De ce iubesc tradiția?

 

După o perioadă destul de lungă de absență, revin, desigur, ca un cadou, de sărbători, mai exact astăzi, 06.12.2021, chiar de Sfântul Nicolae. Ne trebuie puțin context, asă că o să-l creionez rapid, prin câteva paragrafe, ca să nu uit, când o să citesc textul ăsta, peste 10 ani, ce naiba voiam de fapt să transmit.

            Anul ăsta, imediat după terminarea facultății, m-am mutat în alt oraș, în care nu prea cunosc multă lume, nu am cine știe ce prieteni apropiați, nu-s nici singur pe lume, dar nici cel mai iubit dintre pământeni (sau măcar pe acolo, oricum), în casă nouă, obiceiuri noi, program nou, schimbări (ghici ce!) noi – toate convergând într-un punct. Să încerc sa devin un individ ceva mai bun, să nu mai dorm în ghete, să o dau tare și bine, și nu doar în contextele alea(care alea, alea mă, nu-ntreba!). Și pentru asta aveam nevoie să mă dau nițel cu fundul de pământ, așa zis, așa făcut.

Trecut-au lunile și timpul, am văzut, de principiu, despre ce e vorba, am conturat un program cât de cât decent, am început să spăl vasele fără să mă gandesc de fiecare dată că mi-ar face mult mai multă plăcere să le arunc, în schimb, grămadă în ghenă, ce mai, să zicem că nu mai pare totul chiar un mic calvar, deși schimbări au fost, sunt în desfășurare și mai urmează.

Dar constanța tradiților, sărbătorilor, ea a rămas și totdeauna va rămâne. Doar că spre deosebire de ultimii 23 de ani (wow, cam toți până de până acum, cum s-ar zice) anul ăsta este diferit. Sunt singur. Nu e nici o eventuala iubită lângă mine, nici vreun părinte, nici vreun prieten, nici colegii de cameră (obișnuiam, în timpul facultății, la fiecare Moș Nicolae, să ii las fiecăruia câte o pungă cu ceva dulciuri și cadouri pe masă în cameră, pentru ca atunci când se trezesc să simtă, măcar pentru o secundă, spiritul sărbătorilor, chiar dacă mediul nu era tocmai cel mai propice, care mă cunoașteți, stiți la ce mă refer). Cadouri, deci, anul ăsta, ioc! Adică n-avem, singurul cadou din ghete o să-mi fie hoituțul obosit pe la 07:30 în drum spre job. Pentru unii poate ar părea puțin trist, poate nițel descurajant. Pentru alții, nu pare nicicum, unii oameni nu dau doi bani pe sărbători, tradiții și alte asemenea.

Eu unul pun preț. 

Pun preț pe cum mă simt, nu pe consumerismul ăsta jenant care se practică (auzi tu, Târg de Crăciun care începe în noiembrie...). Oricâte nasole am avut în familie, în preajma sărbătorilor s-a încercat o pauză de la ranchiună, de la ceartă, și, poate dintr-o datorie, poate din dragoste, poate din amândouă, mereu, dimineața, ghetuța m-a surprins cu ceva, poate o ciocolată mai specială, poate vreo pungă de chipsuri mai fancy, vreo 4-5 mandarine (să mai bag un fruct, că prea multe chipsuri cu Oreo strică!) iar bradul, de fiecare dată, cu o pungă, cel puțin, pungă ticsită cu cadouri frumoase, dorite și asteptate sau surprinzătoare și binevenite. Da, am fost un fericit al sorții, de cele mai multe ori, ai mei și-au permis, de bine, de rău, să-mi facă sărbătorile frumoase de-a lungul copilăriei.

Dar anul ăsta ghetuța va arăta fix așa cum arăta acum o oră. Nici o pungă de cadou nu mă asteaptă pe masă, nici o surpriză ascunsă prin vreun ungher. Și, cu toate astea, pantofii sunt curățați și aranjați frumos la ușă, în așteptarea unui Moș invizibil care se va încăpățăna să mă oblige să-l trec la absenți de data asta. Și totuși, de ce?

Unul dintre motive ar putea fi că obișnuiesc să îmi curăț pantofii și nu îmi e o mare greutate să îi scot la ușă (da, îi scot, că în general stau în pantofar). Ar putea, dar nu e. Singurul motiv este că schimbările bune din viața mea trebuie să aibă loc și totul trebuie să meargă în acea direcție, dar, în aceeași măsură, niciodată nu trebuie să uit să simt. Doza aceea de ceva special, unic, căldura aceea din interior, căldura momentelor. Pentru că îmi e ușor să uit. Și ar fi atât de hidos să uit asta. Pentru mine, pentru femeia de care îmi voi lega viața și eventualii copii pe care îi vom avea îmi doresc să pot face totul ca ei să simtă, la fel ca mine, dragostea, căldura. Plinătatea.

Obiceiurile bune nu trebuie să moară, tradițiile care ne umanizează trebuie îmbrățișate și ținute strâns, căci, din păcate, mai nou, când din gura tuturor ies toate mizeriile, ură, injurii și alte abjecții, acestea râmăn adevărate ancore pentru suflete. Linia e subțire, putem fi mai buni, putem fi mai răi, dar niciodată nu le vom face pe oricare dintre acestea fără motive. Nu vreau să pierd motivele de a rămâne un om bun. Sper ca nimeni să nu le piardă.

Taică-miu a venit cu o idee inventivă. Cică să pun cardul în ghete, că îi dă Moșu vreun refresh, ce zici de asta?

Sărbători fericite să avem, eu și voi, deopotrivă. Acum că am revenit, sper să îmi fie puțin mai greu să plec.

 

Fir cuConcluzii despre altceva înafară de COVID, că de ăla suntem sătui toți.

 

La rece, dar fără vreo bere rece (că primăvara-i iarnă, vara-i iarnă și iarna-i toamnă, 'tui muma ei de încălzire globală)

O lungă perioadă nu am mai scris nimic, mi-am văzut de ale mele, am stat pe burtă, am stat pe spate, am mai făcut și aia, am mai facut și pe aia și pe ailaltă, per total, m-am descurcat, de bine, de rău, nu m-am plictisit foarte tare, ba chiar am mai pus o experință în raftul (pe care îl doresc nemărginit, în viața asta) de experiențe. După cum îmi e felul, am mai tăcut și am ascultat, am explodat și am vorbit, am învățat de la unii, de la alții, ce era de învățat și mi-am luat și făcut lecțiile, ca un elev prea silitor în banca aia care contează(pentru mine, cel puțin).

E tare să vezi că oamenii se mai și schimbă și încearcă să o vadă din cât mai multe unghiuri. Plăcut să vezi oameni care au ajuns să-și reconsidere viața după ce au dat nas cu mocirla și au prins, greu ce e drept, da au prins scârbă de ea și au reușit să iasă. Ăștia fac elementul virtuții. Mi-a zis și mie taică-meu o vorbă într-a IX- a când, deși eram mare sculă de basculă președinte pe scoală la mine în liceu, am avut cea mai mică medie din clasă: “Nu-i cu supărare, dacă pleci de jos, nu poți să ajungi decât mai bine ca înainte!”

Nu au fost chiar astea vorbele lui (a trecut ceva timp, n-am creieru TDI cu motor de 4.000, totuși) dar pot să zic că așa e. Dacă ești direct din partea decarilor, n-ai cum să mai întelegi si cum e să te zbați pentru altele. Că ești decar și te zbați suficient pentru asta, nu ai de ce să te mai zbați pentru altceva.

Cine pleacă de jos, în toate, le vede parcursul. Întelege și omul prost, mintea puțină, întelege și omul luptător pentru cauze pierdute dar și pe ăla care se zbate să iasă din noroi, si îl întelege chiar și pe ăla care face tot ce poate, da în felul lui. Experinențe diverse, areal mai mare, orizonturi mai largi, dezvoltare pe mai multe paliere.

După o perioadă în care toată lumea, unde mă duc, mă întreabă dacă am făcut vaccin, toți peste tot aruncă în stânga și în dreapta cu teorii despre orice, m-am cam lecuit de discuțiile și știrile astea. Ăsta e nivelul, atât se poate. Asta e realitatea, am înteles eu de la ăștia. Eu zic că asta e realitatea lor. Așa că nu mă mai bag, dau din cap și ascult, fiecare ce-i poate capul, și așa sunt peste tot, pe orice stradă la orice scară, la orice birou și în orice parcare, toți au auzit ei la un prieten care are un prieten asistent la spital. Da frate, cred că prietenul tău te-a ajutat pe tine cu o vorbă bună la asistentul ăla să te lase să ieși de la spitalu 9. Că dacă auzea careva ce-ți debitează mecla, zburai direct acolo cu cățel și purcel.

 În fine, voiam să mă răcoresc cu privire la treaba asta, că o aveam pe suflet, trebuia zisă și asta pe undeva.

Da, continuăm de mai sus. Una peste alta, toate ca toate, mă închin în fața puterii spiritului omenesc, în ultima vreme, când văd câte și mai căte pot oamenii să facă după ce se dedau cu totul unor scopuri greșite si-și dau seama că nu e chiar așa. Suntem câștigători din momentul în care aflăm care-i lucrul care ne lipsește. Și facem ceva, oricum, oricât, oricând, să ajungem unde trebuie. N-am trișat, personal, decât când am știut că efortul meu depus acolo e subevaluat, neinteresant și invizibil, atât pentru mine, cât și pentru omul care se află în poziția de a mă descoperi. Dacă voia să știe, probabil s-ar fi străduit. El nu s-a străduit, nu am făcut-o nici eu. O mână spală pe alta, apa curge și va mai curge multă pe Dunăre, și cât oi fi...și a mai curs și cât n-am fost.  Ideea e să o duci la capăt, așa cum simți, de bine de rău, o să iasă. Dacă n-a ieșit, mai ai de lucrat. Dacă a ieșit, mai ai de lucrat oricum, n-ai cum să ajungi în vârf și să ai pretenția să stai acolo o viață.

Îmi place să văd în jur oameni diferiți. Să încerc să îi ințeleg, să mă pun în locul lor și să încerc să le port pantofii (cum ar zice americanul) chiar și pentru o secundă. Azi i-am lăsat lu unu care vindea ziare la semafor 10 lei. Era bătrân și ramolit, i-am dat 10 lei și mi-a întins 3 ziare, că 3 avea, i-am zis să ia banii și să i le vândă altuia. Da, fraier, încurajez cerșetoria, da chiar mi-a părut bine când am văzut ce s-a luminat la față omul. Nu-mi place când dau de oameni obsedați de adevărul lor. Da, ok, e al tău și eu chiar încerc să-l înțeleg, poate chiar o fac. Dar aici moneda trebuie întoarsă și pe cap, dar și pe pajură. O fac pentru tine, dar fă-o pentru mine. Ascultă și întelege, fiecare-și are povestea și de multe ori ai să constați că ai arunca o căruță de bani pe cartea în care ai putea găsi o astfel de poveste, dacă ai știi că există pe undeva.

Una peste alta, câteva gânduri si impresii din ultima vreme, unele mai relevante ca altele, dar, de la mine pentru voi, o mică concluzie: Capul sus, framilor, da, ne țin ăștia cum ne-or ține și ne zbatem să facem un alta, ne trec anii, unu, doi, câți or fi, dar nu disperați. Încercați să faceți ce nu ați făcut până acum.

Ascultai mai des, fii tu ăla care lansează conversația. Ieșeai des și uitai să mai ajungi pe acasă? Acum alegeți oamenii pe care chiar vrei sa ii vezi, spune-le asta, iar timpul acela mai puțin petrecut cu ei, să fie petrecut cu noimă. Gândeste puțin mai puțin, dacă înainte o duceai la extrem, relax, seara e a ta, învață să o petreci sublim. Te urăști, în mare măsură? Da, și eu, dar împrietenește-te cu tine, ai tot timpul acum, deprinderile bune pot lua locul deprinderilor proaste.

Mai fă un pas, iar dacă ești ca mine și îți place uneori să mai sari niște trepte sau să încerci prin orice mijloace să mai iei liftul... Ei bine, mai fă un pas. Pentru că fără un pas nu pot exista mai mulți pași. Și abia atunci o să simți că lucrurile se întămplă.

Curaj!!!

 O imagine random, de primăvară, luminos, cald, primăvăratic, spre deosebire de vremea de afară...

    

 Ce optimist sunt, meeeeam!