joi, 22 aprilie 2021

Fir cuConcluzii despre altceva înafară de COVID, că de ăla suntem sătui toți.

 

La rece, dar fără vreo bere rece (că primăvara-i iarnă, vara-i iarnă și iarna-i toamnă, 'tui muma ei de încălzire globală)

O lungă perioadă nu am mai scris nimic, mi-am văzut de ale mele, am stat pe burtă, am stat pe spate, am mai făcut și aia, am mai facut și pe aia și pe ailaltă, per total, m-am descurcat, de bine, de rău, nu m-am plictisit foarte tare, ba chiar am mai pus o experință în raftul (pe care îl doresc nemărginit, în viața asta) de experiențe. După cum îmi e felul, am mai tăcut și am ascultat, am explodat și am vorbit, am învățat de la unii, de la alții, ce era de învățat și mi-am luat și făcut lecțiile, ca un elev prea silitor în banca aia care contează(pentru mine, cel puțin).

E tare să vezi că oamenii se mai și schimbă și încearcă să o vadă din cât mai multe unghiuri. Plăcut să vezi oameni care au ajuns să-și reconsidere viața după ce au dat nas cu mocirla și au prins, greu ce e drept, da au prins scârbă de ea și au reușit să iasă. Ăștia fac elementul virtuții. Mi-a zis și mie taică-meu o vorbă într-a IX- a când, deși eram mare sculă de basculă președinte pe scoală la mine în liceu, am avut cea mai mică medie din clasă: “Nu-i cu supărare, dacă pleci de jos, nu poți să ajungi decât mai bine ca înainte!”

Nu au fost chiar astea vorbele lui (a trecut ceva timp, n-am creieru TDI cu motor de 4.000, totuși) dar pot să zic că așa e. Dacă ești direct din partea decarilor, n-ai cum să mai întelegi si cum e să te zbați pentru altele. Că ești decar și te zbați suficient pentru asta, nu ai de ce să te mai zbați pentru altceva.

Cine pleacă de jos, în toate, le vede parcursul. Întelege și omul prost, mintea puțină, întelege și omul luptător pentru cauze pierdute dar și pe ăla care se zbate să iasă din noroi, si îl întelege chiar și pe ăla care face tot ce poate, da în felul lui. Experinențe diverse, areal mai mare, orizonturi mai largi, dezvoltare pe mai multe paliere.

După o perioadă în care toată lumea, unde mă duc, mă întreabă dacă am făcut vaccin, toți peste tot aruncă în stânga și în dreapta cu teorii despre orice, m-am cam lecuit de discuțiile și știrile astea. Ăsta e nivelul, atât se poate. Asta e realitatea, am înteles eu de la ăștia. Eu zic că asta e realitatea lor. Așa că nu mă mai bag, dau din cap și ascult, fiecare ce-i poate capul, și așa sunt peste tot, pe orice stradă la orice scară, la orice birou și în orice parcare, toți au auzit ei la un prieten care are un prieten asistent la spital. Da frate, cred că prietenul tău te-a ajutat pe tine cu o vorbă bună la asistentul ăla să te lase să ieși de la spitalu 9. Că dacă auzea careva ce-ți debitează mecla, zburai direct acolo cu cățel și purcel.

 În fine, voiam să mă răcoresc cu privire la treaba asta, că o aveam pe suflet, trebuia zisă și asta pe undeva.

Da, continuăm de mai sus. Una peste alta, toate ca toate, mă închin în fața puterii spiritului omenesc, în ultima vreme, când văd câte și mai căte pot oamenii să facă după ce se dedau cu totul unor scopuri greșite si-și dau seama că nu e chiar așa. Suntem câștigători din momentul în care aflăm care-i lucrul care ne lipsește. Și facem ceva, oricum, oricât, oricând, să ajungem unde trebuie. N-am trișat, personal, decât când am știut că efortul meu depus acolo e subevaluat, neinteresant și invizibil, atât pentru mine, cât și pentru omul care se află în poziția de a mă descoperi. Dacă voia să știe, probabil s-ar fi străduit. El nu s-a străduit, nu am făcut-o nici eu. O mână spală pe alta, apa curge și va mai curge multă pe Dunăre, și cât oi fi...și a mai curs și cât n-am fost.  Ideea e să o duci la capăt, așa cum simți, de bine de rău, o să iasă. Dacă n-a ieșit, mai ai de lucrat. Dacă a ieșit, mai ai de lucrat oricum, n-ai cum să ajungi în vârf și să ai pretenția să stai acolo o viață.

Îmi place să văd în jur oameni diferiți. Să încerc să îi ințeleg, să mă pun în locul lor și să încerc să le port pantofii (cum ar zice americanul) chiar și pentru o secundă. Azi i-am lăsat lu unu care vindea ziare la semafor 10 lei. Era bătrân și ramolit, i-am dat 10 lei și mi-a întins 3 ziare, că 3 avea, i-am zis să ia banii și să i le vândă altuia. Da, fraier, încurajez cerșetoria, da chiar mi-a părut bine când am văzut ce s-a luminat la față omul. Nu-mi place când dau de oameni obsedați de adevărul lor. Da, ok, e al tău și eu chiar încerc să-l înțeleg, poate chiar o fac. Dar aici moneda trebuie întoarsă și pe cap, dar și pe pajură. O fac pentru tine, dar fă-o pentru mine. Ascultă și întelege, fiecare-și are povestea și de multe ori ai să constați că ai arunca o căruță de bani pe cartea în care ai putea găsi o astfel de poveste, dacă ai știi că există pe undeva.

Una peste alta, câteva gânduri si impresii din ultima vreme, unele mai relevante ca altele, dar, de la mine pentru voi, o mică concluzie: Capul sus, framilor, da, ne țin ăștia cum ne-or ține și ne zbatem să facem un alta, ne trec anii, unu, doi, câți or fi, dar nu disperați. Încercați să faceți ce nu ați făcut până acum.

Ascultai mai des, fii tu ăla care lansează conversația. Ieșeai des și uitai să mai ajungi pe acasă? Acum alegeți oamenii pe care chiar vrei sa ii vezi, spune-le asta, iar timpul acela mai puțin petrecut cu ei, să fie petrecut cu noimă. Gândeste puțin mai puțin, dacă înainte o duceai la extrem, relax, seara e a ta, învață să o petreci sublim. Te urăști, în mare măsură? Da, și eu, dar împrietenește-te cu tine, ai tot timpul acum, deprinderile bune pot lua locul deprinderilor proaste.

Mai fă un pas, iar dacă ești ca mine și îți place uneori să mai sari niște trepte sau să încerci prin orice mijloace să mai iei liftul... Ei bine, mai fă un pas. Pentru că fără un pas nu pot exista mai mulți pași. Și abia atunci o să simți că lucrurile se întămplă.

Curaj!!!

 O imagine random, de primăvară, luminos, cald, primăvăratic, spre deosebire de vremea de afară...
    

 Ce optimist sunt, meeeeam!