Festivalele și SATANA/BELZEBUT/BAPHOMET

 Doamne, generația din ziua de azi...se închină acestor zeități întunecate, chemate și redate prin muzici ce încătușează spiritul și sufletul... 

  

 Bun, v-am făcut atenți, nu? Să trecem la subiect. 

  

 Într-adevăr, aș fi putut scrie ceva similar cu ce e mai sus, puțin mai dezvoltat și mai ofensant, dacă aș fi avut cu un creier jumate mai puțin. Dar nu e chiar așa. 

  

 Ce înseamnă să fii un om bun? 

 Mă cunosc de 21 de ani și ceva. Sunt un tip destul de păcătos din punctul de vedere al decalogului. Râvnesc la ceea ce are aproapele, sunt invidios uneori, nu întorc obrazul să îmi mai iau o palmă, iau numele Domnului în deșert uneori, mă rog rar, spre deloc, merg la biserică rar, spre deloc. Nu am o relație apropiată cu Tatăl Nostru.  

  

 Îi spun rar ceea ce mă apasă. Dar El știe că am motive să le fac pe toate cele de mai sus. Doar e omniprezent, omnipotent, nu?  

•  El știe că Eu nu sunt un om rău. Știe că Eu sunt o parte din El și sunt, în primul rând, om. Râvnesc la ce e al altuia pentru că societatea asta m-a învățat, așa că doresc și Eu.
•  Invidios sunt, pentru că uneori încerc cu tot dinadinsul și, totuși, altul reușește prin mijloace... neortodoxe. Sunt invidios pe succesul lui, invidios că Eu am muncit și am fost cinstit, iar el a reușit așa. Dar eu tot cinstit voi rămâne. 
• Iau numele Domnului în deșert uneori. O fac și greșesc, dar nu o fac cu sufletul. Vorbele sunt vorbe.
•   Mă rog rar, pentru că Eu am încredere în Mine, eu sunt El, pe El îl invoc în mare nevoie, în rest Îl laș să aibă grijă de cei care au mai multă nevoie.
•  Merg rar la biserică. El știe că Eu în El cred, căci cei de pe aici din lut s-au făcut și tot din lut le e sufletul, vor bani și harul le lipsește. 

 
 De ce am scris cele de mai sus? 

 Asta a fost o introducere. Și sunt total serios. Cine mă cunoaște știe că nu sunt un tip religios.  

  

 Bigoților, încetați, sunteți departe de a fi perfecți! 

 Mi-am recunoscut greșelile. Sunt împăcat cu ele și o să le comit în continuare. Pe alea de acolo și altele. 

  Dar dacă Tatăl meu mă cunoaște:

 

•   Știe că de fiecare dată ajut un om în nevoie. Nu, nu glumesc, când văd că cineva chiar are nevoie, îl ajut. Nu pun poze pe Facebook, nu îmi fac reclamă. Nu am nevoie de aprobarea nimănui, nu dau doi bani pe ea, o fac pentru omul acela și atât. 
•  Știe că pot renunța la multe pentru un prieten. 
•  Știe că sunt cinstit și prefer să îmi iau palme ca om drept în viață, decât să mă ridic pe spatele unora pe care îi nenorocesc. 
•  Știe că intervin să ajut când se întâmplă ceva în jurul meu, că nu sunt indiferent. 
•  Știe că în ceasul nopții, pot număra mai multe gânduri bune decât mulți concetățeni pierduți în delirul furiei din motive puerile. Cum ar fi festivalele sau alte manifestări "neortodoxe" apărute în societate în ultimii ani. 

 Și acum va întreb pe voi, ipocriților: 

 Când ați fost în stare să treceți pe lângă niște oameni îmbrăcați cumva, machiați cumva, care făceau anumite gesturi, fără să îi judecați? 

 Când ați putut întoarce celălalt obraz în momentul în care un "anticreștin" a îndrăznit să vă contrazică părerea? 

 Când ați ajutat cu adevărat pe cineva? Fără să conteze ce crede el sau ea. 

 Când ați ieșit de la biserică și ați văzut o fată lovită de un "bărbat" pe stradă ați intervenit? Ați încercat măcar să fiți acolo pentru ea?  

 Când v-ați amintit să zâmbiți și să fiți fericiți? Sau voi nu faceți asta, voi aruncați cu ură și sobrietate în toate direcțiile, că urmează fericire în Grădina Edenului. 

 Sunteți niște ipocriți, niște nesimțiți, niște falși predicatori care trebuie să înțeleagă lucrul ăsta. Trebuie să înțelegeți că ce faceți voi nu e sub nici o formă calea corectă. Nici ce fac eu. Dar eu cred și știu că atunci când fac bine, o fac din suflet, atunci când fac ceva rău, nu o fac din plăcere, iar atunci când greșesc, ÎMI ASUM. Tatăl meu știe. Și tatăl meu de pe pământ m-a învățat că în viață, oamenii maturi RECUNOSC CÂND AU GREȘIT. Și Tatăl meu ceresc cred că asta a vrut când ne-a oferit liber arbitru. Să nu fim niște sclavi, niște închiși și încuiați. Dar să ne asumăm.

 

  

 Haideți acum să veniți să îmi spuneți cât de trist va fi, că voi arde în fundul Gheenei. Vă rog. dar vă garantez că Tatăl meu știe că Eu am fost măcar real. 

 Am ascultat muzică care mi-a plăcut în mod ASUMAT și m-am distrat cum am știut mai bine și mai frumos. Am râs, am plâns, am iubit și am urât ascultând-o. Și apoi m-am întors și am făcut ce am știut mai bine. Am fost un om bun.  

 Dumnezeu e un tip de treabă. Dumnezeu ascultă de toate, pentru că el nu judecă, idioților. Dumnezeu știe că fiecare lucru e special în felul lui, că de aia le lasă pe toate împreună sub același cer. Dumnezeu știe că dacă ascult muzică din aia, dacă mă îmbrac așa sau dacă vorbesc cine știe cum, nu mă face să fiu un nenorocit. Că un om înseamnă mai mult de atât.  

 E greu să nu fi prost. Mă chinui mult și de multe ori nu îmi iese. Dar voi sunteți de prea mult timp picați în groapă. 

  

 Vedeți-vă de treabă. Faceți mătănele câte vreți, închinați-vă la toate moaștele din lume și iubiți fals o centură de castitate care vă oferă o falsă satisfacție. Dar tăceți din gură, nu mai tastați, nu vă permiteți voi, ipocriți de 2 bani, să jigniți poate mii de oameni mai nobili, mai buni, mai reali și mai ASUMAȚI decât o să puteți voi vreodată măcar să gândiți că o să puteți ajunge. 

  

 Lichelelor.