"Mwie la ăștia care fac bine ca să-și facă reclamă!"

 Am văzut că de câteva zile umblă pe internet, în special pe Facebook, articole care critică noile virale cu oameni care dau cadouri și mâncare săracilor, "în spiritul sărbătorilor", dar fac asta filmați fiind.

 De acord, e greșit, dar nu condamnabil. 

 Sunt de accord cu baetii și fețele care au această părere, este într-adevăr de o moralitate destul de îndoielnică să faci bine doar când chestia asta "prinde" la public, ca să mai faci rost de niște followeri și poate ceva subscribes pe youtube.

 DAR!

 Având în vedere cât de rar se face bine în lumea asta, apreciez orice gest, de orice natură. Îmi închipui că după ce se termină de filmat, nu se duce nimeni să le ia cadoul din față oamenilor amărâți. Într-un fel, scopul de a face o faptă bună este oarecum împlinit. Oamenii ăia sunt mai fericiți, ăștia cu filmulețul și-au făcut rost de nițică publicitate gratis, oamenii care vizionează se simt împliniți că există bine pe planetă. Toată lumea fericită? Absolut.

 Oricum, la cât rău există în lumea asta strâmbă, rău ce nu este arătat nicăieri, sau dacă este, nu este blamat cu atâta venin, mi se pare deja puțin deplasat să îi acuzi pe'ăștia care mai fac și ei ceva cât de cât nobil.

 Întâi hai să rezolvăm cu terorismul, cu crimele, cu toate dereglările psihicului uman, apoi putem să ne luăm și de ăștia de postează videoclipuri în care fac fapte bune.

 Atunci poate ar avea și rost și scop, și ar și schimba ceva.

Dragi părinți, întrebați-vă și copiii!

 Una scurtă despre drumuri în viață de la unu care s-a ars.         (metaforic, perverșilor.) 

  

 Am specificat în primul articol de pe acest blog că sunt unul din fraierii ăia care nu au fost în stare să intre la facultatea la care "și-au dorit". În cazul meu, această "dorită" facultate a fost medicina.
 
 Medicina a fost pentru ai mei ca un scop încă din momentul în care a fost ritualul ăla strămoșesc de "tăiere a moțului", când pruncu' alege dintr-o tavă 3 rahaturi care cică o să îi influențeze mai mult sau mai puțin viața.
 Da, mi se pare de o prostie cruntă să îți închipui că soarta e cea care îi mână pruncului mână în momentu' ăla, ci nu curiozitatea lui care e mai mare pentru unele obiecte decât pentru altele.
 Pentru mine a fost o seringă. Un creion (sau pix) și încă ceva. Oricum, seringă.
 
 Și de aici au început să se contureze visele alor mei. Care vedeau în meseria asta ceva nobil (este, normal, dar doar atât.) pe care EU îl voi face pentru că EU am ales asta în totală cunoștință de cauză când aveam sub 2 ani și eram conștient de existența și faptele mele cum este o gazelă luata'n țintă . Super, iau decizii proaste de când mă știu, aparent. De fapt de când exist, că de știut nu mă stiam😂.

 Am trecut de introducere, hai să aruncăm un ochi în restul situației. Îl scoatem mai târziu, când o fi de concluzionat. 

 Și am crescut ca un prunc bun. Și am fost și frumos educat, și nu am dat nici în cap, nici nu am făcut dalea prea rele. Dar Nu am avut niciodată tangente cu medicina. Doar în limita articolelor referitoare la diferite probleme pe care le-am întâmpinat. Și poate și timpul petrecut prin spitale din varii motive.
 Dar nimic în rest. În schimb, vizibil, îmi plăceau alte lucruri. Să descopăr. Da, oricărui prunc îi place să descopere chestii.
 Mi-a plăcut să descopăr tâmpenii de tot felul, să inventez, să repar, să inovez. Nu, nu am descoperit ce gust are rahatul de om, cum au făcut alții pe la câțiva anișori, dar pot să zic că eram unul dintre cei ce cunoșteau destul de multe pentru vârstă lui.
 
 Doar că nu toate treburile astea au trecut neobservate pentru ai mei. Ei știau una și bună. Copilu' se face medicinolog. Și mi-au inoculat asta multă vreme în minte.
 
 Au urmat perioade mai "negre" și din una în alta am început să mă educ singur, autodidact, cum s'ar zice. Să caut și să înțeleg.
 Cu cât știu mai multe, cu atât sunt mai liber. Și nu îmi plăcea că nu am nici un cuvânt de spus niciodată despre cât de bună e medicina, ce salarii vor avea doctorii, ce tare e viața în spital și cât de puțin îmi doresc eu asta... Prin liceu am observat că nu suport chimia. (pe bună dreptate, sunt atât de degeaba la materia aia că aveam probleme chiar și când intrau părțile de matematică.). Și prin discuții le mai spuneam cât de nașpa îmi e cu materia asta, dar lamentările mele treceau neobservate. Nu că am luat notă mică la test, ci că nu îmi place nimic din ce înseamnă și include această materie.
  

 A venit a IX-a, am pus prima obtiune pe bio-chimie. Da, am intrat. La filo-engleză. Din nou, ajung altundeva. Mă puteam transfera ușor, aveam "susținere" din toate punctele de vedere, dar am fost ales președinte în colegiul din care am făcut parte. Și am considerat ca dacă am reușit cu ajutorul clasei mele ar fi corect să rămân în clasa aceea. Și așa am făcut.
 Încă ceva care m-am îndepărtat de "țelul" prestabilit. Nu a prea contat. Nu conta că nu mă interesează nici biologia nici chimia. Deja eu alesesem!
 Ce, îmi plac româna, istoria? Rahaturi. Sociologie și alte umanisme dastea. La gunoi. Medicină. Okei.
 Și am făcut pregătire de m-am spetit la mizeriile alea de Bio-Chimie.
 Pentru BAC nici o zi de pregătire. Și l-am luat, 8.12. Aș fi putut să îl fi luat cu 8.60 dacă niște băieți mișto nu îmi scădeau 1.40 puncte din lucrarea la istorie la contestație (pentru că cine are noroc are până la capăt). Și da, am luat și un 10 la o materie umanistă, printre celelalte notela BAC. Din ce am învățat singur și nu cu prea mult timp înainte.
 
 Și la facultate am picat grandios. Pe listele de așteptare. Dar am picat.
 Și atunci am zis că nu îmi mai rup creierii în 2 încă un an pentru un vis care nu e al meu. Că poate intru. Și o să am șansa să îmi petrec 10 ani în slujba umanității. 6 prin facultate și 4 că rezident. Da, viață frumoasă. Doar că nu îmi plac oamenii bolnavi, triști, în suferință. Poate nu mă deranjează să intervin și să ajut. Dar nu îmi dedic viața studiului a ceea ce au creat alții, fără să îmi pot aduce aportul.
 Nici nu vreau să ajung un nou Burnei care inovează ... masacrând oameni.
  

 Până la urmă am discutat. S-a terminat cu "visul" cel mare. Sec, într-o seară. Acum pot să fac ceva mai apropiat de mine și de ceea ce îmi aduce mulțumire.
 Da, poate am pierdut cea mai sigură meserie, bănoasă, respectabilă și nobilă, dar m-am câștigat pe mine în schimb. Și mă prefer pe mine în locul unui doctoraș cu bani și respect care nu face cu pasiune ceea ce face.  

Concluziunea.

 Dragi părinți și viitori părinți (probabil că majoriatea oamenilor care vor avea răbdare să citească polologhia asta până la sfârșit vor dori să se inmulteascala un moment dat) încercați să vă observați copilul. Toată viața lui este, la vârstele mici, doar o competiție cu sine însuși, o cale nebătuta către cunoaștere. El nu știe nici fizică, nici matematică, nici română și nici microeconomie. E imposibil să știe de atunci ceva concret.
 
 "Vreau să fiu astronaut!" e doar felul lui de a spune că astronauții fac cele mai interesante chestii din sfera lui de înțelegere.
 "Vreau să fiu gunoier!" înseamnă că respectă curățenia, că i se pare infam să vadă mizerie și un mediu' înconjurător canceros și că ar preferă să facă chiar el curat decât să fie nevoit să vadă astea.
 Nu, nu înseamnă că el chiar dorește să facă asta (bine, uneori chiar dorește asta, dar dorințele astea se vor exprima pe la 14-15 ani și mai puternice că atunci când era mic, va avea și explicații, se va vedea că își da interesul în direcția respectivă).
 
 Observați-l și încercați să înțelegi ce îi place. Nu zic că dacă îi place să facă curat în casă să îl încurajați să devină lucrător la salubritate. Dar vedeți cum se descurcă cu botanica, cu ecologia, cu domenii conexe ajutorării mediului, cercetării în domeniul stopării poluării etc. Dacă la vârstele mai înaintate îi va placea asta, asta este ceea ce i se potrivește. Susțineți-l, ajutați-l.
 Îi place joaca pe calculator? Încurajați-l să facă și ceva util cu calculatorul. Poate o să observați că îi place să studieze vastă lume a tehnologiei și deja îl vedeți informatician.
 
 Comunicați cu el. Constant. Îi place noul cerc de lectură în care s-a înscris? Îi se par utile cursurile de ECDL în care l-ați înscris? Consideră că se dezvoltă personal ca voluntar la doctorul veterinar din oraș?
 Dacă da, înseamnă că v-ați atins scopul. Împreună.  

 Relația din familie va fi detensionată. Cum poți să fii deschis (în calitate de copil, adolescent,când toate sentimentele și emoțiile sunt amplificate și reamplificate și totul pare dramatic și fără sfârșit) cu niște persoane care consideri că te constrâng? Toate aceste discrepanțe îndepărtează mult părinții de copiii lor. O relație neplăcută în familie nu va conduce niciodată la ceva bun, pe nici un plan, cu atât mai puțin în planul dezvoltării personale. Și poate că intră la ce facultate ați vrut voi, dar dacă între timp s-a apucat de fumat angro și de droguri ca să își aline durerea, facultatea aia de viitor deja nu mai e un eveniment așa de fericit, având în vedere că viitorul se scurtează extrem de mult.
 
 Și poate că nu vei face exact ceea ce îți place 100% toată viața ta, dar clar vei ajunge acolo unde ți-ai propus la un moment dat. Și poate o să ajungi și astronaut și președinte. Totul depinde de ține, Atâta timp cât nu te plafonezi într-un job infect pe care îl practici pentru banii de vacanță și o existența nefericită, meciul a fost deja câștigat, îți urez să ajungi în top la nivel de campionat.
 
Cam asta a fost.
  

Metamorfoze

De unde până unde? 

 
 Tema de azi este schimbarea. Sub toate formele și aspectele ei. Gândurile au plecat în direcția asta văzând astăzi pe drum o familie care trecea printr-un loc nemarcat.
 
 Probabil va întrebați ce legătură are asta cu metamorfozarea sau schimbarea. Ei bine, nici o legătură, doar că după ce i-am văzut pe idioții aia m-am gândit la cât de strâmbă e lumea în general și cum "se schimbă unii'n târfe de nici nu-ți vine să crezi".
 Da, eu eram în mașină, ei îmi săreau în față ca o ceată de inconștienți.

  

 Tipologiile. Sau tipologia. 

  Am cunoscut până la onorabila mea vârstă multe categorii de oameni. Și din partea "de vază" și din cotloanele alea "de cartier" și niciunii nu au trezit nimic mai mult sau mai puțin interesant în mintea sau în simțirile mele.
 Parcă toți au aceeași paloare emoțională. Cumva fac parte cam din aceeași tipologie de oameni. Și aici nu ținem cont de bani sau de poziția socială.
 
 

 Ce legătură e între vrăjeală de mai sus și "metamorfoză" 

  

 Toți pe care i-am cunoscut până acum s-au schimbat. Ba dar toți. E și vârstă asta dramatică în care absolut totul căpăta o importantă ieșită din comun.
 "Mi-a scris mesaj la și 3 minute, dar eu i-am dat la fix... Face treburi dalea rele cu cineva, nu mă bagă în seamă" și alte mizerii de genul ăsta.

 Bărbații au devenit femei, comportamental vorbind. Băieții cu vână în ei stau și subînțeleg ei de fapt ce ai vrut tu să spui. Nu, "mă cac în chiuvetă" devine metaforă, nu o simplă amenințare căcăcioasă. Măcar de ar fi asta problema. Toată lumea are impresia ca le știe pe toate, toți fac tot de capul lor (destul de prost) fără să mai întrebe, fără să se asigure că e chiar așa cum cred ei. 

  

 Gagicile devin din simple prințese dramatice adevărate regine ale dramelor. Dacă nu se aruncă pisi în fața mașinii pentru tine nu te iubește. "Mă sinucid dacă nu vii înapoi!" Bine boss, îți cumpăr eu sfoară, da mă lași să te filmez. Totul căpăta o importanță astronomică.  

  

 Toată lumea vrea să impresioneze prin mizerie. Și ce e din mizeria se împute. 

  

 E trist să vezi că mergi într-un sens ascendent în timp ce toți dobitocii merg pe direcții descendențe. 

 Și mai nașpa e că mulți din dobitocii ăia erau cumva când erați pe aceeași lungime de undă. 

  

Se naște întrebarea!

 Ce ne schimbă? De unde pleacă toată tărășenia? Educație? Ciudat, dar cândva toți gândeam cam la fel, făceam cam la fel, nu aveam orgolii mizerabile și nici păreri ridicate la rang de argument irefutabil. 

  

 Ghertoii cu care odinioară ieșeai la o sămânța corectă în fața blocului acum au principii de viață, chiar dacă odinioară înjurau babe la interfon noaptea. 

 Tovarasu' care îți mânca din palmă acu e șmecher de când și-a găsit o păsărică care îl ține sub papucel mai ceva decât ține un sutien cupă A o țățică cupa D. 

  

 Nu zic ca e rău, poate unii consideră că s-au maturizat. Dar partea proastă e că nimic din ceea ce afișează nu le este caracteristic. Te caci pe tine că ești un om nou, dar ești doar același rahat mai bine ambalat. 

  

 Și întrebarea ar fi... ne naștem ipocriți sau devenim de-a lungul vieții? 

  

 Eu personal sunt același coclit de acu 5 ani, +-alcool și tutun, +-ceva cunoștințe, +-câteva experiențe în plus față de vremurile alea. În rest. Tot nesimțit, tot nemulțumit. 

  

 Oameni care se jură că sunt cumva. Dar schimbă asta după ce ai dispărut din preajma lor. E normal? 

 Oameni care scuipă și huiduie fără încetare. Apoi pupă și ling mizeria de mai devreme. E normal? 

  

 În general, problema e că ne înrăim. Dar asta nu ar trebui să ne facă să ne călcăm în picioare principiile. Ori dacă tot nu avem, măcar să nu le mai afișăm cu atâta superioritate în fața "plebeilor". 

  

  

 Pe sfârșit, va urez vouă, dragilor care va simțiți în aceste rânduri, un călduros penis peste mutră. 

 Mai reflectați.  

 Schimbarea nu e rea, dar după cum a spus un poet contemporan. 

  

 "Cine-și uită asfaltu', nu-și merită saltu'!" , da, Rappa.  

Bună seara, România, Bună seara, București!

 De ce? 

 
 Da, toată lumea postează în legătură cu acest subiect. E imposibil să dai mai mult de 2 scroll-uri pe facebook și să nu vezi vreun: "N-o să le PSD tine!" ori "Unde iera tineri frumoshi și liberi era pe pârtie, schiau!"

 Dar este un subiect care m'a interesat, încă de la locale, încă de când am buletin de major și îmi pot exercita un drept fundamental.
  

 Dreptul la alegere// 

 
 De ce alegem?
 Avem intr'adevar acest drept, sau e doar sare în ochi de la băieții deștepți ca să ne țină liniștiți?
 Vă place să vă căcați pe voi că faceți și că dregeți, dar rezultatele să fie mereu aceleași?
 Cine e de vină?
 Cine se presupune că e de vină?
 De ce nu recunoaște nimeni că suntem cu toții de vină?
 "În cercul meu s-a votat doar USR și (eventual) PNL, cum se poate?"-> adevărat, cercul tău e al tău, câteva zeci sau sute de oameni, dar treaba asta se aude de la atât de mulți oameni încât chiar ai zice că s'a votat masiv anti-PESEDEI.
 Cei ce au schimbat România la Revoluție NU reprezintă NIMIC pentru unii.
  

 Am enumerat câteva întrebări mai sus dar îmi voi permite, având în vedere că îmi permit orice, să le răspund mai jos. 

 
 Există o masă uriașă de oameni în țara asta care NU a fost prezentă la revoluție. Care NU cunoaște ce înseamnă REVOLUȚIE, oameni de bine de la țară sau nu, bunicii noștri, simpatici, cu istorisiri și povești despre timpurile alea apuse cu CAP-uri, cu partidu' și informatorii. Cu locuri de muncă asigurate și bani îndestulători.
 Dar ei nu știu. Nu au avut televizor, nu au avut radio, iar dacă le'au avut, nu au avut cultura necesară să înțeleagă ce se întâmplă. Au înțeles că e o mișcare. Și dacă o face toată populația de 'telectuali de la București, e de bine, că ăia e deștepți, merge! 

    

  Dar după BUM'ul ăla, totul s'a întors la normal. Cine e de ales, că acum cică putem să îi și alegem! Cine dintre ăștia de îi știam ? Păi dacă e, îi alegem tot pe foștii, că știm că ce au făcut au făcut bine! 

  

  Ce, mineriade,  da'i dreaq de studenți  de  generație de depravați, 'au meritat .  

 Nu râdeți, așa gândesc  dintre bătranii noștri. Nu ne-o spun...Pentru  familie, tradiție, dar unii dintre bătrânii noștri își frecau palmele la TV când au văzut incidentul din COLECTIV, cum nenorociții ăia se închinau Satanei,  cum se adeveresc vorbele preoților? De ce au ars? Meritau! Meritau!   

  Nu nepotelu' care mai ascultă și el dalea, dar pe care îl spăl la fundulica de la 1 luna, el e doar într-o fază, se maturizează și se potolește, dar nenorociții ăia, nu! 

    

  Ei pun votul pe trandafiri, pe trandafirii pe care îi punem de 27 de ani pe CRUCEA CE ÎNSOȚEȘTE O ROMÂNIE MOARTĂ DIN PUNCT DE VEDERE A TOT CEEA CE ÎNSEAMNĂ MODERN. 

    

    

  Mă rog, acesta e electoratu'. Dar ei aleg. Respect. Ei chiar fac ceva (nu schimbă ceva , dar măcar votează să nu se schimbe nimic). 

  

 Noi scriem articole politice pline de venin pe interneti, apoi mai aruncăm un ochi în pornhub ca să ne liniștim. Scuipam păreri pline de ură, ne-o introducem cu putere sub mustăcioară de campion a lui Dragnea, apoi o ținem în mână pe la colțuri cu gândul la ce'a mai scos Tequila nou și cât sexos face ea provocări. 

 Tare. 

 Asta fac ei, aia facem noi.  Aparent.

 Revin la ce am întrebat mai sus, îmi răspund singur pentru că // 

 1.De ce alegem?

 2.Avem într-adevăr acest drept, sau e doar sare în ochi de la băieții deștepți ca să ne țină liniștiți?

3.Vă place să vă căcați pe voi că faceți și că dregeți, dar rezultatele să fie mereu aceleași? 

4.Cine e de vine?  

5.Cine se presupune că e de vină? 

6.De ce nu recunoaște nimeni că suntem cu toții de vină?

7."În cercul meu s-a votat doar USR și (eventual) PNL, cum se poate?"  

  1. Pentru că vrem să se întâmple altceva decât până acum. Sau să nu se întâmple altceva.

   2. Nici nu știu. Fie cum o fi, știm bine cum cei din noile partide, USR de exemplu, au trimis oameni pe teren în Teleorman, și pe ici și pe colo. Să vorbească cu populația, să le ceară păreri, să orice. Oamenii nu sunt mulțumiți, dar așa e vorba de la primar, dar așa e împământenit. E doar o formalitate.  Dreptul ăsta e doar o formalitate pentru unii, buletinul lor de vot se rezumă la o singură alegere.  
  Atunci de ce mai încercăm să schimbăm prin atâtea mijloace, dacă chiar nu se poate? Chiar au încercat.

Degeaba, trandafirul are ghimpii prea lungi și numeroși să ne smulgem mâinile din tufișul istoriei ciumei roșii. Și mai ales, mâinile bătrâne și brăzdate de vremuri și greutăți ale bătrânilor. Cât să mai suporte, mincinoși peste tot, s'au resemnat și acolo au rămas.

 3. Sigur că vă place. Klaus era răul cel mai mic, l'am ales, a făcut o laie mică. Tehnocrații au avut prea puțin timp să facă ceva, parcă nefiind destul că au avut așa puțin timp, au mai făcut și câteva gafe (Ministrul Sexeyyyy al Sănătății, etc). Ținerii fac spume și spoturi pe internet, dar aleg fix să stea acasă( Da, exemple de persoane pe care le cunosc).  Olimpiada Națională de Căcat pe Scaun e pentru noi, suntem profesioniști. 

 4 .De vină suntem toți. Și ei și noi și ceilalți. De vină e umanitatea. De vină e corupția, de vină e dualitatea umană și nesimțirea unui partid de penali care face 50% într-o țară din secolul 21, 2016.  Când văd asta, vina chiar e irelevantă. 

 5. Se presupune că sunt de vină ținerii.  Nu, 10% e destul. Nu e mult. Dar e destul pentru un partid ridicat în mai puțin de juma de an. Doar că nu e încă suficient. Dar este ceva. Revenim cu forțe proaspete, băieți. Stați așa, că abia am început. 

 6. Pentru că oricum nimeni nu recunoaste nimic niciodată, mereu e de vină altcineva.

 7 .Da, asta e o întrebare fără răspuns. Probabil că cercurile voastre, dragii mei, nu se întind până în Desesti, Poienile de sub Munte și alte sate din acestea pentru care internetul e la fel de relevant ca buda din casă care stă in fundul curții.

 Link-urile sunt ceva melodii frumoase. Poate vă mai amintiți. 

  

 Bună seara, România, Bună seara, București! 

Pentru adevăraţii patrioţi!

 Vă rog, haideți să construim o Românie mai bună! Repost peste tot, avem nevoie de oamenii capabili la putere.
 
 Xerox-uri lipite prin oraș, câteva mostre demonstrative pentru bunicii de pe la țară, doar așa putem schimba ceva în țara asta!
 
 FORTZA PSD+ALDE!


Via www.cetin.ro

Viata ca o runda de CandyCrush

Sau de ce facem nenumarate "mutari" cu valoare exprimata pe termen scurt

O sa scriu cu fara diacritice, din simplul considerentca e un flux de ganduri care'mi inunda scafarlia pe la 7 dimineata si nu am nici un chef sa modelez/remodelez textul in www.diacritice.ro.

SPOILER: Asta e un text lung fara vreo finalitate relevanta, deci daca nu aveti timp de pierdut aiurea, nu il cititi.

Nu il mai corectez, il las exact asa cum l'am scris, imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere.

Pur si simplu, noi ca oameni ducem o viata comparabila cu mizerii stupide, superficiale, trecute prin filtrul gandirii altora ce au un scop precis dinainte prezis tot de altii.

Adica exact ca joculetul pe care l'am specificat in titlu,

L'am ales pentru ca'i ultimul jucat. Asta si alte jocuri de teapa lui.

Avem un chenar si niste bombonele mici mici si dulcele dulcele in el. Boon.

Avem un scop, sau facem "x" puncte sau sa ducem fructele pana in josul chenarului ca sa castigam nivelul, Perfeect.

Si un numar limitat de mutari interdependete, ce pot schimba cursul jocului in functie de noroc sau ghinion. Aici deja diferentele devin insesizabile si am picat pe'un piedestal de egalitate cu scopul vietii omenesti, chestia aia care trece pe langa tine cand esti prea ocupat sa te gandesti la toate rahaturile care probabil nici nu se vor intampla. Pseudoscopul de fapt, ala impus si privit ca un ideal de'o mana de oameni. O mana mare, de oameni multi.

Cum se intampla treaba aceasta?

Pai e simpleanu, preluam principiul de joc si il introducem in viata, Sa facem "x" puncte sau sa ducem fructele in fundu' chenarului. Adica sa fim niste cetateni ideali si sa facem ce trebe' facut ca sa mearga treaba bine.

Vedem cum bomboanele alea pot fi aranjate in perechi de 3, 4 sau 5. Evident, daca e perechea din mai multe, produsul final va face mai mult. 

Si prin asta intelegem alegeri. in joc ne gandim cum sa facem cum sa dregem ca sa iasa cum a zis nea' programatoru', sa facem combinatiuni de 4 sau 5 bucati si cu ele sa spargem norma. In viata ne gandim prea mult ce si cum sa facem, ca sa spargem norma, dar alegerea, momentul, punctul 0 al deciziei trece pe langa noi, Apoi in joc constatam ca am am facut mutarea dar efectul nu e cel dorit, erau 3 piese acolo, nu 4, ca nu vazuram calumea, Adica am facut alegerea la repezeala si tocmai am dat cu mucii in fasole, nu e tocmai ce doream, in fond.

Alta data o gandim de la cap la coada, unde sa punem bomboanele ca sa iasa bine, Si le punem, dar jocul ne ofera dupa aceea fix cele mai inutile variante de combinatii, Si ne'am rupt creierii degeaba.

Asa cum in viata facem totul ca sa mergem pe un drum, gandim orice miscare, si dintr-o data se spulbera tot, un fotbalist isi rupe piciorul, un doctor is pierde cateva degete, eventual o mana, etc.

Dar avem mutari. Inca mai avem. Cum inca avem timp sa facem lucruri, mai e timp si depinde doar de noi si de viitoarele decizii, noroace, sanse.

Si vine si momentul in care ramai fara vieeeeti. Si trebe sa astepti ca ele sa apara, ori sa dai invitatiuni pe Facebook altor impatimiti ai unui joc de rahat.

Asa cum dupa ce faci treaba praf, astepti ajutor din alte parti. Care nu vine, chit ca il puteai da inapoi, nu apare.

Am scris un post lung cat o zi de post si nu am spus nimic, doar am facut o comparatie strupida dintre 2 lucruri si mai stupide, stiu.

Dar acum amintim princpiul de functionare si il corelam si raportam la noi. Si ne dam seama ca in acelasi mod in care telefonul ala smarfon de care nu ne putem despartii poarta pe display jocul 'cela ce ne scapa de plictiseala uneori sau ne umple de frustrare de alte ori e exact viata noastra vazuta prin ochii Marelui Arhitect si jucata in necunostinta de cauza ca un maraton nesfarsit de pacanele proaste ce se termina inevitabil cu un ecran plin de fructe si o vesnica rugaminte.

"Introduceti bani pentru a incepe jocul."

Jean Michel Jarre sau cum omul pune pret pe ce are fizic, si nu psihic.

 Weekendul ăsta am fost la concert, în Cluj, la Jean Michel Jarre (dacă vă interesează, căutați pe google). 

 Destul de frumușel pe acolo, atâta că nimeni nu a făcut mențiunea că nu pot să-mi iau băutură cumpărată mai ieftin de afară în sală (eu fiind un meltean sărac și egoist, vreau să îmi cumpăr suc ieftin, ori dacă nu pot, mă aștept ca măcar să îmi spună cineva că îl cumpăr degeaba, că tot la ușă îl las).  

  

 Sală în sine, cu bune și rele 

  

 A fost ok, Se putea și mai bine, având în vedere că am stat pe ceva scaune de plastic, d'alea de vedem pe la cârciumioare. Scena, luminile, aici nu pot să reproșez, s'a făcut tot ce se putea face intr'o sală restrânsă.  

 Personal, m'a încântat jocul de lumini, muzica nouă produsă de legendă vie care este JMJ, ce după 30j de ani cel puțin continuă să producă, să se adapteze noilor tendinte, să aducă inovație. Și a fi atât de longeviv în muzică asta, nu e chiar de ici de colo. 

  

 Conaționalii încântători... 

  

 A început concertul pe la vreun 20:00 fără ceva. Warm-up, puține lasere, muzică preponderent ambientală. Oamenii nu schițau nimic, toată sala stătea pur și simplu, mai vedeam ici colo câte un telefon ridicat pe filmare, în rest, tăcere și abandon. 

  

 Deja pe la 21:30, lucrurile se precipitaseră, începuseră melodiile mai noi, jocurile de lumini activau cum puțeau mai bine, artistul ( reținem, prima data ajuns în România, unul dintre tăticii muzicii electronice , etcetera) îi ruga, efectiv... pe oameni, prin gesturi, să se ridice, să danseze, să bată din palme în ritmurile beat-urilor. Și pe bună dreptate că eu chiar mă simțeam ok, nu era o atmosfera  scremuta  de super kko. Deloc, chiar frumos, pe feeling direct. 

  

 Dar cum să bată țăranu din palme, când el a venit să filmeze tot show-ul cu telefonul din dotare. 

 E lasere, ia să băgam telefonu' să ne uităm și peste 2 ani ce lasere a băgat baetii ăia de la Jean acolo. 

 E piesă nouă, ia să înregistram să ne dăm mari că avem mare masterpiece de alții nici nu cunosc. 

 Artistul se agită pe scenă bătând din palme? Oare ce vrea să zică, ia da'l dreacu, hai să îl filmăm cum se maimuțărește pe acolo că'i tare fain. 

  

 Inițial mă gândeam că asta e ideea, că poate așa vor oamenii să fie concertul. Mai seculet, să aibă ce povești acasă, să nu îi doară capul apoi. Dar a fost un moment de pauză, în care JMJ a plecat de pe scenă. 

  

 Inimaginabil ce ropot de aplauze, cum se ridicase toată sala în picioare, 2-3 minute s-a aplaudat continuu! 

 Adică cum măi, de ce nu face artistul bis? Noi am plătit aici bilet de j'de milioane, e dreptu' nostru. 

 Cu alte cuvinte, băieții s'au văzut puțin lăsați baltă. Poate și'au dat seama că omul acela nu făcea acolo tumbe ca să aibă ei ce filma. Dar târziu. 

  

 Dar a revenit, a mai mixat vreo 3 melodii. Cinste lui, că fuseră tari rău. 

 Și întrebarea mea pentru boboci. 

 După ce'am văzut treburile astea, m-am întrebat... De ce omul nu se mulțumește să trăiască momentul, să se distreze și să lase filmările pentru ECHIPA DE FILMĂRI. Oameni cu camere profesionale ce stau lângă scenă. Înregistrarea este HD din toate punctele de vedere, surprinde cele mai importante momente, este filmat de aproape... Cam tot ce trebuie și cum trebuie, cu alte cuvinte. 

 Nu, nu e bine, fiecare coclit preferă să stea cu telefonu' în mână tot concertul, să privească tot prin ecranul acestuia, să filmeze la o calitate de 35 de bani, dintr'un loc care sigur oferă o vedere de toată jena. Da e filmarea lui băi frate, e a lui și nimeni nu i-o poate combate, el a fost acolo!  

  

 DOVEDIT, BĂI AMĂRĂSTENILOR. 

 A fost dar n'a simțit nimic, că era ocupat să fie cameraman. 

  

 De ce preferăm să păstrăm în memoria telefonului amintiri ce ar fi trecut mult mai decent în memoria noastră pe termen lung? Nu e ca și cum a fost concert Vița de vie, de sunt 5 pe an. A fost ceva cu care nu ne mă întâlnim o vreme. Îndelungată. 

  

 Și ca să nu fiu mai catolic decât PAPA, am făcut și eu câteva poze ( așa, cât să țin minte că a fost frumous!) 

  

" Acasă "

 Inițial... 

  

  

 Am 18 ani, deci sunt în acel moment al vieții în care traiul departe de "casă" cu părinții (sau părintele, sau mătușa, sau cine e acolo) pare un vis împlinit. Nu te mai freacă nimeni la icre, poți să te așezi încălțat în pat (dacă chiar atât de nesimțit ești), poți ajunge la ce oră dorești acasă, cu cine dorești (sau nu...). În fine, destul de multe avantaje, în aparență.  

 Chiar sună foarte bine! 

 În general, adolescentul gândește doar la aceste aspecte, cam uită că trebuie să mai îmbuce și gură lui ceva, să mai aibă o rufă călcată, o șosetă spălată, etcetera. (aici intervine și vizita pe'acasă cam în fiecare weekend). Deci să zicem că am rezolvat. 

  

 Și ne-am mutat la București!! Cool, ah? Mare șmecherie!, acum sigur o să facem party peste party, o să dezvirginăm WC-urile a zeci de cluburi cu tot felul de domnișoare mai mult sau mai puțin interesate, lucrurile sună luminos! Banii vin de'acasă săptămânal (sau nu, dar nu-i bai, încropim noi) 

 și la cursuri prezența nu'i chiar obligatorie. 

 Aparent tot ce spun aici sună chiar smechereanu'. Dacă ai cu cine ! 

  

 După o vreme...   

 Parcă ni se face oarecum dor de casă, de străzile alea pe care le-am bătut la picior 18 ani, zi după zi, apoi încă puțin la volanul cine știe cărei mașini. Aceleași străzi, aceleași gropi. Da' parcă mai ok sunt gropile noastre decât ale lor. Mai dulci, strică mai puțin suspensia. 

 Parcă pe vremuri, chit că reușeai mai greu să îi scoți din casă "pe'ai tăi", să faceți un "baeram", să ieșiți la o caterincă de stradă, să mâncați o shaworma în "Sala Sporturilor", era altceva, Parcă și luminile erau altcumva, atmosfera, nu mai zic. Și erau ai tăi, și cu ține, și locuri care pentru voi toți înseamnă ceva, mii de amintiri, momente, trăiri la colț de stradă sau în mijlocu' drumului. 

 Toate parcă au nuanțe diferite, în "Parcul Tineretului" la o berica nu se simte că o bericioaica băută pe gardurile din Ploiești pe la cine știe ce oră. Și cu ai tăi. Și mai dai dracu de curcani, că oricum sunt de-ai noștri, n'o fi foc dacă ne prinde și ei la una mică, nu? 

 În fapt... 

 
 Contează acești "ai tăi". Oamenii tăi. Poți să zbori pana'n Ibiza. Singur. Farmecul va fi 0. Nimic.
 Și de aici vedem cât de puțin contează unde ești. Din păcate doar oamenii pot face ceva, pot să schimbe ceva. Nu contează unde ești, ci cu cine ești, de principiu, mai frumos o să fie cu bajetii la carciuma'n sat la Viorele, decât cu 3 colegi de la facultate la masă în pub la Oktober sau la restaurant în Ramada.
 Nu se simte la fel. Nici nu'i la fel.
 
 Ca să închei frumos:
 
 Mergem unde vrea scula noastră, facem ce vrem, dar tot la origini ne întoarcem, și acolo unde rădăcinile sunt bine înfipte e cel mai bine, indiferent ce de vor spune unii sau alții.
 Așa că data viitoare când vrei să pleci, că "e mai multe oportunități, locuri de ieșit, persoane de văzut, fetițe de f#tut..." nu te gândi UNDE se întâmplă asta, ci CU CINE vrei să trăiești toate astea.
 
 Altfel nu prea are rost. Are, dar mai puțin decât ar fi putut avea. Alergăm o viață după ce PUTEM vedea, ci nu după CE SIMTITM când vedem acel ceva cu cine trebuie!

Ceva Demo asa, ca sa pun si poza personala la articol :D!

 
 

Cum ne comportam in trafic?

Dragi Melteni,

 Mă numesc Alexandru și sunt un fericit posesor de Ford Fusion din 2006, o mașină nu foarte veche, nu foarte nouă, nu prea fițoasă, nici de băgat grămadă în REMAT. O mașină de bun gust pentru un începător, aș zice. 

 DAR NU ASTA E IDEEA! 

 Articolul ăsta face trimitere la mine și la alți oameni de bine care se așteaptă ca absolut toată lumea să acționeze după o conduită aparte. Legislația... Din câte am auzit, asa'i zicea. 

 Luăm un exemplu stupid de simplu: 

 Eu sunt tipul din mașina roșie, un băiat bun care dorește să meargă la dreapta ( puneti'va în locul celui din mașină). 

 Cel de pe drumul principal este un meltean cordit fără educație. Acesta vrea să vireze la dreapta  (pe drumul pe care sunt eu).  

 Aici se naște întrebarea: 

  

 De ce, domnule țăran cu 2 clase, nu SEMNALIZEZI această schimbare de direcție, cu 50 de metri înainte de destinație, dacă tu mă vezi că aștept pe stradă aceea că TU să treci de mine, că eu să POT ÎNTRA pe strada principală, stradă pe care TU rulai și pe care eu aveam timp să intru, cât timp tu virai într-o altă direcție... 

 Dacă TU, dragule, nu semnalizezi, EU voi pierde timp, că tu să îți miști hoitu' țărănesc la dreapta, fără să anunți în prealabil, adică sunt nevoit să pierd timp ca nu e un cretin în stare să anticipeze niște treburi normale în trafic (dacă mă vezi că semnalizez cred că e clar că nu vreau să îți arăt că mi-am împodobit mașina cu beculețe...)  

  

 Ce putem noi, oamenii de bun augur să facem? Cum dezvățam gloata asta de cioflingari de 2 bani din prostia lor extraordinară? Ce este de făcut? 

 Vom reveni cu alte articole pe subiecte ce țin de trafic, în curând, momentan avem unul pe țeavă despre pericolul la care ne expunem în anumite situații (observații pe care le-am făcut personal, când era să-mi iau adiu și de la permis, mașină, viață, tot ce trebe). 

  

De ce ne certam?

  Conștientizăm, discutăm .

1. Cauzele: 

  

 În general, aici putem înșira un trilion de motive, bune sau de toată jena. Dar câteva dintre ele sunt omniprezente. 

 1. Lipsa de comunicare. 

 2.Înțelegerea eronată a mesajului. De tipul:
 "Iubi, hai cu mine la sală" 

 "AI ZIS CĂ SUNT GRASĂ ȘI VREI DESPĂRȚIRE?!" 

 Fără o confirmare a mesajului din partea emițătorului, de tipul :"Vrei să spui că sunt grasă sau dorești să îmi transmiți altceva?" 

 3.Lipsă de interes asupra dorințelor celuilalt împreună cu necomunicarea acestui fapt. 

 "Te rog să nu calci în rahatu ăla de acolo" *calcă în rahat* "De ce dracu ai călcat în rahat te-am rugat să nu faci asta...etc". Dacă ești genu asta de om, măcar spune'i celuilalt "Nene, eu o să calc în rahat indiferent de ce vrei tu, nu îți mai bate capul, pls!" 

 În cazul ăsta e posibil totuși să fie rost de ceartă și fără a doua parte, dar măcar dacă îi spui îl scapi de'un stres, știe să nu își mai bată capul cu mii de explicații și motive despre de ce e rău să calci în rahat, ceea ce este foarte ok, având în vedere că gandirea'i atât de scumpă azi (cred, că altfel nu îmi dau seama din ce motiv a devenit atât de rară...) 

 4.O porcărie făcută d'ampulea. Te'ai izbit cu capu de-o piatră când ai intrat în apă la mare. Evident că ești cretin și meriți să fie bătut mult penis de tine dacă ai reușit cumva să îți crapi țeasta cu o piatră într-un loc plin de apă și nisip. 

 5.Exasperarea. Când ai făcut deja de prea multe ori una dintre cele de mai sus, e foarte posibil ca fiecare mică scăpare să fie soldată cu un schimb aprig de replici nu'ntocmai drăguțe. 

  

 Scopul 

  

 Aici pot aminti un singur scop. Singurul scop real. Rezolvarea unei probleme, înțelegerea și soluționarea unor chestiuni ce țin de aspecte ce separă oamenii. Adică să se ajungă la un consens, urmând ca fiecare om să înțeleagă ce dorește celălalt de la el și să spună la rândul sau cât poate oferi din această, pentru a se mulțumi amândoi// #COMPROMIS în general. 

 Desigur, există și scopul ăla meschin: "Caut motiv de ceartă și îi dau jetu' pentru că pitong." 

 Dar acum nu ne referim la asta sau la similarităti. 

  

  

 De ce oameni sunt bătuți în cap cu scaunul? 

  

 Am revăzut împreună Cauzele și Scopul unei neînțelegeri, de ce apare și spre ce ar trebui să conducă. 

  

 Bine, cauzele generale, individual poți să te cerți că ai lăsat o șosetă gaurita'n frigider, dar asta deja nu mai e problemă mea și fiecare face cum consideră. 

  

 Voiam să ajung la omul prost, la dreptatea incontestabilă a omului prost, la autosuficiență distructivă și la validarea pe care o caută în alți proști. Pentru că un cârd de cretini are dreptate, chiar dacă nu are, doar pentru faptul că sunt o adunătură de idioți care cred în aceleași mizerii. Omul prost va crede că tu dorești să îi patrunzi și să îi clocești spațiul vital, echilibrul mefistoteric și mistic al vieții sale interesante, că te bagi să îi strici zen-ul și să îi freci karma la oo cu glaspapiru'! 

 Pățesc deseori ca dreptatea (adevărată, corectă,argumentată) să îmi fie contestată cu MIZERIE, cu argumente demne de băgat înapoi în cur de unde au fost scoase(cel mai probabil).

 Păi de ce e nevoie ca tu, mai mediocrule, să începi să bagi cacao fără lapte, când oricum sunt șanse de 50% să înțelegi că eu am dreptate și 50% să ne certăm ireparabil? 

  

 Asta e aiurea. Omul nu își da seama că tu îi vrei binele, că altfel nu ți-ai mai bate capul cu el. 

 (acum nu mă refer la discuții de genul "Fa'te copile inginer!" "Nu îmi place matematica!"   

 "Fă-te futu-tz Christosu ma'tii!") în care deja e vorba despre chestii care te definesc și nu pot fi schimbate, ci la noțiuni de genul "Nu te scărmăna în nas că îți faci nările cât fosă septică din fundu' curtii lu' mă-ta-mare de la țară". 

 Cel de mai sus e un exemplu, dar ați înțeles.  

 Ei, în fine, voiam să zic că omul nu își da seama că ceea ce îi spui ar trebui să îl îndrepte spre bine, în general, ci vede doar un bulangiu care vrea să îl scoată din bula lui de înțelepciune.  

  

 OAMENI BUNI! CRETINII MEI! DRAGI DEȘTEPȚI! Înțelegeți, pentru numele Marelui Arhitect de Univers, că dreptatea nu este de partea argumentelor scoase din cur, că fără compromis nu s'a ajuns niciodată nicăieri, că dacă cineva îți atrage atenția nu îți vrea răul, ci ȚINE LA TINE, că altfel avea o mare durere în anus referitoare la ce rahaturi spui/faci/zici. 

  

 Închei aici, momentan. Amplu subiect. Dar fără înțelegere, pot să scriu una bucată milion de pagini, oricum nimeni nu înțelege nimic. 

   

Intimitate de bloc // Salut sau nu salut?

 De ce nu știu ce să fac? 

  

 Mi se întâmplă adeseori, când cobor pe scări (stau la 5, cobor des, că am un lift după care stai 70'j de ani și 4 zile să vină, indiferent că e la 10 sau la 6...) pe lângă faptul că toți vecinii porcini și nesimțiți lasă ușa deschisă să facă curent și să scoată mirosul de mâncare din casă (și îl lansează cu neobrăzare în scara blocului, ca să miroasă tot plebeul talentul gastronomic inegalabil al melteanului) observ de multe ori vecini cu ușa de la intrare deschisă.
 
 Ce fac atunci? Să îl salut, parcă nu prea ar merge să mă uit în "ograda" omului... Ce o zice crestinu', că mă uit la el în casă, că vreau să îi fur, cine știe ce are în cap... Așa că prefer să nu îi zic nimic, dar dacă mă vede când cobor și zice că nu's educat...
 
 În același stil, la  țeră, vezi omu'n curte și îi dai cu bunaziua, că așa se face, dar pe același principiu te uiți în curtea omului, la avutul și agonisirea lui de 3 generații și-un sfert. Dar dacă nu îi dai cu salut, trage concluzia că "A lu' Liliana" e un nesimțit needucat...
 
 Ce să facem mai? Nu e bine de nici o culoare, ce păcat...

De azi se scrie cu diacritice!

Emotie de toamna prin ochii unui trecator.

Vedem oare?

Dimineata, dupa lungi discutiuni, revin spre casa. La rasarit. Ce frumos.

Vad in sfarsit frumosul dintr-un oras innecat in blocuri gri si strazi mult prea aglomerate de masini parcate.

Lumina diminetii lasa reflexii albastrui in geamurile numeroase, ce vii par blocurile! Parca cerul insusi se revarsa cumva peste cladirile astea. Lasa o mica bucatica in casa fiecarui cetatean adancit in somnul cel de toate zilele. Si ce frumos e. Turez masina mai mult decat trebuie pe strazi inguste, Vartejuri de frunze multicolore animeaza un oras adormit in noxele si miile de ganduri ingropate in somn. Si ce frumos e.

Nu deseori se intampla sa vad, cumva,candva, ce frumoase's lucrurile simple. Si atat de veridice. Se intampla in fata mea si splendoare faptului in sine ma minuneaza si infioara cumva. Eu vad, dar oare catora le este dat sa vada frumusetea ingropata intre betoane? Simplitatea prin care natura isi spune cuvantul, trairea simpla a prezentului neintinata de realitatea cenusie. Strazile gri maturate de frunze galbui, galbejite, simplitatea si frumusetea mortii ce da culoare vietii.

Renaste.

Un rasarit de milioane, cum sunt toate rasariturile. Doar ca pe'asta il vad si il percep altfel. Din noapte prinde viata ziua de mii de ani fara ca vreuna sa zica vreodata "piua". Ce simplu. Majestic, enorm, conform cu natura, legal prin legile universale. Se intampla si atat. 

Cati apreciem de fapt lucrurile astea? Sa prindem un rasarit dupa o noapte plina de nectar si o viata plina de venin. Si sa nu ne pese ca e asa si nu altfel. Sa vedem pur si simplu lucrurile exact asa cum sunt,simple, atat de mici dar totusi atata de mari, de insemnate.

Ne trece viata. Sau noi trecem prin ea. Nu mai vedem ce e frumos. Ne cautam fericirea in lucruri, sau oameni. Si ce gresit e.

Ce e frumos e aici. Si aici a fost si aici va ramane. 

Incercati. Poate candva macar pentru o secunda veti vedea ce am vazut si eu azi. Si veti simti.

Minunat.

Asocieri // De ce suntem superficiali?

"Ce voce buna are tipul asta, sigur e si frumos..."

Pentru inceput, astazi discutam cu prietena mea despre Ricky Martin (era o meldoie la radio, ca nu discut asa aiurea de Ricky Martin, ce dracu...) si printre altele, pe langa faptul ca i-a laudat vocea, si-a exprimat si dezamagirea asupra faptului ca este gay. Atunci mi-a picat mie nitel fisa, deci am pus intrebarea intrebarilor: "DE CE?"

"Ca era foarte frumos si imi placea foarte mult de el." -> Ei, pe langa micul mental breakdown pe care l-am resimtit (nu), mi-am dat seama de faptul ca oamenii fac asocieri intre foarte multe chestii, in special femeile. 

(A, si ca oamenii au o dubioasa placere de a resimti ceva sentiment, emotie, ceva, pentru vedete sau persoane la care nu vor ajunge niciodata...OAMENI BUNI, SUNTETI MASOCHISTI?)

Da, exemplu de trupe de cretini, fara nici un talent, dar care au "look-ul" ala de vis pentru pasarici in floarea varstei, One Direction si alti asemenea.

De ce nu apreciem talentul artistic? Trebuie sa aiba oarece imagine, sa faca cine stie ce, sa arate cumva, sa aiba barba nici prea lunga, dar nici deloc, sai ii straluceasca dintii in soare, sa poarte ochelari de soare Ray-Ban, nu Versace.

Dar vocea, faptul ca el canta bine? Deja "miezul" se pierde in detalii.

Arta ar trebui sa fie doar arta. Eventual cu un nume, semnatura celui care o produce. Fara alte detalii estetice. Credeti ca artistele astea de carton, aparute ca ciupercutele dupa ploicica au aparut datorita vocii? In nici un caz, din pacate.

De ce suntem superficiali?

Asociem. Pe de o parte, nu stim sa recunoastem ceva frumos fara sa ii asociem o mie de lucruri. Modelele sunt modele ca sunt frumoase, ca au ceva ce atrage priviri sau pur si simplu indeplinesc niste cerinte pentru ceea ce fac.

Muzicienii folosesc instrumentele ca pe o a 3-a mana(sau a 4-a, sau cate or mai fi), cantaretii...canta.

Si cam aici ar trebui sa se opreasca toate aprecierile. Strict acolo unde trebuie sa ajunga, nu sa divagheze peste tot. Haine, machiaje, masini, swag, gang-bang, smecherie la cutie.

E o situatie deja obisnuita, imaginea vinde. 

Dar din pacate, ne vinde si noua din creiere si ne lasa goi. Nu mai stim sa apreciem ceva pentru ceea ce este, ci pentru ambalajul in care se prezinta. Canta frumos, super. DAR STAI! E frumos rau! Are carbasanu de un metru! Se imbraca de la Bricostore! Si-a cumparat cel mai nou model de Lada '98! Ce cool.

Stati asa, omu' doar canta. Restul e bla bla.

Ce societate trista si de consum. O sa ma apuc sa bat babe cu ciocanu peste degete. Cu un ciocan de la Bosch. Pun pariu ca oamenii vor asocia crima cu firma, cumva, intr-un fel, mai ales daca specific ca am ales acest ciocan pentru ca are o textura speciala care innmoaie osul de baba si il face numai bun de ciocanit!

Nu e ca si cum trebuie sa intelegi doar faptul ca un cretin s-a gandit la o porcarie, trebuie sa o desfaci pe bucati.

Ce adunatura trista suntem!

"Ma mai gandesc..."

Sa vedem pe'unde ne'ncadram//

Prin prisma experientelor proprii si a celor traite de mine pana acum (da, am 18 ani, si contrar asteptarilor, pot sa spun ca am vazut cate ceva pana acum) omul, fiinta rationala, are stilul sa'si gaseasca scuze pentru ce face, sa vada partea goala a paharului, sa se gandeasca cum ar fi fost daca in loc sa faca lucru X ar fi facut lucrul Y.

Asta prin prisma faptului ca ai fi putut  sa alegi in momentul acela. Si ai ales. Ai ales X. Si acum vrei Y.

De ce?

Din pacate, din observatiuni, am constatat ca viata te pocneste peste mufa foarte des si fara inteles, fara motiv. Dupa 2-3 episoade de genul acesta, incepem sa ne facem probleme cand luam decizii. Ne e frica, nu intelegem pe unde sa ne-aruncam. De obicei privim in ansamblu (sau nu, daca esti cretin, faci cum te taie capu' fix aiurea, poate ai noroc) si ne gandim cum se va materializa ceva'ul, daca facem asta in felul acesta.

Da nu prevedem nimic de fapt. Totul se poate risipi in cateva secunde.

Si devenim nesiguri. Suntem o generatie de oameni nesiguri, avem totul ca sa ne informam, putem sa citim nenumarate site-uri, bloguri, surse de stiri si absolut orice inseamna informatie specializata.

Dar prin prisma atator aspecte ce ofera siguranta, omul a uitat ca elementul surpriza e dat dracului de actual si exista peste tot. Si dupa o deceptie de genul, devenim nesiguri. 

Din pacate, ne place se credem ca alegem corect pe baza unor considerente solide (sau, revin, daca esti idiot nu iti trebuie nici considerente, nici solide, alegi oricum, orice). 

Dar niciodata nu renuntam la a spera cumva ca varianta Y va putea fi si ea cumva inclusa , ca o varianta de back-up. 

Revenim la revenire revenind cum revine orice reverie in mintea ce o reveleaza. Cum ar veni, ne uitam la capra vecinului care e mai frumoasa ca a noastra.

Doar ca vecinul nu e vecin, vecinul suntem noi, si capra nu e capra (evident, daca nu cumva intepretezi textul asta intr-un anume fel...), ci e alegerea.Alegere ce ar fi putut fi a noastra la momentul oportun.

De ce regreta oamenii, de ce nu se gandesc de la bun inceput ce si cum? 

V-a fost dat sa aveti experiente de genul? Mie sincer da. De atunci, prefer sa aleg agale, sa iau problema la rumegat (ca boul.) si cand o comit, sa fie pe viata.

De aia cand ma intrebi :"Te bagi la o sesiune de spart samanta si baut vin?" inainte de o zi importanta, nu voi zice niciodata "NU." 

Nici "DA!". 

Ci "Ma mai gandesc.". E ca un mecanism de oprire a evenimentelor pentru scurt timp. Este exact cea mai de pret comoara, castigam timp ca sa luam hotararea potrivita.

Voi va mai ganditi, sau va aruncati cu capul inainte?

//Loller

Una de la mine pentru voi!

Inca un baietandru cu blog // De ce sunt aici, cine sunt, ce fac.

Salutari, sunt Avram Alexandru, am 18 ani, am terminat liceul in Ploiesti. 

Da, nu sunt la facultate, sunt in asteptare pentru la anul (si la multi ani).Nu, doar pana la anul. Probabil la anu' pe vremea asta vom face un mic update.

• Voi folosi aceasta platforma exact sub forma unui jurnal online. Vreau sa zic ce ma taie capu', si poate chiar sa gasesc oameni care sa se identifice cu asta.
• Nu, in nici un caz nu voi scrie punctual pe o tema, despre gastronomie, masini, beauty-vrajeala si alte cele. Pur si simplu simtiri si diferite evenimente trecute prin filtrul gandirii proprii.
• Nu va compatimesc, nu scriu motivationale, nu vreau sa ma compatimiti, nu ma intereseaza banul gros scos prin reclame intruzive si alte porcarii de genul acesta.
• Posibil sa folosesc limbaj indecent uneori, cand situatia o cere. Accept orice fel de comentariu, atata timp cat nu e 100% paralel cu orice inseamna subiect.
• Consider ca majoritari in tara asta sunt cretinii, needucatii, nesimtitii si dobitocii. Imi voi permite sa ii numesc cum doresc pentru ca nu sunt de acord cu mine sau imi provoaca disconfort, referitor la evenimentele relatate. In rest sunt un om impartial ce alege ce e bine si ce nu, trage concluzii si toate cele in functie de argumentele primite.

De retinut:

• Imi plac ideile. Alea proaste. Daca ai avut o idee proasta, fii sigur ca eu am avut-o inaintea ta:D.
• Nu imi plac caracterele omenesti. Vom avea multe posturi pe tema asta.
• Tind sa fiu misogin. Asta se incadreaza la deprinderile omenesti, vom avea si aici destule de scris.

Si nu imi place sa ma lungesc aiurea, deci ne oprim aici. O sa merite efortul de a urmari cu ochiu' flexat ceea ce va aparea.

Cu dragoste, stima si respect, Avram Alexandru, Xtra Loller si alte pseudonime.