva poze ( așa, cât să țin minte că a fost frumous!) 

  

" Acasă "

 Inițial... 

  

  

 Am 18 ani, deci sunt în acel moment al vieții în care traiul departe de "casă" cu părinții (sau părintele, sau mătușa, sau cine e acolo) pare un vis împlinit. Nu te mai freacă nimeni la icre, poți să te așezi încălțat în pat (dacă chiar atât de nesimțit ești), poți ajunge la ce oră dorești acasă, cu cine dorești (sau nu...). În fine, destul de multe avantaje, în aparență.  

 Chiar sună foarte bine! 

 În general, adolescentul gândește doar la aceste aspecte, cam uită că trebuie să mai îmbuce și gură lui ceva, să mai aibă o rufă călcată, o șosetă spălată, etcetera. (aici intervine și vizita pe'acasă cam în fiecare weekend). Deci să zicem că am rezolvat. 

  

 Și ne-am mutat la București!! Cool, ah? Mare șmecherie!, acum sigur o să facem party peste party, o să dezvirginăm WC-urile a zeci de cluburi cu tot felul de domnișoare mai mult sau mai puțin interesate, lucrurile sună luminos! Banii vin de'acasă săptămânal (sau nu, dar nu-i bai, încropim noi) 

 și la cursuri prezența nu'i chiar obligatorie. 

 Aparent tot ce spun aici sună chiar smechereanu'. Dacă ai cu cine ! 

  

 După o vreme...   

 Parcă ni se face oarecum dor de casă, de străzile alea pe care le-am bătut la picior 18 ani, zi după zi, apoi încă puțin la volanul cine știe cărei mașini. Aceleași străzi, aceleași gropi. Da' parcă mai ok sunt gropile noastre decât ale lor. Mai dulci, strică mai puțin suspensia. 

 Parcă pe vremuri, chit că reușeai mai greu să îi scoți din casă "pe'ai tăi", să faceți un "baeram", să ieșiți la o caterincă de stradă, să mâncați o shaworma în "Sala Sporturilor", era altceva, Parcă și luminile erau altcumva, atmosfera, nu mai zic. Și erau ai tăi, și cu ține, și locuri care pentru voi toți înseamnă ceva, mii de amintiri, momente, trăiri la colț de stradă sau în mijlocu' drumului. 

 Toate parcă au nuanțe diferite, în "Parcul Tineretului" la o berica nu se simte că o bericioaica băută pe gardurile din Ploiești pe la cine știe ce oră. Și cu ai tăi. Și mai dai dracu de curcani, că oricum sunt de-ai noștri, n'o fi foc dacă ne prinde și ei la una mică, nu? 

 În fapt... 

 
 Contează acești "ai tăi". Oamenii tăi. Poți să zbori pana'n Ibiza. Singur. Farmecul va fi 0. Nimic.
 Și de aici vedem cât de puțin contează unde ești. Din păcate doar oamenii pot face ceva, pot să schimbe ceva. Nu contează unde ești, ci cu cine ești, de principiu, mai frumos o să fie cu bajetii la carciuma'n sat la Viorele, decât cu 3 colegi de la facultate la masă în pub la Oktober sau la restaurant în Ramada.
 Nu se simte la fel. Nici nu'i la fel.
 
 Ca să închei frumos:
 
 Mergem unde vrea scula noastră, facem ce vrem, dar tot la origini ne întoarcem, și acolo unde rădăcinile sunt bine înfipte e cel mai bine, indiferent ce de vor spune unii sau alții.
 Așa că data viitoare când vrei să pleci, că "e mai multe oportunități, locuri de ieșit, persoane de văzut, fetițe de f#tut..." nu te gândi UNDE se întâmplă asta, ci CU CINE vrei să trăiești toate astea.
 
 Altfel nu prea are rost. Are, dar mai puțin decât ar fi putut avea. Alergăm o viață după ce PUTEM vedea, ci nu după CE SIMTITM când vedem acel ceva cu cine trebuie!

Ceva Demo asa, ca sa pun si poza personala la articol :D!

 
 

Cum ne comportam in trafic?

Dragi Melteni,

 Mă numesc Alexandru și sunt un fericit posesor de Ford Fusion din 2006, o mașină nu foarte veche, nu foarte nouă, nu prea fițoasă, nici de băgat grămadă în REMAT. O mașină de bun gust pentru un începător, aș zice. 

 DAR NU ASTA E IDEEA! 

 Articolul ăsta face trimitere la mine și la alți oameni de bine care se așteaptă ca absolut toată lumea să acționeze după o conduită aparte. Legislația... Din câte am auzit, asa'i zicea. 

 Luăm un exemplu stupid de simplu: 

 Eu sunt tipul din mașina roșie, un băiat bun care dorește să meargă la dreapta ( puneti'va în locul celui din mașină). 

 Cel de pe drumul principal este un meltean cordit fără educație. Acesta vrea să vireze la dreapta  (pe drumul pe care sunt eu).  

 Aici se naște întrebarea: 

  

 De ce, domnule țăran cu 2 clase, nu SEMNALIZEZI această schimbare de direcție, cu 50 de metri înainte de destinație, dacă tu mă vezi că aștept pe stradă aceea că TU să treci de mine, că eu să POT ÎNTRA pe strada principală, stradă pe care TU rulai și pe care eu aveam timp să intru, cât timp tu virai într-o altă direcție... 

 Dacă TU, dragule, nu semnalizezi, EU voi pierde timp, că tu să îți miști hoitu' țărănesc la dreapta, fără să anunți în prealabil, adică sunt nevoit să pierd timp ca nu e un cretin în stare să anticipeze niște treburi normale în trafic (dacă mă vezi că semnalizez cred că e clar că nu vreau să îți arăt că mi-am împodobit mașina cu beculețe...)  

  

 Ce putem noi, oamenii de bun augur să facem? Cum dezvățam gloata asta de cioflingari de 2 bani din prostia lor extraordinară? Ce este de făcut? 

 Vom reveni cu alte articole pe subiecte ce țin de trafic, în curând, momentan avem unul pe țeavă despre pericolul la care ne expunem în anumite situații (observații pe care le-am făcut personal, când era să-mi iau adiu și de la permis, mașină, viață, tot ce trebe). 

  

De ce ne certam?

  Conștientizăm, discutăm .

1. Cauzele: 

  

 În general, aici putem înșira un trilion de motive, bune sau de toată jena. Dar câteva dintre ele sunt omniprezente. 

 1. Lipsa de comunicare. 

 2.Înțelegerea eronată a mesajului. De tipul:
 "Iubi, hai cu mine la sală" 

 "AI ZIS CĂ SUNT GRASĂ ȘI VREI DESPĂRȚIRE?!" 

 Fără o confirmare a mesajului din partea emițătorului, de tipul :"Vrei să spui că sunt grasă sau dorești să îmi transmiți altceva?" 

 3.Lipsă de interes asupra dorințelor celuilalt împreună cu necomunicarea acestui fapt. 

 "Te rog să nu calci în rahatu ăla de acolo" *calcă în rahat* "De ce dracu ai călcat în rahat te-am rugat să nu faci asta...etc". Dacă ești genu asta de om, măcar spune'i celuilalt "Nene, eu o să calc în rahat indiferent de ce vrei tu, nu îți mai bate capul, pls!" 

 În cazul ăsta e posibil totuși să fie rost de ceartă și fără a doua parte, dar măcar dacă îi spui îl scapi de'un stres, știe să nu își mai bată capul cu mii de explicații și motive despre de ce e rău să calci în rahat, ceea ce este foarte ok, având în vedere că gandirea'i atât de scumpă azi (cred, că altfel nu îmi dau seama din ce motiv a devenit atât de rară...) 

 4.O porcărie făcută d'ampulea. Te'ai izbit cu capu de-o piatră când ai intrat în apă la mare. Evident că ești cretin și meriți să fie bătut mult penis de tine dacă ai reușit cumva să îți crapi țeasta cu o piatră într-un loc plin de apă și nisip. 

 5.Exasperarea. Când ai făcut deja de prea multe ori una dintre cele de mai sus, e foarte posibil ca fiecare mică scăpare să fie soldată cu un schimb aprig de replici nu'ntocmai drăguțe. 

  

 Scopul 

  

 Aici pot aminti un singur scop. Singurul scop real. Rezolvarea unei probleme, înțelegerea și soluționarea unor chestiuni ce țin de aspecte ce separă oamenii. Adică să se ajungă la un consens, urmând ca fiecare om să înțeleagă ce dorește celălalt de la el și să spună la rândul sau cât poate oferi din această, pentru a se mulțumi amândoi// #COMPROMIS în general. 

 Desigur, există și scopul ăla meschin: "Caut motiv de ceartă și îi dau jetu' pentru că pitong." 

 Dar acum nu ne referim la asta sau la similarităti. 

  

  

 De ce oameni sunt bătuți în cap cu scaunul? 

  

 Am revăzut împreună Cauzele și Scopul unei neînțelegeri, de ce apare și spre ce ar trebui să conducă. 

  

 Bine, cauzele generale, individual poți să te cerți că ai lăsat o șosetă gaurita'n frigider, dar asta deja nu mai e problemă mea și fiecare face cum consideră. 

  

 Voiam să ajung la omul prost, la dreptatea incontestabilă a omului prost, la autosuficiență distructivă și la validarea pe care o caută în alți proști. Pentru că un cârd de cretini are dreptate, chiar dacă nu are, doar pentru faptul că sunt o adunătură de idioți care cred în aceleași mizerii. Omul prost va crede că tu dorești să îi patrunzi și să îi clocești spațiul vital, echilibrul mefistoteric și mistic al vieții sale interesante, că te bagi să îi strici zen-ul și să îi freci karma la oo cu glaspapiru'! 

 Pățesc deseori ca dreptatea (adevărată, corectă,argumentată) să îmi fie contestată cu MIZERIE, cu argumente demne de băgat înapoi în cur de unde au fost scoase(cel mai probabil).

 Păi de ce e nevoie ca tu, mai mediocrule, să începi să bagi cacao fără lapte, când oricum sunt șanse de 50% să înțelegi că eu am dreptate și 50% să ne certăm ireparabil? 

  

 Asta e aiurea. Omul nu își da seama că tu îi vrei binele, că altfel nu ți-ai mai bate capul cu el. 

 (acum nu mă refer la discuții de genul "Fa'te copile inginer!" "Nu îmi place matematica!"   

 "Fă-te futu-tz Christosu ma'tii!") în care deja e vorba despre chestii care te definesc și nu pot fi schimbate, ci la noțiuni de genul "Nu te scărmăna în nas că îți faci nările cât fosă septică din fundu' curtii lu' mă-ta-mare de la țară". 

 Cel de mai sus e un exemplu, dar ați înțeles.  

 Ei, în fine, voiam să zic că omul nu își da seama că ceea ce îi spui ar trebui să îl îndrepte spre bine, în general, ci vede doar un bulangiu care vrea să îl scoată din bula lui de înțelepciune.  

  

 OAMENI BUNI! CRETINII MEI! DRAGI DEȘTEPȚI! Înțelegeți, pentru numele Marelui Arhitect de Univers, că dreptatea nu este de partea argumentelor scoase din cur, că fără compromis nu s'a ajuns niciodată nicăieri, că dacă cineva îți atrage atenția nu îți vrea răul, ci ȚINE LA TINE, că altfel avea o mare durere în anus referitoare la ce rahaturi spui/faci/zici. 

  

 Închei aici, momentan. Amplu subiect. Dar fără înțelegere, pot să scriu una bucată milion de pagini, oricum nimeni nu înțelege nimic. 

   

Intimitate de bloc // Salut sau nu salut?

 De ce nu știu ce să fac? 

  

 Mi se întâmplă adeseori, când cobor pe scări (stau la 5, cobor des, că am un lift după care stai 70'j de ani și 4 zile să vină, indiferent că e la 10 sau la 6...) pe lângă faptul că toți vecinii porcini și nesimțiți lasă ușa deschisă să facă curent și să scoată mirosul de mâncare din casă (și îl lansează cu neobrăzare în scara blocului, ca să miroasă tot plebeul talentul gastronomic inegalabil al melteanului) observ de multe ori vecini cu ușa de la intrare deschisă.
 
 Ce fac atunci? Să îl salut, parcă nu prea ar merge să mă uit în "ograda" omului... Ce o zice crestinu', că mă uit la el în casă, că vreau să îi fur, cine știe ce are în cap... Așa că prefer să nu îi zic nimic, dar dacă mă vede când cobor și zice că nu's educat...
 
 În același stil, la  țeră, vezi omu'n curte și îi dai cu bunaziua, că așa se face, dar pe același principiu te uiți în curtea omului, la avutul și agonisirea lui de 3 generații și-un sfert. Dar dacă nu îi dai cu salut, trage concluzia că "A lu' Liliana" e un nesimțit needucat...
 
 Ce să facem mai? Nu e bine de nici o culoare, ce păcat...

De azi se scrie cu diacritice!