"Elevul tuns în Cuza."-Noua generație de inadaptați.

 Da, dragii mei susținători ai multiculturalismului, corectitudinii politice, feministelor, dragii mei susținători a tot ceea ce este corect și egal pentru toți,că toți suntem oameni și trăim în această lume roz și toți suntem importanți și... HO BOSS, glumeam. Panselutelor, hai la noroi, că urmează articolul.

 În primul rând, o poză cu mine de acum 2 ani, când eram în clasă a XII-a în Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza", Ploiești. Ca să știm cu cine vorbim și de la cine vine ceea ce voi spune în următoarele paragrafe.
 Pe lângă "Ce față de prost ai!" "Ești penibil *oaye!" "Comunist prost, de oameni ca tine trebuie să scape lumea!"  sper să începeți să gândiți măcar o secundă la ceea ce urmează.

http://ph-online.ro/eveniment/item/90807-doamne-fereste-o-profesoara-de-la-liceul-cuza-din-ploiesti-a-tuns-doi-elevi-in-fata-clasei-dupa-ce-le-a-masurat-parul-cu-rigla

 De aici a plecat toată drama acestui copil care a fost supus unui tratament calificabil la capitolul "Tortură secolul XVII". Mai exact, doamna profesoară comunistoida i-a ciopârțit codița cu o foarfecă. 

 Foarte urât din partea sa, de acord. O cunosc personal pe profesoara asta. Personal, nu îmi plăcea, nici nu îmi displăcea, îmi era total indiferentă, pentru că nu aducea nimic special. Probabil este o profesionistă în domeniul ei, dacă este de atâția ani în acest "colegiu" sau "liceu" sau cum se dorește el a fi. 

 Dar personal cunosc generația care este acum cu gura mare peste tot cu orice ocazie. Cunosc problema generalizată a "drepturilor fără obligații", a părinților care își răsfață copiii, a copiilor care neprimind nici o corecție din partea părintelui fac ce vor, orice gest al altora parându-li-se o insultă și o ofensă. Copiii care fumează de la 11 ani în spatele școlii și poartă discuții sexuale în te miri ce grupuri de puțoi apărute pe facebook. Asta ca să avem o imagine de ansamblu. 

  

 Idioții o să îmi spună că generalizez. Nu, nu generalizez. Adevărul e că profesoara aia a scos mult mai mulți profesioniști din mâna ei decât va scoate procentul de mici genii răsfățate până în gât. Și când târăști un om în presă în halul ăsta și îi denigrezi imaginea... Scuză-mă, ar fi trebuit să fie ceva serios.

 Cum văd eu problema 

 Am avut părul lung o bună parte din liceu ( să nu mai zic că am purtat și cioc), am "fentat" uniforma... și am fost mustrat de multe ori. Tatăl meu mi-a zis de multe ori o vorbă mare: "-Atâta timp cât vrei să ai părul lung, poarta'l îngrijit și încearcă să faci doar lucruri bune pentru clasă și pentru imaginea ta. Profesorii vor aprecia și te vor trata în consecință." De uniformă nu mai zic, că deja eram luat în vizor bine de tot, cu absențe și alte chestii.  

 Dar eu am făcut după cum am fost învățat de un părinte comunistoid. Și ceilalți profesori comunistoizi, culmea, au rezonat! Mi se specifica de păr doar dacă îl purtam în coadă "de samurai" ca băiețelul în cauza. Când era pieptănat și aranjat frumos pe spate, brusc, lumea era a mea. 

 De câte ori o dădeam în bară, încercam să îmi văd de treaba mea, nu dădeam fuga la mami și la tati. 

 Pun pariu că dacă copilul ăla era prins (e doar o idee, posibilă sau nu) cu țigara în bot în spatele școlii și își lua un catalog peste cur, nu spunea părinților despre asta nici până la 30 de ani. Chit că era juma de școală acolo să îl vadă. 

 Am fost "Președinte al Consiliului Elevilor" în Cuza 2 ani și am încercat să scot uniforma și eventual să umblu la regulament. Nu am reușit. Nu întru în detalii, ideea e că nu am reușit, dar cu toate insuccesele mele am înțeles că trebuie să îmi asum ceea ce fac. Imaginea mea este cum vreau eu să fie atâta timp cât NU fac parte dintr'o instituție, care are un regulament scris. Am semnat, îmi asum. Punct. Pace și liniște. Ce am făcut mai departe am făcut de capul meu și mi-am asumat o absență sau o notă proastă. 

  

 Copilul ăla s-a dus acasă supărat că și'a pierdut plusul de șmecherie câștigat în fața colegilor cu codița lui de ceapă și a început să plângă, cel mai probabil, că și'a bătut "diriga" joc de el. Părinții, cum e normal în generația asta de fricoși care nici nu ridică vreodată glasul la copil, să nu îl lase cu sechele, când au auzit că gălușcuță lor a pățit așa ceva, s-au autosesizat direct cu "media" asta de hiene în spate. Media care nu face decât să facă dintr-un răhățel o ditai mizeria ca să strângă rating ieftin (ca și angajații care se ocupă de asta, dealtfel). 

  

 Din păcate, în ziua de azi, toți idioții au dreptul la opinie. Și nimeni nu îi poate împiedica pe alți idioți să adere la acea opinie. Când idioții sunt mulți și se aprobă între ei, încep să aibă impresia ca așa e corect. Și așa se nasc discrepanțele. În loc să îl scoți pe idiot din mocirlă, el își găsește refugiul între ceilalți idioți care îl aprobă vehement. Și automat el are dreptate, tu nu, că ești un comunist prost. 

  

Mizerii care par glume, dar nu's.

" Dar oare de ce luăm în glumă absolut tot ceea ce ne înconjoară? Chiar nu mai contează părerea unui tânăr care ar putea avea nevoie de un psiholog pentru a nu se simți inferior în fața colegilor? Am ajuns să nu ne mai pese decât de ceea ce se întâmpla pe modelul vechi, ceaușit și distructiv?"


Asta scrie un om de televiziune local.
Mi-a curs o lacrimă. Și apoi m-am oprit din râs.

Eu prin asta înțeleg că părinții mei, ai tăi, ai lui, oameni crescuți în perioada comunismului, care au avut parte de nenumărate "tratamente traumatizante" sunt o târlă de inadaptați social, de oameni traumatizați, de oameni în mare nevoie de psihologi și terapie.

Tu așa îi vezi pe părinții tăi? Eu nu îi văd așa pe ai mei! Și pun pariu că nici tu, cititorule.

Pentru că nu sunt așa. Pentru că nici o palmă peste bot, nici 10 fire tunse cu foarfeca nu transformă un om. E om, boss, nu e panseluță, să conteze indiscutabil dacă îi tăi o frunză sau nu, existând posibilitatea ca fără frunza aia să moară, că nu își mai poate face fotosinteză.

E OM. Oamenii NU SUNT NIȘTE GUNOAIE BĂTUTE DE VÂNT CUM VREA VÂNTUL. Sunt principii și putere, sunt conștiință și adaptare. OMUL e ăla care are puterea să înțeleagă din experiență. Mi-am mai luat scatoalce la viață mea. Și sunt funcțional. Și sunt mai funcțional decât o mare parte din panseluțele astea crescute în lapticel de matcă și cașmir.

Pentru ca viața e dură și cu greutăți, cu norme sociale. Nu e că la păsări, să urli în cuib și să caști gura și mămica să îți pună mâncare mestecată. Nu, frate. În viață lupți să faci rost de ceva, te supui sau nu, faci ceea ce consideri și suporți consecințe.

Îi castrați social cu mizeriile astea "politically correct". Aștept cu nerăbdare ziua când o să vă scape un "Ce ciudat stă intr'un picior acolo!" și o să va săra toată opinia publică în cap că îl stigmatizați fără să îi știți povestea.

Emoțiile și sentimentele vor fi înlocuite de niște măști teatrale, bine controlate, de optimism, pozitivism și... mizerie. Că toți suntem frumoși, toți suntem speciali, toți suntem... Niște marionete. De fapt, pe majoritatea nu dă nimeni doi bani. Dar sună bine că suntem toți egali, nu?

 Vă las și asta aici : https://www.youtube.com/watch?v=iKcWu0tsiZM

Rușine.