Despre sărbători fericite. Sau nu. Odă pentru ce ar fi putut să fie.

Din diferite cauze nu am mai avut nici starea și nici cheful necesar să va îndulcesc zilele și nopțile cu vreo capodoperă literară prin acest mijloc online de exprimare, așa că am lăsat-o baltă o perioadă. Nu doar pe blog, cât și pe pagina de instagram. 

Poate e vorba de timpul puțin și super agitat pe care îl petrec eu cu mine, poate a fost vorba de faptul că deși e puțin, îl dedic în special pentru a-mi trăi viața in mediul real și tot ce gândesc a rămas, o bună perioadă, la stadiul de gând.

Dar acum câteva zile m-a stârnit un lucru, unul destul de trist pentru cineva, în oarece măsură și pentru mine, dar incomparabil cu simțirile și trăirile acelor oameni.

E iarnă, sunt sărbători, e voie bună si lume fericită.

Da, în general cam așa e. Cu unele excepții. Am început cu o paradă corectă pentru 1 decembrie. Frumos, da, bănuiesc că nu e nevoie să vă amintesc că apreciez această dată, deși nu apreciez modul în care lumea "apreciază". Multă ipocrizie, multe zâmbete, mult respect. Dar puțini oameni. Că pe 2 iarăși vreți să emigrați și să plecați și considerați România groapa de gunoi a Europei.

Da, sărbători, cadouri, luminițe, colinde, bani aruncați, reclame la Cola cu nen-tu Crăciun, nașterea Domnului, reduceri, timp pierdut prin mall, filme, netflix and chill cu gagică-ta. Da, avem tot tacâmul aici, fără nici cea mai mică dilemă. Mereu e la fel. Dar nu pentru toți.

Acum câteva zile, unui tare bun prieten, i-a murit mama. Mama lui, care l-a crescut și toate cele, bănuiesc că știți și voi ce face o mamă. Mamă a 5 copii, o femeie de nădejde, iubitoare, veselă, prima la petreceri și cu o caterincă pe ea femeia, eheh, la mine-n generație rar mai găsesc, că toți sunt șmecheri și toate sunt figuriste și se iau prea în serios. Femeie de viață, de lume, cu care râdeai când era de râs, plângeai când era de plâns, vorbeai când era de vorbit. Prietenă bună cu maică-mea. De principiu pot să zic că am petrecut și eu ceva timp pe lângă ea.

O clipă a întinat o viață întreagă.

Femeia, având 5 copii, iar 4 din ei având și ei la rândul lor neveste și unii, la rândul lor, alți copii. Dată “x” din decembrie, pentru toți, e o tragedie. O tragedie ce s-a transmis de la ei către femeile cu care au ales să-și împartă viața, o tragedie recurentă an de an, deși mulți ar spune că timpul le repară pe toate. Da, cei mici nu vor mai știi, poate, cum a fost. Dar mama și cu tatăl lor vor avea, până la sfârșitul zilelor lor , bucuria puțin știrbită. În fiecare an, de fiecare dată, cu copiii lor în mall, la film, ori când vor merge în vacanță sau când se vor vedea cu toții, familia reîntregită, la masa de Crăciun, vor știi că la masă ar fi trebuit să mai fie un loc. Un loc care este, din păcate, sortit lipsei, o lipsa veșnică. Și ei nu sunt singurii. Și din păcate nu sunt nici ultimii, nici primii.

Durerea ce există nu poate fi explicată, aruncată în niște rânduri pe un blog de mâna a 2-a, așa că nici nu vreau, nici nu încerc.

Tot ce vreau să vă transmit, dragii mei.. Înțelegeți că uneori unii oameni sunt puțini mai triști chiar dacă majoritatea este fericită. Și dacă vi se pare că fețele lor posomorâte vă strică starea și vă aduc aminte că viața nu e roz și nu-i ca în reclame, nu uitați că pentru anumite persoane din lumea asta viața este puțin diferită.

Mulțumiți cerului, divinității, naturii, karmei sau cui doriți voi că aveți șansa să vă bucurați de momentele astea la capacitate maximă. Să vă bucurați astăzi și mâine de clipele ce vor veni sau au trecut, să vă bucurați că viața, bună sau rea, a avut grijă de voi, a avut grijă să nu vă ofere cadou durerea morții celei mai importante persoane din viata voastră.

Și să vă bucurați și să radeți cu glasul tare și zâmbetul larg. 
Căci nimeni nu știe dacă, poate, acestea sunt ultimele momente în care o  faceți.

Festivalele și SATANA/BELZEBUT/BAPHOMET

 Doamne, generația din ziua de azi...se închină acestor zeități întunecate, chemate și redate prin muzici ce încătușează spiritul și sufletul... 

  

 Bun, v-am făcut atenți, nu? Să trecem la subiect. 

  

 Într-adevăr, aș fi putut scrie ceva similar cu ce e mai sus, puțin mai dezvoltat și mai ofensant, dacă aș fi avut cu un creier jumate mai puțin. Dar nu e chiar așa. 

  

 Ce înseamnă să fii un om bun? 

 Mă cunosc de 21 de ani și ceva. Sunt un tip destul de păcătos din punctul de vedere al decalogului. Râvnesc la ceea ce are aproapele, sunt invidios uneori, nu întorc obrazul să îmi mai iau o palmă, iau numele Domnului în deșert uneori, mă rog rar, spre deloc, merg la biserică rar, spre deloc. Nu am o relație apropiată cu Tatăl Nostru.  

  

 Îi spun rar ceea ce mă apasă. Dar El știe că am motive să le fac pe toate cele de mai sus. Doar e omniprezent, omnipotent, nu?  

•  El știe că Eu nu sunt un om rău. Știe că Eu sunt o parte din El și sunt, în primul rând, om. Râvnesc la ce e al altuia pentru că societatea asta m-a învățat, așa că doresc și Eu.
•  Invidios sunt, pentru că uneori încerc cu tot dinadinsul și, totuși, altul reușește prin mijloace... neortodoxe. Sunt invidios pe succesul lui, invidios că Eu am muncit și am fost cinstit, iar el a reușit așa. Dar eu tot cinstit voi rămâne. 
• Iau numele Domnului în deșert uneori. O fac și greșesc, dar nu o fac cu sufletul. Vorbele sunt vorbe.
•   Mă rog rar, pentru că Eu am încredere în Mine, eu sunt El, pe El îl invoc în mare nevoie, în rest Îl laș să aibă grijă de cei care au mai multă nevoie.
•  Merg rar la biserică. El știe că Eu în El cred, căci cei de pe aici din lut s-au făcut și tot din lut le e sufletul, vor bani și harul le lipsește. 

 
 De ce am scris cele de mai sus? 

 Asta a fost o introducere. Și sunt total serios. Cine mă cunoaște știe că nu sunt un tip religios.  

  

 Bigoților, încetați, sunteți departe de a fi perfecți! 

 Mi-am recunoscut greșelile. Sunt împăcat cu ele și o să le comit în continuare. Pe alea de acolo și altele. 

  Dar dacă Tatăl meu mă cunoaște:

 

•   Știe că de fiecare dată ajut un om în nevoie. Nu, nu glumesc, când văd că cineva chiar are nevoie, îl ajut. Nu pun poze pe Facebook, nu îmi fac reclamă. Nu am nevoie de aprobarea nimănui, nu dau doi bani pe ea, o fac pentru omul acela și atât. 
•  Știe că pot renunța la multe pentru un prieten. 
•  Știe că sunt cinstit și prefer să îmi iau palme ca om drept în viață, decât să mă ridic pe spatele unora pe care îi nenorocesc. 
•  Știe că intervin să ajut când se întâmplă ceva în jurul meu, că nu sunt indiferent. 
•  Știe că în ceasul nopții, pot număra mai multe gânduri bune decât mulți concetățeni pierduți în delirul furiei din motive puerile. Cum ar fi festivalele sau alte manifestări "neortodoxe" apărute în societate în ultimii ani. 

 Și acum va întreb pe voi, ipocriților: 

 Când ați fost în stare să treceți pe lângă niște oameni îmbrăcați cumva, machiați cumva, care făceau anumite gesturi, fără să îi judecați? 

 Când ați putut întoarce celălalt obraz în momentul în care un "anticreștin" a îndrăznit să vă contrazică părerea? 

 Când ați ajutat cu adevărat pe cineva? Fără să conteze ce crede el sau ea. 

 Când ați ieșit de la biserică și ați văzut o fată lovită de un "bărbat" pe stradă ați intervenit? Ați încercat măcar să fiți acolo pentru ea?  

 Când v-ați amintit să zâmbiți și să fiți fericiți? Sau voi nu faceți asta, voi aruncați cu ură și sobrietate în toate direcțiile, că urmează fericire în Grădina Edenului. 

 Sunteți niște ipocriți, niște nesimțiți, niște falși predicatori care trebuie să înțeleagă lucrul ăsta. Trebuie să înțelegeți că ce faceți voi nu e sub nici o formă calea corectă. Nici ce fac eu. Dar eu cred și știu că atunci când fac bine, o fac din suflet, atunci când fac ceva rău, nu o fac din plăcere, iar atunci când greșesc, ÎMI ASUM. Tatăl meu știe. Și tatăl meu de pe pământ m-a învățat că în viață, oamenii maturi RECUNOSC CÂND AU GREȘIT. Și Tatăl meu ceresc cred că asta a vrut când ne-a oferit liber arbitru. Să nu fim niște sclavi, niște închiși și încuiați. Dar să ne asumăm.

 

  

 Haideți acum să veniți să îmi spuneți cât de trist va fi, că voi arde în fundul Gheenei. Vă rog. dar vă garantez că Tatăl meu știe că Eu am fost măcar real. 

 Am ascultat muzică care mi-a plăcut în mod ASUMAT și m-am distrat cum am știut mai bine și mai frumos. Am râs, am plâns, am iubit și am urât ascultând-o. Și apoi m-am întors și am făcut ce am știut mai bine. Am fost un om bun.  

 Dumnezeu e un tip de treabă. Dumnezeu ascultă de toate, pentru că el nu judecă, idioților. Dumnezeu știe că fiecare lucru e special în felul lui, că de aia le lasă pe toate împreună sub același cer. Dumnezeu știe că dacă ascult muzică din aia, dacă mă îmbrac așa sau dacă vorbesc cine știe cum, nu mă face să fiu un nenorocit. Că un om înseamnă mai mult de atât.  

 E greu să nu fi prost. Mă chinui mult și de multe ori nu îmi iese. Dar voi sunteți de prea mult timp picați în groapă. 

  

 Vedeți-vă de treabă. Faceți mătănele câte vreți, închinați-vă la toate moaștele din lume și iubiți fals o centură de castitate care vă oferă o falsă satisfacție. Dar tăceți din gură, nu mai tastați, nu vă permiteți voi, ipocriți de 2 bani, să jigniți poate mii de oameni mai nobili, mai buni, mai reali și mai ASUMAȚI decât o să puteți voi vreodată măcar să gândiți că o să puteți ajunge. 

  

 Lichelelor. 

1 Mai 2019 hai-hui pe litoral

Partea cu plecarea.

Surpinzător, pe 30 m-am hotărât cu iepurașii mei de câmp să mergem în excursie pe litoral, să simțim nisipu'n pantofiori și să revedem minunatul litoral românesc, cu tot ceea ce îl reprezintă, alge, scoici, valuri, distracție, melteni, petreceri... În fine, cred că se înțelege. 

Bun zis, bun făcut, pe 30 la 06:00 ne vedem la benzinărie. Evident, pe la 06:20 îmi luam cafeluța aia blanao și așteptam pe cam toată lumea, singura persoană care ajunsese fiind persoana cu care oricum am venit eu. Ne-am strâns, am aranjat, am plecat, drum întins, autostrada, vreo 4 popasuri la dus, au luat băieții la micul dejun câte o sticluță corectă de Jameson si una de Jager la 20 ml, pe burta goală, ca să știe că merg la mare, și în vreo 4 ore eram acolo. Unde acolo? Păi eram la Constanța, și trebuia să ajungem în ceva apartament al unei cunostințe, doar că nu știam nici număru blocului.. și abia că știam strada, care era cumva înfrățită cu o altă stradă. În vreo juma de oră am dat și de blocuri, și de apartament, și ne-am și făcut comozi.

Seara de 30 aprilie.

După ce am frecat puțin menta la rece, am ieșit pe plaja (apartamentul respectiv este exact lângă o plajă destul de nou amenajată, deci, destul de liberă și curată) puțin... Bine, nu eu că mi-a fost lene, dar așa ca idee, ne-am îmbrăcat conștiincios si am purces spre Vama Veche. Evident, șofer nu am fost eu pentru că mă sarutasem deja cu vreo 2 doze de bere și din considerente foarte bine cunoscute nu mă puteam urca la volan cu mintea încețoșată de aburii grei ai alcoolului (evident, nu aveam nimic, dar ieșea la ECHILOTEST, cum ar zice orice analfabet corect). Da, să zicem că masina era grea, oameni mulți, nu eu la volan, stres la kilogram, gropi peste tot, imbecili pe străzi. Rețeta perfectă ca să mi se accentueze calviția cu 101%. Dar aia e, am ajuns acolo, se stătea în coloană de-aș fi zis că drumu-i deja parcare. Chiar se înainta greu. Până la urmă am ajuns și am și parcat pe o străduță chiar pe lângă pietonala principală (merci Doamne!). 

Și hai să mâncăm ceva. Unde? La Canapele, că am mancat bine până acum cât am mai ajuns pe acolo. Și am stat. Si am stat. Și ne-au adus ăștia meniuri. După 20'j de minute. Am zis că o fi de la aglomerație, au multe comenzi, dracu să ii pieptene. Și a venit dupa înca vreo ora să ia comanda. Am stat, că discutam ceva, bere aveam de acasă, am zis că dacă tot am stat atâta, să mai stam. După încă vreo 45 de minute a venit cu comanda. Ne-am făcut cruce, au mâncat ăștia (că eu nu mi-am luat nimic, ca băgasem cipsuri talpa) și apoi m-am dus să discut cu chelnerița. Am aflat că a mai plâns doar de 3 ori în ziua aia. Da, fata părea competentă.

Băieții de la "La canapele" și în general toți băieții care angajați oameni fără experiență doar pentru că nu cer salariu...vedeți că după vreo fază din asta vă cam pleacă din clienți. Nu zic că eu, dar ca mine au mai fost câteva zeci zilele astea, și vă garantez că în sezon mai vine la voi fix ANAF-ul să vă întrebe de sănătate, că în rest nimeni.

În fine, am mers pe plajă, am stat nițel, am făcut câteva poze corecte cu sorică la apus si aia a fost. Pe un prieten de-ai mei l-a apucat criza de hernie de a zis omul că s-a rupt in 2. Hai să chemăm ambulanța, că nu e a buna. Mers pe la spital, stat pe acolo. M-am băgat în vorbă cu gardianul, mi-a povestit cum era când era plecat pe vase de croazieră... În fine, am plecat înapoi la Constanța, pe la vreo 10 și ceva. Am ajuns, am stat la povești cu încă vreo 2 din ai mei până dimineață. O seară relativ reușită, și în proporție de 99% corectă pe toate planurile!

Seara de 1 mai.

După ce ne-am trezit dimineața, pe la 12 cel puțin, am stat puțintel la taclale și am pus seara la cale. Am rămas din nou în apartament, pe balcon de data asta, la o vorbă lungă, sărăcia omului, cu un prieten cu care mă văd tare rar, în timp ce restul s-au dus pe plaja să lenevească la soare. Am admirat 2 domnișoare care încercau să coboare o râpă, am râs și mi-am făcut omletă cu ulei stors din cartofii prăjiți de la mec. Da, se poate, nu e normal, dar e realizabil! Au ajuns și ăștia, am băgat o comandă corectă, ca să plecăm plini de data asta... și la drum dragii mei. Cu mine șofer tura asta. Că eram prea treaz ca să nu șofez și ar fi fost păcat. Și am ajuns. Iar am lăsat mașina, tot acolo, ce să vezi, zici că aveam locul închiriat, nu parca nimeni. Și la înghesuială tati. Străzile pline, nu am loc nici să exist, ne ținem unii de alții, direct trenulețul în marea pestriță de oameni care era vis-a-vis de Marea Neagră (și între noi fie vorba, că a fost Marea Galbenă la ce dezmăț a fost pe lichide ce trebuiau scoase și afară la un moment dat). Am fost o tură pe zona Expirat. Atmosfera, nu zic nu, pentru ca ne simțeam noi bine, ca Disc Jockeyu era la pământ. Schimba melodiile de pe YouTube sau ceva de genul ăsta, că era la pământ cu tranzițiile. Am făcut frumos. Apoi o tură in Mandala. Unde era efectiv imposibil să gândești cu mintea ta, că trebuia să fie cineva acolo care să îți îngrămădesc până și firul gândirii... dar totuși. Muzica ceva mai bună, tranzițile mai profi puțin, deja era alt nivel. Pe la 5 am purces spre casă cu o scrumieră la purtător și vreo 3 pahare căpătate. Atâta risipă de veselă nu am mai văzut de multă vreme, sincer să fiu!

Per total, pe 2 am cam zăcut, somnel toată ziua, mers să cumpărăm ceva mâncare, drumuri pline pe zona Constanța, ne-a prins și o torențială care s-a transformat în grindină... apoi spre noapte am plecat. Și plecați am fost, vreo 5 ore pe drum, viteza mică, somotei mare la purtător.
Să merite? Da, a fost frumos, a fost distracție, a fost lume liniștită, nu au fost bătăi, nu au fost nici evenimente neplăcute, cu excepția herniei tovarășului. Fețe frumoase și zâmbitoare, oameni bucuroși că după o perioada lungă de examene, învățat, serviciu, deadline-uri, iau o mică pauză. Una bine meritată!

De ce îţi pierzi timpul?!

 Fiind într-o perioadă inactivă și destul de închisă, contacte "calitative" relativ reduse cu oamenii, în sensul în care schimbam păreri referitoare la generalități și prea puține discuții lungi și personale, fiind obligat de circumstanțe obiective să stau "la vatră", am mai pierdut și eu timpul...
 Atențiune! Cititul/antrenamentul sau activitatea de învățare nu sunt pierderi de timp! Dar vizionatul de seriale și făcutul de biluțe din mucișori cam la "pierdere de timp" se încadrează. 
 
 A, și să nu uit. Scroll-ul pe facebook/insta/twitter...Astea's cele mai ale dracului.

 De ce e plin peste tot de animale și meme-uri?! 

 Îmi mijesc ochii poate chiar și 1-2 ore pe zi scrollând Facebook și Instagram și tot ce văd sunt câini bătuți, câini salvați, câini cu pui, câini care cască, câini care se uită, pisici care (WOWOWOW) merg, pisici care (PAMPAMPAAAAM) scot limba (da, pisica scoate limbuța ca să se șteargă la bot, ceva absolut logic și natural), hamsteri care învârt roata, elefantul ăla de la circ care a scăpat după naiba știe cât timp de înveselit oameni și a fost împușcat, având privirea aia disperată și tristă și...hai că o știți și voi, nu aveți cum. Vai ce dureros. Pierdem minute, ore.. la ce bun? 

 OK!, animalele e viața ta și îți fac ziua mult mai bună, totul pare roz și realitatea nu mai e crudă, poți trece mai ușor cu vederea bulangii de colegi care te iau la mișto, bărbatu' care îți da bătăiță acasă sau hoțul de buzunare care te ușurează de câteva acte și câteva "poze" cu ilustrul poet național: Mihai Eminescu. 

 Dar ce facem cu meme-urile? Bă, da, unele sunt amuzante, porcoase, sunt mișto dacă ai o minte perversă, au sens și îți pun neuronu la contribuție. Apoi apar pozele explicate în fel și chip, miștouri făcute de Trump, de Kim-Jong-Un (sau cum s-o scrie, chiar nu stau să caut), Dăncilă și surplusul ei de abecedar, Dragnea și bine-cunoscutul său păr facial. 

 Dar unde e creierul folosit în toate astea, unde e procesul de gândire, unde-s jocurile de cuvinte? 

 Râdem de toți pitpalacii ăștia, dar nu pentru că e amuzant, ci pentru că sunt idei simple, de la oameni simpli. Apropierea lor față de noi e cea care joacă rolul. Distribuim ceea ce vedem ca fiind aproape de ceea ce am face și noi. Diferența fiind că ei au avut ideea mai înainte. 

 Câștig de cauză? Zero ( 0 ) 

 Trece timpul. Nu mai discutăm idei, discutăm "dume", nu mai tragem concluzii, doar hrănim iluzii. Râdem de o realitate bolnavă, credem că manifestările astea afectează pe cineva. 

 Dacă ar fi pe așa, hai să îmi iau și eu un camion de bani și să fac ce mă tăie capul, ca apoi să mă ia toată opinia publică la mișto. Diferența e că eu am și banii și puterea și ce mai vreți voi. Iar voi râdeți a proști. Și pierdeți timp gândindu-vă ce insultă și ce mare brânză ați realizat voi și cât de afectat sunt eu. Nu sunt interesat de ce aveți de zis, iar voi în loc să o faceți cum trebuie, stați de glume. Pot să zic că am câștigat pe tema asta. 

 Nasol e sentimentul de trecere a timpului, că la un moment dat trece ziua și proștii de care râzi sunt tot bine la treaba lor.

Bagi seriale grupa mare?

 Acum, ăsta e trendul, încercam să ne condimentăm viața prin "viețile" altora, să ne imaginăm cum ar fi dacă... sau dacă noi am fi făcut mai bine ce fac persoanejele pe care le îndrăgim atât. Asta chiar e în regulă, după o zi plină, vine exact ca un desert bine-meritat. 

 Mai grav este când ziua aia a fost plină de seriale. Lâncezești afundat în vieți inexistente. Urmărești miliarde de imagini, pierzi ore importante. Urmarea nu e niciuna, sau cel puțin eu nu am întâlnit încă pe vreunu' profesor doctor docent în medicină după vizionare intensivă de Dr. House sau Doctor G. medic legist. Mai sănătos e să stai cu prietenii la o vorbă, cu familia împreună, să mergi o fugă la munte, să joci puțin fotbal sau un sport de orice fel, de fapt. 

  

 Hai să nu mai lâncezim. Era o vorbă mare: "Nu mai sta, că-ți stă norocul!"și se vede că ne cam stă. 

Vise și visuri. Viața bună și iluzia unei vieți bune.

 Da, e frumos acasă, îmi era dor să stau mai mult de 4 zile legate, mulțumesc de întrebare. Sunt în ceva practică, așa că îmi pot odihni (aproape) liniștit trupescu-mi trup prin zona de domiciliu.
  După prima sesiune care a fost (puțin) cam prea diferită de restul actelor mele școlare (dacă învățam pentru BAC cum am învățat pentru asta rupeam Prahova'n 5) am ajuns în sfârșit și în practică.

 Păi bine, dar de ce "Vise și visuri", și care e diferența? 

 Ideea a pornit de la ceea ce văd prin oraș, în zilele de practică. Oameni cu diferite probleme. Tineri, bătrâni, drogați rupți și căzuți prin oraș, bețivi care umblă cu copiii nemâncați după ei, dau ultimii bani luați din cerșeală pe alcool fabricat în cadă. Da-l dreacu de copil, că se crește și singur, îi crește stamina și bara de respect dacă aleargă singur după mâncare (aviz jucatorilor de GTA😅). Și altfel nu știe. Și se apucă să dea în cap și să buzunărească de mici. Sunt frumoase poveștile cu copiii care se ridică din sărăcie și ajung oameni de vază, dar sunt puține. Adevărul e că majoritatea ajung pleava societății.

 E simplu să fii dependent. Cel mai ușor mod în care scapi de sevraj e să redai doza potrivită. O dată, încă o dată. Banii vin și se duc, trăiești doar prin vise. Dar nu mai ai visuri. Nu îți permiți, având în vedere că realitatea e doar un șir de evenimente nefericite. Plină de bătăi, scuipați, amenzi, aresturi și lipsă de respect la adresa ta, o actuală ființă umană căzută în dizgrație. Nimeni nu îi mai înțelege pe oamenii ăștia. Dar și ei știu, se mulțumesc că sunt înțeleși de pahar și de dozaj.
   Comunicând cu ei, i-am umanizat, nu mai sunt doar "boschetarul de la colț" sau "betivu'de pe Farcaș". Sunt oameni, au un nume, s-au născut într-o zi. Au o zi de naștere și ei, se bucură poate că le-a mai trecut un an de amărăciune, poate blesteamă că încă sunt în viață, poate realizează în ce mizerie au ajuns, poate se blamează că încă nu au ieșit. Nu știu. Dar știu că și ei sunt oameni. Din păcate știința nu e tot una cu interesul. Nu mă interesează că sunt și ei oameni. M-ar interesa dacă ar dovedi că sunt buni de ceva. Actualmente se predică că fiecare e bun la ceva. Dar se omite partea cu doveditul.
 
 Astăzi, un tânăr născut în '99, mai mic ca mine, deci, cu vreo 2 ani, urla la oameni pe stradă, era într-o stare cel puțin sinistră. Ajungem la fața locului o dată cu salvarea. Da, era drogat. Băiat din ceva centru de plasament. Întins pe targă, delira, nu era în stare să scoată ceva cuvinte inteligibile. Pentru acest sub-om, o persoană care avea nevoie de salvarea aia poate a murit. Un om de bine, un cetățean util societății așteaptă în zadar pentru că e nevoie de salvare ca să care un drogat la spital. Unde probabil vomită pe câțiva doctori, scuipă câteva injurii că e deranjat, iese, iar peste 3 ore e tot acolo, cu dozajul pregătit.

 E important să ai visuri. E important să lași visele în somn, iar în realitate să clădești pentru visuri. E o realitate violentă și nedreaptă, lipsită de empatie și răbdare. E o realitate în care ambulantierii gândesc la pleava asta ca la simplă carne de tun. "În 2-3 luni se curăță, măcar nu mai stăm după ei. ; Ne întâlnim cu el peste o vreme după vreo supradoza și aia a fost."Și ăsta e adevărul.
  

 Ai grijă ce alegi, toate sunt imposibile până ți se întâmplă ție. 

 E tare să te uiți la filme, e fantasmagoric să privești documentare, e mirobolant să citești articole pe net. E simplu, sunt alții, sunt alții care au pățit, sunt alții care sunt la dezintoxicare, sunt alții care au rămas fără casă de la jocuri de noroc, sunt alții care se aruncă în fața metroului din cauza datoriilor și sevrajului. Aruncăm un emoticon trist și mergem mai departe. Nu înțelegem nimic, pe scurt.

 Ne hăhăim peste tot și despre toate, memes, pamfleturi, emisiuni de calitate îndoielnică, seriale și mizerii. Dar realitatea e aia de afară. Și se întâmplă. Și e mișto să bagi un cui când te duci în discotecă. Poate e chiar indicat să tragi o linie din ingredientul secret al domnitei "Coca-Cola" de pe la mijlocul secolului 20. Dar e un pas. Și pas după pas s-ar putea să ajungem în partea cealaltă a baricadei. Uneori visele sunt mai frumoase decât realitatea, de aia le căutăm cu atâta ardoare, le dorim peste măsură. Sunt exact ceea ce ne trebuie. Și asta ar fi total în regulă, dacă nu am trăi într-o societate care e nevoită, vrând- nevrând, să aibă grijă de toți. Și într-o lume în care visele sunt atât de aproape, cine mai are nevoie de visuri?  

 Lasă artificialu' pentru alții. 

 Măsură în toate. Conștiința nu e cel mai bun prieten chiar mereu, dar e tot ce avem și tot ce ne poate ajuta într-o mică sau mare măsură. E păcat să o aruncăm la gunoi. Nu de alta, dar tot ea înmagazinează amintirile. Pe care presupun că fiecare le dorește. Și dacă e greu, și când e simplu, și când merge mai bine și când merge mai rău...
 Asta a fost doar o notă de subsol pentru gândurile care nu mi-au dat pace astăzi. Căci privind mai de aproape lucrurile devin reale.Devin deranjante. Și să fiu al dracului dacă nu mi se pare jenant să stai rupt în 2 întins pe o targă și să nu poți să îngâni o vorbă? Sau să căzi pe mijlocul trecerii de pietoni...

 Oare de mai mult nu ești în stare? Nu poți mai mult? Prizonieri închiși afară. 

Pe sfârșit de an, despre cum să NU mai fii în 2019!

 Despre ce scriem astăzi? 

 Rezoluții? Nu, nu despre asta e vorba, că dacă ești băiat deștept poți să te hotărăști acum ce vrei să schimbi și să o faci chiar în momentul imediat următor.

 O să scriu despre ce se mai vede prin zona (necrepusculară) mea de confort și voie bună. 

 Îți place să îți exprimi opinia ironic și să fii sarcastic în orice împrejurare?  

 Nu o mai face! Din cauza oamenilor ca tine (ca mine, dealtfel) nu putem avea ceva frumos în viață.

 Ia uite ce frumos, s-a împodobit orașul, în centru e plin de luminițe, ia uite ce brad înalt, ia uite ce se bucură copiii și ce spirit al Crăciunului și-a făcut culcuș în atâtea persoane, văzând ornamentele și retrăind poate vremuri demult apuse sau realizând ce viață frumoasă și câte lucruri avem de primit și oferit.

 Dar NU, trebuie să apari tu, să îți bați joc, să te plângi că nu e TOT ORAȘUL plin de luminițe. Păi băi asta, dacă ar fi fost orașul plin de luminițe, începeai să comentezi că "Ce dreacu fac ăștia din consiliul local cu banii în loc să îi bage în SPITALE ȘI ȘCOLI?". Cum? Ți-a fost oferit destul încât să fii mulțumit, dar tu nu ești, tu meriți mai mult? Atunci fă în așa fel încât să obții, nu să te plângi și să îți bagi picioarele în muncă altora. Vrei schimbare, aduci schimbare. 

 Judeci, pentru că e simplu să generalizezi? 

 Nu mai face asta. Nu îți face cinste, în relație cu oameni puțin mai inteligenți ca un lighean, o să pari prost, sau, cel puțin, destul de superficial și nedemn de luat în seamă. Ai aflat că un fotbalist se îndoapă cu droguri, mănâncă cocaină pe pâine și cristale de meth la micul dejun? Nu, nu toți fotbaliștii sunt niște drogați notorii, deși au bani mulți (mult mai mulți ca tine, probabil, invidiosule). Părerile globale pot fi valabile doar dacă te referi la un domeniu, nu la persoanele care îl alcătuiesc. Și când spun asta, spun că părerile "luabile în seamă" pot fi despre un domeniu, că e evident că sunt subiective, și deci, dezbatubile. Dar aici voiam să ajung, una e să dezbați pe baza unor informații globale despre ceva, alta pe baza unor informații singulare despre personaje care sunt parte din problemă.

 Discuți despre fotbal, nu despre jucători.

 Ți-o arzi edgy? Citești mult? Vrei să pari important și dai citate? 

 Nu mai face asta, dacă tu nu ești omul care să se identifice 100% cu asta. Pentru cei ce te cunosc o să pari cel puțin penibil. Nu, nu îți schimbi viața în acest mod. Schimbările se văd. Se văd "pe tine", nu trebuie să te lauzi cu faptul că vrei să le faci, că ai să le faci, că ești în cursul realizării lor. 

 Înainte să postezi un pasaj dintr-o carte doar pentru că e interesant, gândește-te...chiar ai înțeles ce transmite? Chiar vrei să îți însușești principiul ăsta? Propovăduiești dragoste pentru că asta crezi sau pentru că ai citit prea mulți filosofi și prea multe romane? Vezi că ești în viața reală, și oamenii e răi și nu ai nici banii nici timpul pe care autorii și filosofii le-au avut când au putut ajunge la atâta relaxare psihică și sufletească pentru a plăsmui poveștile astea frumoase. 

 Așa că ori ești hotărât să o faci și o faci singur, ori ești doar un ipocrit în căutare de atenție. 

 Te-ai săturat să fie așa, așa că te vei schimba ca să fie altfel! 

 Nu! Mai gândește-te. Perspectiva, dragul meu! Aia trebuie să se schimbe! Eu unul am devenit mult mai nervos și irascibil (poate sunt pe ciclu sau ceva, nu îmi dau seama încă...)  așa că trebuie să lucrez la asta, nu eram chiar așa! Dar nu e vorba de aluat, ca ăla e bun, doar că se adună chestii, spuse sau nu, regretate încă din fașă sau spuse prea târziu. La sfârșit, nu mai contează. Nu te schimba doar pentru că alții sunt altfel și pare mai simplu. Fii tu, originalitatea e singurul dar de la divinitate cu adevărat important. Fă totul în felul tău și persistă. Nu vei da greș, îți promit! 

Am destule dar vreau mai mult!

 Da! E ok, dar aici se strică modul în care vedem astea. Că nici tu și nici eu nu ne simțim bine cu adevărat pentru ceea ce avem, MUNCIND ȘI ZBĂTÂNDU-NE CU ZÂMBETUL PE BUZE pentru ce vrem să fie. Nu, ne simțim aiurea, ne facem procese de conștiință, ne gândim cum ar fi dacă. Nu, nu și nu. Ca să merităm ceea ce ne dorim trebuie să facem exact ceea ce am scris mai sus. Restul sunt doar vorbe în vânt, ne stricăm singuri viața și stările sufletești. 

  

 Per total, vă urez un an nou FERICIT și PLIN DE ÎMPLINIRI PE TOATE PLANURILE. Uite că ne-a mai trecut un an împreună și încă nu mi-a scos nimeni dinții pentru toate inepțiile pe care le debitez sau scriu!

 Ah, și încă ceva. Nu te împrumuta de la IFN-uri fără să citești EXTRAORDINAR de bine contractul ăla.