luni, 26 decembrie 2016

"Mwie la ăștia care fac bine ca să-și facă reclamă!"

 Am văzut că de câteva zile umblă pe internet, în special pe Facebook, articole care critică noile virale cu oameni care dau cadouri și mâncare săracilor, "în spiritul sărbătorilor", dar fac asta filmați fiind.

 De acord, e greșit, dar nu condamnabil. 


 Sunt de accord cu baetii și fețele care au această părere, este într-adevăr de o moralitate destul de îndoielnică să faci bine doar când chestia asta "prinde" la public, ca să mai faci rost de niște followeri și poate ceva subscribes pe youtube.

 DAR!

 Având în vedere cât de rar se face bine în lumea asta, apreciez orice gest, de orice natură. Îmi închipui că după ce se termină de filmat, nu se duce nimeni să le ia cadoul din față oamenilor amărâți. Într-un fel, scopul de a face o faptă bună este oarecum împlinit. Oamenii ăia sunt mai fericiți, ăștia cu filmulețul și-au făcut rost de nițică publicitate gratis, oamenii care vizionează se simt împliniți că există bine pe planetă. Toată lumea fericită? Absolut.

 Oricum, la cât rău există în lumea asta strâmbă, rău ce nu este arătat nicăieri, sau dacă este, nu este blamat cu atâta venin, mi se pare deja puțin deplasat să îi acuzi pe'ăștia care mai fac și ei ceva cât de cât nobil.

 Întâi hai să rezolvăm cu terorismul, cu crimele, cu toate dereglările psihicului uman, apoi putem să ne luăm și de ăștia de postează videoclipuri în care fac fapte bune.

 Atunci poate ar avea și rost și scop, și ar și schimba ceva.

luni, 19 decembrie 2016

Dragi părinți, întrebați-vă și copiii!

 Una scurtă despre drumuri în viață de la unu care s-a ars.         (metaforic, perverșilor.) 

  


 Am specificat în primul articol de pe acest blog că sunt unul din fraierii ăia care nu au fost în stare să intre la facultatea la care "și-au dorit". În cazul meu, această "dorită" facultate a fost medicina.
 
 Medicina a fost pentru ai mei ca un scop încă din momentul în care a fost ritualul ăla strămoșesc de "tăiere a moțului", când pruncu' alege dintr-o tavă 3 rahaturi care cică o să îi influențeze mai mult sau mai puțin viața.
 Da, mi se pare de o prostie cruntă să îți închipui că soarta e cea care îi mână pruncului mână în momentu' ăla, ci nu curiozitatea lui care e mai mare pentru unele obiecte decât pentru altele.
 Pentru mine a fost o seringă. Un creion (sau pix) și încă ceva. Oricum, seringă.
 
 Și de aici au început să se contureze visele alor mei. Care vedeau în meseria asta ceva nobil (este, normal, dar doar atât.) pe care EU îl voi face pentru că EU am ales asta în totală cunoștință de cauză când aveam sub 2 ani și eram conștient de existența și faptele mele cum este o gazelă luata'n țintă . Super, iau decizii proaste de când mă știu, aparent. De fapt de când exist, că de știut nu mă stiam😂.

 Am trecut de introducere, hai să aruncăm un ochi în restul situației. Îl scoatem mai târziu, când o fi de concluzionat. 


 Și am crescut ca un prunc bun. Și am fost și frumos educat, și nu am dat nici în cap, nici nu am făcut dalea prea rele. Dar Nu am avut niciodată tangente cu medicina. Doar în limita articolelor referitoare la diferite probleme pe care le-am întâmpinat. Și poate și timpul petrecut prin spitale din varii motive.
 Dar nimic în rest. În schimb, vizibil, îmi plăceau alte lucruri. Să descopăr. Da, oricărui prunc îi place să descopere chestii.
 Mi-a plăcut să descopăr tâmpenii de tot felul, să inventez, să repar, să inovez. Nu, nu am descoperit ce gust are rahatul de om, cum au făcut alții pe la câțiva anișori, dar pot să zic că eram unul dintre cei ce cunoșteau destul de multe pentru vârstă lui.
 
 Doar că nu toate treburile astea au trecut neobservate pentru ai mei. Ei știau una și bună. Copilu' se face medicinolog. Și mi-au inoculat asta multă vreme în minte.
 
 Au urmat perioade mai "negre" și din una în alta am început să mă educ singur, autodidact, cum s'ar zice. Să caut și să înțeleg.
 Cu cât știu mai multe, cu atât sunt mai liber. Și nu îmi plăcea că nu am nici un cuvânt de spus niciodată despre cât de bună e medicina, ce salarii vor avea doctorii, ce tare e viața în spital și cât de puțin îmi doresc eu asta... Prin liceu am observat că nu suport chimia. (pe bună dreptate, sunt atât de degeaba la materia aia că aveam probleme chiar și când intrau părțile de matematică.). Și prin discuții le mai spuneam cât de nașpa îmi e cu materia asta, dar lamentările mele treceau neobservate. Nu că am luat notă mică la test, ci că nu îmi place nimic din ce înseamnă și include această materie.
  
 A venit a IX-a, am pus prima obtiune pe bio-chimie. Da, am intrat. La filo-engleză. Din nou, ajung altundeva. Mă puteam transfera ușor, aveam "susținere" din toate punctele de vedere, dar am fost ales președinte în colegiul din care am făcut parte. Și am considerat ca dacă am reușit cu ajutorul clasei mele ar fi corect să rămân în clasa aceea. Și așa am făcut.
 Încă ceva care m-am îndepărtat de "țelul" prestabilit. Nu a prea contat. Nu conta că nu mă interesează nici biologia nici chimia. Deja eu alesesem!
 Ce, îmi plac româna, istoria? Rahaturi. Sociologie și alte umanisme dastea. La gunoi. Medicină. Okei.
 Și am făcut pregătire de m-am spetit la mizeriile alea de Bio-Chimie.
 Pentru BAC nici o zi de pregătire. Și l-am luat, 8.12. Aș fi putut să îl fi luat cu 8.60 dacă niște băieți mișto nu îmi scădeau 1.40 puncte din lucrarea la istorie la contestație (pentru că cine are noroc are până la capăt). Și da, am luat și un 10 la o materie umanistă, printre celelalte notela BAC. Din ce am învățat singur și nu cu prea mult timp înainte.
 
 Și la facultate am picat grandios. Pe listele de așteptare. Dar am picat.
 Și atunci am zis că nu îmi mai rup creierii în 2 încă un an pentru un vis care nu e al meu. Că poate intru. Și o să am șansa să îmi petrec 10 ani în slujba umanității. 6 prin facultate și 4 că rezident. Da, viață frumoasă. Doar că nu îmi plac oamenii bolnavi, triști, în suferință. Poate nu mă deranjează să intervin și să ajut. Dar nu îmi dedic viața studiului a ceea ce au creat alții, fără să îmi pot aduce aportul.
 Nici nu vreau să ajung un nou Burnei care inovează ... masacrând oameni.
  
 Până la urmă am discutat. S-a terminat cu "visul" cel mare. Sec, într-o seară. Acum pot să fac ceva mai apropiat de mine și de ceea ce îmi aduce mulțumire.
 Da, poate am pierdut cea mai sigură meserie, bănoasă, respectabilă și nobilă, dar m-am câștigat pe mine în schimb. Și mă prefer pe mine în locul unui doctoraș cu bani și respect care nu face cu pasiune ceea ce face.  

Concluziunea.

 Dragi părinți și viitori părinți (probabil că majoriatea oamenilor care vor avea răbdare să citească polologhia asta până la sfârșit vor dori să se inmulteascala un moment dat) încercați să vă observați copilul. Toată viața lui este, la vârstele mici, doar o competiție cu sine însuși, o cale nebătuta către cunoaștere. El nu știe nici fizică, nici matematică, nici română și nici microeconomie. E imposibil să știe de atunci ceva concret.
 
 "Vreau să fiu astronaut!" e doar felul lui de a spune că astronauții fac cele mai interesante chestii din sfera lui de înțelegere.
 "Vreau să fiu gunoier!" înseamnă că respectă curățenia, că i se pare infam să vadă mizerie și un mediu' înconjurător canceros și că ar preferă să facă chiar el curat decât să fie nevoit să vadă astea.
 Nu, nu înseamnă că el chiar dorește să facă asta (bine, uneori chiar dorește asta, dar dorințele astea se vor exprima pe la 14-15 ani și mai puternice că atunci când era mic, va avea și explicații, se va vedea că își da interesul în direcția respectivă).
 
 Observați-l și încercați să înțelegi ce îi place. Nu zic că dacă îi place să facă curat în casă să îl încurajați să devină lucrător la salubritate. Dar vedeți cum se descurcă cu botanica, cu ecologia, cu domenii conexe ajutorării mediului, cercetării în domeniul stopării poluării etc. Dacă la vârstele mai înaintate îi va placea asta, asta este ceea ce i se potrivește. Susțineți-l, ajutați-l.
 Îi place joaca pe calculator? Încurajați-l să facă și ceva util cu calculatorul. Poate o să observați că îi place să studieze vastă lume a tehnologiei și deja îl vedeți informatician.
 
 Comunicați cu el. Constant. Îi place noul cerc de lectură în care s-a înscris? Îi se par utile cursurile de ECDL în care l-ați înscris? Consideră că se dezvoltă personal ca voluntar la doctorul veterinar din oraș?
 Dacă da, înseamnă că v-ați atins scopul. Împreună.  

 Relația din familie va fi detensionată. Cum poți să fii deschis (în calitate de copil, adolescent,când toate sentimentele și emoțiile sunt amplificate și reamplificate și totul pare dramatic și fără sfârșit) cu niște persoane care consideri că te constrâng? Toate aceste discrepanțe îndepărtează mult părinții de copiii lor. O relație neplăcută în familie nu va conduce niciodată la ceva bun, pe nici un plan, cu atât mai puțin în planul dezvoltării personale. Și poate că intră la ce facultate ați vrut voi, dar dacă între timp s-a apucat de fumat angro și de droguri ca să își aline durerea, facultatea aia de viitor deja nu mai e un eveniment așa de fericit, având în vedere că viitorul se scurtează extrem de mult.
 
 Și poate că nu vei face exact ceea ce îți place 100% toată viața ta, dar clar vei ajunge acolo unde ți-ai propus la un moment dat. Și poate o să ajungi și astronaut și președinte. Totul depinde de ține, Atâta timp cât nu te plafonezi într-un job infect pe care îl practici pentru banii de vacanță și o existența nefericită, meciul a fost deja câștigat, îți urez să ajungi în top la nivel de campionat.
 
Cam asta a fost.
  




joi, 15 decembrie 2016

Metamorfoze

De unde până unde? 

 
 Tema de azi este schimbarea. Sub toate formele și aspectele ei. Gândurile au plecat în direcția asta văzând astăzi pe drum o familie care trecea printr-un loc nemarcat.
 
 Probabil va întrebați ce legătură are asta cu metamorfozarea sau schimbarea. Ei bine, nici o legătură, doar că după ce i-am văzut pe idioții aia m-am gândit la cât de strâmbă e lumea în general și cum "se schimbă unii'n târfe de nici nu-ți vine să crezi".
 Da, eu eram în mașină, ei îmi săreau în față ca o ceată de inconștienți.

  

 Tipologiile. Sau tipologia. 

  Am cunoscut până la onorabila mea vârstă multe categorii de oameni. Și din partea "de vază" și din cotloanele alea "de cartier" și niciunii nu au trezit nimic mai mult sau mai puțin interesant în mintea sau în simțirile mele.
 Parcă toți au aceeași paloare emoțională. Cumva fac parte cam din aceeași tipologie de oameni. Și aici nu ținem cont de bani sau de poziția socială.
 
 

 Ce legătură e între vrăjeală de mai sus și "metamorfoză" 

  

 Toți pe care i-am cunoscut până acum s-au schimbat. Ba dar toți. E și vârstă asta dramatică în care absolut totul căpăta o importantă ieșită din comun.
 "Mi-a scris mesaj la și 3 minute, dar eu i-am dat la fix... Face treburi dalea rele cu cineva, nu mă bagă în seamă" și alte mizerii de genul ăsta.

 Bărbații au devenit femei, comportamental vorbind. Băieții cu vână în ei stau și subînțeleg ei de fapt ce ai vrut tu să spui. Nu, "mă cac în chiuvetă" devine metaforă, nu o simplă amenințare căcăcioasă. Măcar de ar fi asta problema. Toată lumea are impresia ca le știe pe toate, toți fac tot de capul lor (destul de prost) fără să mai întrebe, fără să se asigure că e chiar așa cum cred ei. 
  
 Gagicile devin din simple prințese dramatice adevărate regine ale dramelor. Dacă nu se aruncă pisi în fața mașinii pentru tine nu te iubește. "Mă sinucid dacă nu vii înapoi!" Bine boss, îți cumpăr eu sfoară, da mă lași să te filmez. Totul căpăta o importanță astronomică.  
  
 Toată lumea vrea să impresioneze prin mizerie. Și ce e din mizeria se împute. 
  
 E trist să vezi că mergi într-un sens ascendent în timp ce toți dobitocii merg pe direcții descendențe. 
 Și mai nașpa e că mulți din dobitocii ăia erau cumva când erați pe aceeași lungime de undă. 
  

Se naște întrebarea!


 Ce ne schimbă? De unde pleacă toată tărășenia? Educație? Ciudat, dar cândva toți gândeam cam la fel, făceam cam la fel, nu aveam orgolii mizerabile și nici păreri ridicate la rang de argument irefutabil. 
  
 Ghertoii cu care odinioară ieșeai la o sămânța corectă în fața blocului acum au principii de viață, chiar dacă odinioară înjurau babe la interfon noaptea. 
 Tovarasu' care îți mânca din palmă acu e șmecher de când și-a găsit o păsărică care îl ține sub papucel mai ceva decât ține un sutien cupă A o țățică cupa D. 
  
 Nu zic ca e rău, poate unii consideră că s-au maturizat. Dar partea proastă e că nimic din ceea ce afișează nu le este caracteristic. Te caci pe tine că ești un om nou, dar ești doar același rahat mai bine ambalat. 
  
 Și întrebarea ar fi... ne naștem ipocriți sau devenim de-a lungul vieții? 
  

 Eu personal sunt același coclit de acu 5 ani, +-alcool și tutun, +-ceva cunoștințe, +-câteva experiențe în plus față de vremurile alea. În rest. Tot nesimțit, tot nemulțumit. 
  
 Oameni care se jură că sunt cumva. Dar schimbă asta după ce ai dispărut din preajma lor. E normal? 
 Oameni care scuipă și huiduie fără încetare. Apoi pupă și ling mizeria de mai devreme. E normal? 
  
 În general, problema e că ne înrăim. Dar asta nu ar trebui să ne facă să ne călcăm în picioare principiile. Ori dacă tot nu avem, măcar să nu le mai afișăm cu atâta superioritate în fața "plebeilor". 
  
  
 Pe sfârșit, va urez vouă, dragilor care va simțiți în aceste rânduri, un călduros penis peste mutră. 
 Mai reflectați.  
 Schimbarea nu e rea, dar după cum a spus un poet contemporan. 
  
 "Cine-și uită asfaltu', nu-și merită saltu'!" , da, Rappa.  







luni, 12 decembrie 2016

Bună seara, România, Bună seara, București!


 De ce? 
 
 Da, toată lumea postează în legătură cu acest subiect. E imposibil să dai mai mult de 2 scroll-uri pe facebook și să nu vezi vreun: "N-o să le PSD tine!" ori "Unde iera tineri frumoshi și liberi era pe pârtie, schiau!"

 Dar este un subiect care m'a interesat, încă de la locale, încă de când am buletin de major și îmi pot exercita un drept fundamental.
  
 Dreptul la alegere// 
 
 De ce alegem?
 Avem intr'adevar acest drept, sau e doar sare în ochi de la băieții deștepți ca să ne țină liniștiți?
 Vă place să vă căcați pe voi că faceți și că dregeți, dar rezultatele să fie mereu aceleași?
 Cine e de vin
ă?
 Cine se presupune că e de vină?
 De ce nu recunoaște nimeni că suntem cu toții de vină?
 "În cercul meu s-a votat doar USR și (eventual) PNL, cum se poate?"-> adevărat, cercul tău e al tău, câteva zeci sau sute de oameni, dar treaba asta se aude de la atât de mulți oameni încât chiar ai zice că s'a votat masiv anti-PESEDEI.
 Cei ce au schimbat România la Revoluție NU reprezintă NIMIC pentru unii.
  
 Am enumerat câteva întrebări mai sus dar îmi voi permite, având în vedere că îmi permit orice, să le răspund mai jos. 
 
 Există o masă uriașă de oameni în țara asta care NU a fost prezentă la revoluție. Care NU cunoaște ce înseamnă REVOLUȚIE, oameni de bine de la țară sau nu, bunicii noștri, simpatici, cu istorisiri și povești despre timpurile alea apuse cu CAP-uri, cu partidu' și informatorii. Cu locuri de muncă asigurate și bani îndestulători.
 Dar ei nu știu. Nu au avut televizor, nu au avut radio, iar dacă le'au avut, nu au avut cultura necesară să înțeleagă ce se întâmplă. Au înțeles că e o mișcare. Și dacă o face toată populația de 'telectuali de la București, e de bine, că ăia e deștepți, merge! 
    
  Dar după BUM'ul ăla, totul s'a întors la normal. Cine e de ales, că acum cică putem să îi și alegem! Cine dintre ăștia de îi știam ? Păi dacă e, îi alegem tot pe foștii, că știm că ce au făcut au făcut bine! 
  
  Ce, mineriade,  da'i dreaq de studenți  de  generație de depravați, 'au meritat .  
 Nu râdeți, așa gândesc  dintre bătranii noștri. Nu ne-o spun...Pentru  familie, tradiție, dar unii dintre bătrânii noștri își frecau palmele la TV când au văzut incidentul din COLECTIV, cum nenorociții ăia se închinau Satanei,  cum se adeveresc vorbele preoților? De ce au ars? Meritau! Meritau!   
  Nu nepotelu' care mai ascultă și el dalea, dar pe care îl spăl la fundulica de la 1 luna, el e doar într-o fază, se maturizează și se potolește, dar nenorociții ăia, nu! 
    
    

    
  Mă rog, acesta e electoratu'. Dar ei aleg. Respect. Ei chiar fac ceva (nu schimbă ceva , dar măcar votează să nu se schimbe nimic). 
  


 Revin la ce am întrebat mai sus, îmi răspund singur pentru că // 
 1.De ce alegem?
 2.Avem într-adevăr acest drept, sau e doar sare în ochi de la băieții deștepți ca să ne țină liniștiți?
3.Vă place să vă căcați pe voi că faceți și că dregeți, dar rezultatele să fie mereu aceleași? 
4.Cine e de vine?  
5.Cine se presupune că e de vină? 
6.De ce nu recunoaște nimeni că suntem cu toții de vină?
7."În cercul meu s-a votat doar USR și (eventual) PNL, cum se poate?"  


  1. Pentru că vrem să se întâmple altceva decât până acum. Sau să nu se întâmple altceva.

   2. Nici nu știu. Fie cum o fi, știm bine cum cei din noile partide, USR de exemplu, au trimis oameni pe teren în Teleorman, și pe ici și pe colo. Să vorbească cu populația, să le ceară păreri, să orice. Oamenii nu sunt mulțumiți, dar așa e vorba de la primar, dar așa e împământenit. E doar o formalitate.  Dreptul ăsta e doar o formalitate pentru unii, buletinul lor de vot se rezumă la o singură alegere.  
  Atunci de ce mai încercăm să schimbăm prin atâtea mijloace, dacă chiar nu se poate? Chiar au încercat.

Degeaba, trandafirul are ghimpii prea lungi și numeroși să ne smulgem mâinile din tufișul istoriei ciumei roșii. Și mai ales, mâinile bătrâne și brăzdate de vremuri și greutăți ale bătrânilor. Cât să mai suporte, mincinoși peste tot, s'au resemnat și acolo au rămas.

 3. Sigur că vă place. Klaus era răul cel mai mic, l'am ales, a făcut o laie mică. Tehnocrații au avut prea puțin timp să facă ceva, parcă nefiind destul că au avut așa puțin timp, au mai făcut și câteva gafe (Ministrul Sexeyyyy al Sănătății, etc). Ținerii fac spume și spoturi pe internet, dar aleg fix să stea acasă( Da, exemple de persoane pe care le cunosc).  Olimpiada Națională de Căcat pe Scaun e pentru noi, suntem profesioniști. 

 4 .De vină suntem toți. Și ei și noi și ceilalți. De vină e umanitatea. De vină e corupția, de vină e dualitatea umană și nesimțirea unui partid de penali care face 50% într-o țară din secolul 21, 2016.  Când văd asta, vina chiar e irelevantă. 

 5. Se presupune că sunt de vină ținerii.  Nu, 10% e destul. Nu e mult. Dar e destul pentru un partid ridicat în mai puțin de juma de an. Doar că nu e încă suficient. Dar este ceva. Revenim cu forțe proaspete, băieți. Stați așa, că abia am început. 

 6. Pentru că oricum nimeni nu recunoaste nimic niciodată, mereu e de vin
ă altcineva.

 7 .Da, asta e o întrebare fără răspuns. Probabil că cercurile voastre, dragii mei, nu se întind până în Desesti, Poienile de sub Munte și alte sate din acestea pentru care internetul e la fel de relevant ca buda din casă care st
ă in fundul curții.

 Link-urile sunt ceva melodii frumoase. Poate vă mai amintiți. 
  
 Bună seara, România, Bună seara, București!