Sau de ce facem nenumarate "mutari" cu valoare exprimata pe termen scurt
O sa scriu cu fara diacritice, din simplul considerentca e un flux de ganduri care'mi inunda scafarlia pe la 7 dimineata si nu am nici un chef sa modelez/remodelez textul in www.diacritice.ro.
SPOILER: Asta e un text lung fara vreo finalitate relevanta, deci daca nu aveti timp de pierdut aiurea, nu il cititi.
Nu il mai corectez, il las exact asa cum l'am scris, imi cer scuze pentru eventualele greseli de scriere.
Pur si simplu, noi ca oameni ducem o viata comparabila cu mizerii stupide, superficiale, trecute prin filtrul gandirii altora ce au un scop precis dinainte prezis tot de altii.
Adica exact ca joculetul pe care l'am specificat in titlu,
L'am ales pentru ca'i ultimul jucat. Asta si alte jocuri de teapa lui.
Avem un chenar si niste bombonele mici mici si dulcele dulcele in el. Boon.
Avem un scop, sau facem "x" puncte sau sa ducem fructele pana in josul chenarului ca sa castigam nivelul, Perfeect.
Si un numar limitat de mutari interdependete, ce pot schimba cursul jocului in functie de noroc sau ghinion. Aici deja diferentele devin insesizabile si am picat pe'un piedestal de egalitate cu scopul vietii omenesti, chestia aia care trece pe langa tine cand esti prea ocupat sa te gandesti la toate rahaturile care probabil nici nu se vor intampla. Pseudoscopul de fapt, ala impus si privit ca un ideal de'o mana de oameni. O mana mare, de oameni multi.
Cum se intampla treaba aceasta?
Pai e simpleanu, preluam principiul de joc si il introducem in viata, Sa facem "x" puncte sau sa ducem fructele in fundu' chenarului. Adica sa fim niste cetateni ideali si sa facem ce trebe' facut ca sa mearga treaba bine.
Vedem cum bomboanele alea pot fi aranjate in perechi de 3, 4 sau 5. Evident, daca e perechea din mai multe, produsul final va face mai mult.
Si prin asta intelegem alegeri. in joc ne gandim cum sa facem cum sa dregem ca sa iasa cum a zis nea' programatoru', sa facem combinatiuni de 4 sau 5 bucati si cu ele sa spargem norma. In viata ne gandim prea mult ce si cum sa facem, ca sa spargem norma, dar alegerea, momentul, punctul 0 al deciziei trece pe langa noi, Apoi in joc constatam ca am am facut mutarea dar efectul nu e cel dorit, erau 3 piese acolo, nu 4, ca nu vazuram calumea, Adica am facut alegerea la repezeala si tocmai am dat cu mucii in fasole, nu e tocmai ce doream, in fond.
Alta data o gandim de la cap la coada, unde sa punem bomboanele ca sa iasa bine, Si le punem, dar jocul ne ofera dupa aceea fix cele mai inutile variante de combinatii, Si ne'am rupt creierii degeaba.
Asa cum in viata facem totul ca sa mergem pe un drum, gandim orice miscare, si dintr-o data se spulbera tot, un fotbalist isi rupe piciorul, un doctor is pierde cateva degete, eventual o mana, etc.
Dar avem mutari. Inca mai avem. Cum inca avem timp sa facem lucruri, mai e timp si depinde doar de noi si de viitoarele decizii, noroace, sanse.
Si vine si momentul in care ramai fara vieeeeti. Si trebe sa astepti ca ele sa apara, ori sa dai invitatiuni pe Facebook altor impatimiti ai unui joc de rahat.
Asa cum dupa ce faci treaba praf, astepti ajutor din alte parti. Care nu vine, chit ca il puteai da inapoi, nu apare.
Am scris un post lung cat o zi de post si nu am spus nimic, doar am facut o comparatie strupida dintre 2 lucruri si mai stupide, stiu.
Dar acum amintim princpiul de functionare si il corelam si raportam la noi. Si ne dam seama ca in acelasi mod in care telefonul ala smarfon de care nu ne putem despartii poarta pe display jocul 'cela ce ne scapa de plictiseala uneori sau ne umple de frustrare de alte ori e exact viata noastra vazuta prin ochii Marelui Arhitect si jucata in necunostinta de cauza ca un maraton nesfarsit de pacanele proaste ce se termina inevitabil cu un ecran plin de fructe si o vesnica rugaminte.
"Introduceti bani pentru a incepe jocul."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu