Nu, am mers într-un așa zis traseu montan. Unul destul de simplu, cu o dificultate scăzută, având în vedere că eu și încă 2 persoane eram începători, dar pe drumul anevoios către cabană "Curmătură", unde am și înnoptat, mi-am pus câteva chestii în cap și am ajuns la concluzia că acest traseu nu a fost singurul, ci a fost primul dintr-un lung șir de trasee viitoare pe care am de gând să le parcurg.
Prima impresie
Am plecat cu trenul, dimineață, minimum de bagaje, maximum de entuziasm, direct CFR Călători, Gara "Ploiești Vest". Autenticitate, tată, e exact la fel ca acum 1 an, iar atunci era exact ca acum 2 ani, și, ca să vezi, izbitor de asemănător ca prima mea experiență conștientă cu trenul. În câteva cuvinte, m-am simțit, deja de la plecare, puțin mai liber, mai puțin constrâns de vremurile noi și foarte intruzive în care trăim.
Am ajuns la Brașov, am băgat o cafea super (la suprapreț) și a venit prietenul cu mașină(care avea și un cutulete mic) și care trebuia să ne escorteze (apoi să vină și el, evident) la vatra muntelui, în localitatea Zărnești.
Am ajuns la Brașov, am băgat o cafea super (la suprapreț) și a venit prietenul cu mașină(care avea și un cutulete mic) și care trebuia să ne escorteze (apoi să vină și el, evident) la vatra muntelui, în localitatea Zărnești.
Am lăsat mașina și am pornit anevoios, în prima fază, pe munte. Zăpada destul de multă, peisaje minunate înainte, înapoi, stânga, dreapta, ce să mai, deja uitam de faptul că îmi sare plămânul și îmi zvâcnește piciorul (mai mult sau mai puțin). Poze, multe poze, râsete, drum lung, vreo 3 ore... Și am ajuns sus.
Și sus s-a văzut cumva. Frumos, o mare de verde și alb în jos, o mare de albastru pur și pe alocuri șters, în sus.
(o mostră basic, needitata, nu extraordinară, fiind spre amiază când am ajuns, lumina nefiind chiar excelentă pentru go-pro-ul meu de 10mpx).
O comunitate cu interese comune, pentru o vreme. Libertatea regăsită în simplitatea care o definește.
Interesant e că acolo "sus", toți oamenii sunt "amici" măcar, dacă nu prieteni, toți au în comun pasiunea pentru munte, cel puțin. Nu există nici Dra(c)gnea, nu există nici taxe, nu există nici ratele la bancă și nici șeful care da termene-n neștire. Pentru câteva zile/ore, ești pur și simplu liber, respiri aer curat, împărtășești zâmbete, glume, asculți povești de la alți excursioniști și vezi alte trasee prin ochii lor.
E frig, poate, poate e prea cald, poate nu ai apă îmbuteliată la discreție, dar ai izvor, poate nu ai aer condiționat, dar poți să stai la o gură de apă proaspătă la umbra unui copac,sau în iarbă. Poate nu prinzi 4G, dar cu siguranță poți prinde amintiri care chiar să conteze. Pun pariu că nu poți să stai la "Netflix and chill", dar cu siguranță poți sta pe terasa cabanei la o discuție cu cineva, cu extraordinare priveliști, chiar în fața ta... ȘI, SUPRINZATOR, în viață reală.
De ce revin?
Pentru că merită. Mai sus am povestit până într-un punct, apoi am exprimat câteva gânduri. Acum să regăsesc firul narativ al poveștii... Am plecat, a doua zi, prin "Prăpăstiile Zarnestiului".
Ceva mai complicat drumul, văi abrupte, gheață, trânte... Și peisaje băi frate, care chiar au meritat. Am să las câteva poze și o întrebare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu