Un individ decent în vremuri indecente

 

Nu mă numesc nicicum, arăt precum nimeni altul dar sunt asemănător tuturor, educația mea este pe cât de aleasă, pe atât de precară, în același timp. De ce? Nu sunt un om, sunt doar un concept, sunt o noțiune exprimată de individul Avram, cel care mai scrie pe aici verzi și uscate. Nu sunt un adevăr irefutabil cum nu sunt nici o minciună sfruntată. Pentru fiecare sunt ceea ce fiecare întelege.

 

    Minunată dimineață, ora 08:00, mă trezesc din patul cel de toate zilele și intru pe Tik-Tok, Onlyfans, Snapchat, Instagram, Facebook, social media în general. Ce să vezi, copii care se zbenguie de colo colo pe melodii ciudate, femei care își arată trupul frumos și voluptuos sau nu, în mod obiectiv, pentru milioane de ochi, contra unei așa numite popularități, uneori contra unei sume.

    Trec peste aceste detalii cu înțelegere, este viața lor, fiecare persoană alege cum să trăiască și probabil știe ce e mai bine pentru ea. În viitor, consecințele apar pentru oricine, dacă alegerea nu a fost cea mai bună, la fel cum e posibil ca și cele mai bune rezultate să apară, dacă acestea sunt meritate. Nu am de ce judeca oamenii.

    Este ora 08:30, sunt la locul meu de munca, acela care este oricare, pentru că toate sunt la fel. La fel? Pentru că există și alți oameni aici. Aflu despre război, din discuțiile interminabile care au loc pe acolo, un război al unui nimeni contra nimănui, motive nenumărate care acoperă un scop deșart care peste 50 de ani o să fie doar un sfert de pagină din vreun manual. Nu emit păreri, deoarece nu cunosc politica internă sau externă a acelor state, nu cunosc, din punct de vedere istoric, relațiile existente de la un punct anume până în prezent, sunt absolut subiectiv, neputând să fiu echidistant. 

    Prefer să mă abțin, pentru că aceste discuții pe marginea unor subiecte pe care nu le cunosc nu îmi fac cinste și nu îmi aduc beneficii, nici mie, nici celorlalți colegi, sunt foarte sigur ca niciunei persoane, de fapt. Nu pierd timpul, nu emit păreri neavizate, nu dezinformez.

    La 10:00 a venit vestea cea mare, este pandemie în toată lumea. Va trebui ca în viața mea să primesc noi seturi de reguli, va trebui ca în existența mea să se strecoare noi opreliști. Nu, nu voi crede că totul e doar o mare mascaradă. Au murit oameni, oameni mor și vor mai muri din această cauză.

    Voi respecta măsurile impuse de niște persoane care au luat decizii pe baza științei, pentru că adevărul nu se află la mine care nu am pregătirea necesară să înteleg, cu siguranță se află la cei care de zeci de ani, poate, se zbat să afle, să știe, să fie adevărați specialiști în domeniu. Respect, nu blamez, nu înjur, nu dezinformez, nu discut discuții fără sens și fără fond, ar fi o pierdere de timp.

    În jurul orei 12:00, merg să achizitionez ceva de mâncare de la un magazin. Și entitățile au nevoie de hrană, spirituală, de principiu, dar să zicem ca azi vreau să mănânc o salată și un sendviș de la Mega.        Acolo se află un refugiat, un tânăr de 18 ani și o doamnă în etate. Refugiatul stă în mașin personală, tânărul, deși în putere, cere mila publicului fără de rușine, doamna prezentă stă undeva într-un colț. Nu cunosc simțămintele lor, dar ochii mei văd și mintea procesează. Tânărului nu îi vine greu să ceară. De la toți odată și de la fiecare în parte. Bâtrăna este acolo. Privirea ei nu se oprește pe niciun trecător, de multe ori privește în jos. Acest domn refugiat doarme, deși mașina lui e mult mai bengoasă ca a mea (sunt o entitate cu permis, sîc!) tind să cred că și-ar fi dorit mult sa doarmă la el în casă, sub coperișul lui, în țara lui. Intru în magazin și pe lângă ceea ce mi-am propus, mai cumpăr căteva produse. Ies și mă duc către bătrână, ii ofer ceva de mâncare, ea acceptă, cu privirea în pământ. Și mănâncă. Îi este de folos darul meu. Tânărul cere, cere fără oprire. Nu îi ofer, nu o să îi ofer niciodată. Munca îi va oferi ceea ce el cere, iar eu nu susțin persoanele ce nu vor să muncească. Obiectiv vorbind, nu e moral, e dăunător. Refugiatului îi duc cateva produse de îngrijire si ceva de mâncare. Între timp s-a trezit, se spală pe față cu apa dintr-o sticlă, mașina îi e plina cu lucruri, nici nu poti vedea prin geamuri în interiorul ei... Îi ofer și o cafea. O bem împreună. Ar vrea să îmi vorbească, dar nu cunoaște decât limba țării mame... pare obosit și încercănat. Mulți ar zice că nu contează, eu fraier, uite doar ce mașină are! Poate au dreptate mulții, poate nu.

    Nu discriminez, ofer cât pot, cui pot, ajut și nu aștept aprobarea sau felicitările nimănui. Nu o fac pentru un om cât o fac ca să nu uite omenirea că încă e posibil să fii om. Cu oricine.

La ora 14:00 este un mare concert, atât de mare că se întinde pe suprafața a trei orașe. Muzica este de toate genurile pe care omenirea le cunoaște, fanii sunt, și ei, diferiți unii de ceilalți. O combinație tare fistichie. Nu îmi place muzica. Eu, personal, sunt o entitate care urăște muzica, fiecare gen în parte.

    Cu toate astea, nu emit păreri depsre dorința fiecăruia de a asculta ceea ce consideră că îl definește. Nu mi se pare deplasat modul în care se îmbracă. Modul în care dansează, modul în care se exprimă. De ce mi s-ar părea? Îî văd pe ceilalți oameni, sunt o entitate, deci ii văd pe toți și le aud gândurile tuturor. Hulesc, opinează diverse, fiecare despre ceilalți. Nu, muzica nu te face mai apropiat de divin, mai depărtat, nu te face mai cult în mod necesar, nici mai elevat, nicidecum mai special. Ce risipă de energie și câte vorbe goale aruncă indivizii ăștia, deși în zadar, chiar au impresia că le aduce vreun avantaj. Ilar.

La ora 17:00 s-a terminat programul, merg sa înot, să schiez, să mă antrenez la sala, să urc pe munte, să citesc beletristica, evident, merg să fac orice poate însemna timp liber. Ce plăcut, fac ceva pentru mine care să mă detensioneze, să îmi aducă satisfacție și să îmi ofere un scop pe termen lung. Nu ar avea rost să îmi ocup timpul cu discutarea unor persoane, cu discuții interminabile despre politică și despre cât de nedrept e totul. Doar să încerc să fac ca viața să fie cât mai colorată, să simt ca trăiesc.

    Pe la orele 19:00, un prieten îmi cere ajutorul. Merg să îl ajut. Nimic în plus, nimic în minus.

    Nu aștept momentul în care trebuie să îmi întoarcă favoarea, nu o fac pentru că știu că îmi rămâne dator, fac un gest pentru un prieten. Nu despre asta e prietenia?

    Seara se așterne și ajung în sfârșit acasă lângă femeia pe care cu greu am ales-o dintre miliarde să îmi fie alături totdeauna. Intru în casă nerăbdător să îi simt căldura trupului și să îi aud vocea care sute de nopți și zile mi-a șoptit cu dragoste sau mi-a vorbit cu înțelepciune ori cu naivitate. O cuprind în brațele mele și îi șoptesc cât de multă iubire îi port. Vreau mereu să audă asta, vreau să știe asta. O ajut să trebăluiască, nu pentru că împărțim sarcinile, nu pentru că este o convenție, pentru că azi poate pentru ea a fost mai greu, o vreau odihnită. Eu știu că dragostea nu e despre procente. Ea doar este. Simplă, curată, veșnic trebuie întreținută.

    Îi povestesc ziua mea, ea face asemenea. Dormim împreună în patul nostru. Nu doarme ea împreună cu mine, nici eu împreuna cu ea. Dormim noi doi, împreună. Trupul meu existent (de această dată, materializarea este obligatorie) se atinge de al ei. Trupul meu nu a fost pângărit de o altă femeie de când ea se află în viața mea. Nu ar avea sens să fac acest lucru. Aflarea unei astfel de vești i-ar aduce multă durere. Durerea ei este și a mea, nu încape o astfel de durere în existența noastră.

 Așa sunt eu, o entitate corectă într-un spațiu greșit. Nu cea mai corectă, în opinia unora, nu cea mai greșită, în opinia altora. Cu toate astea, lăsând metafora la o parte, obiectiv vorbind, cam așa arată un individ decent în aceste vremuri indecente. Sunt multe alte detalii de luat în calcul, dar și așa textul e destul de lung.

Ca ultimă notă, doar o rugăminte: Măcar încearcă. Să ai coloană vertebrală. Să taci când vorbele tale sunt doar sunete fără real sens. Să judeci mai puțin ceea ce nu întelegi. Să nu fii unul dintre acei mulți.

Ori dacă ești...măcar asumă-ți.